Cuvinte

= نهج البلاغة = 

Predica 231

(ومن خطبة له (عليه السلام

خطبها بذي قار، وهو متوجّه إلى البصرة

„ذكرها الواقِدي في كتاب „الجمل

ţinută de către emirul drept-credincioşilor la Diqar, în drum spre Basra, fiind menţionată de către istoricul al-Waqidi în Cartea Cămilei

Despre Profet 

Profetul  a adus vestea acolo unde i s-a poruncit şi a propovăduit mesajele Domnului său. Prin el, Allah a strâns ţăndările, şi a reparat crăpăturile şi i-a adus laolaltă pe cei de un neam după duşmănie înverşunată adunată în piepturi şi ranchiună ascunsă în inimi.

***

Predica 239

Harurile celor ai Casei 

Ei sunt viaţă pentru cunoaştere şi moarte pentru necunoaştere. Blândeţea lor vă dă de ştire despre cunoaşterea lor, cele văzute despre cele lăuntrice, tăcerea lor despre înţelepciunea spuselor lor. Ei nu încalcă adevărul şi nici nu se sfădesc asupra lui. Ei sunt stălpii islamului şi refugiile ocrotirii sale. Cu ei adevărul s-a reîntors la locul său, iar zădărnicia a fost alungată de la poziţia ei şi i s-a tăiat limba de la rădăcină. Ei au înţeles legea cu minte şi conştiinţă, nu după mintea unuia care aude şi nici după mintea povestitorilor, căci mulţi povestesc despre cunoaştere, însă puţini o pricep.

***

Predica 210

(ومن كلام له (عليه السلام

وقد سأله سائل عن أحاديث البدع، وعما في أيدي الناس من اختلاف الخبر

(فقال (عليه السلام

cineva l-a întrebat pe emirul drept-credincioşilor despre felurile hadis-urilor şi despre deosebirile dintre ele aşa cum sunt păstrate de către oameni

Felurile hadith-urilor aflate în circulaţie

Desigur, ceea ce au, de obicei, oamenii este deopotrivă corect şi greşit, adevărat şi fals, înlocuitor şi înlocuit, general şi particular, definit şi nedefinit, precis şi presupus. Chiar şi în zilele Profetului , acestuia i-au fost puse în cârcă minciuni, atât de multe încât a trebuit să spună în timpul predicii că „oricine pune pe seama mea minciuni îşi face locuinţă în iad”; cei care amintesc spusele Profetului  sunt de patru feluri, nu mai mult.

Făţarnicul este un om care se împăunează cu credinţa lui şi se poartă ca şi cum ar fi musulman; el nu şovăie să păcătuiască, şi nici nu se fereşte de stricăciune; el cu bună ştiinţă spune neadevăruri împotriva Trimisului lui Allah ! Dacă oamenii ar şti că el este un făţarnic şi un mincinos, nu ar primi nimic de la el şi nu ar întări ceea ce spune. Cu toate acestea, ei spun că el este însoţitorul Profetului , că l-a cunoscut, că a auzit (spusele lui) de la el şi că a dobândit (cunoştinţe) de la el. Ei primesc aşadar ceea ce spune el. Şi Allah te-a prevenit asupra făţarnicilor şi ţi i-a descris în amănunt! Ei au continuat şi după Profet . Au câştigat dregătorii pe lângă ocârmuitorii înşelării şi cei care chemau către iad prin deşertăciuni şi minciuni.

Astfel, ei i-au aşezat în locuri sus-puse şi i-au făcut căpetenii peste capetele oamenilor şi au strâns bogăţii cu ajutorul lor. Oamenii sunt întotdeauna cu ocârmuitorii şi după această lume, în afara celor cărora Allah le dăruieşte oblăduirea Sa. Aceasta este prima din cele patru categorii.

Apoi, există omul care a auzit o spusă de la Profet , însă nu a păstrat-o în minte aşa cum era, ci şi-a închipuit. El nu minte cu intenţie. Acum, el poartă spusa cu el şi o povesteşte, se poartă întocmai ei susţinând că „am auzit-o de la Trimisul lui Allah”. Dacă musulmanii ajungă să afle că el a săvârşit o greşeală în spusă, ei nu o vor mai accepta de la el, iar dacă el însuşi îşi dă seama că a greşit atunci va renunţa la ea.

Al treilea om este cel care l-a auzit pe Profet  poruncind oamenilor să facă un lucru, iar mai târziu i-a oprit să îl mai facă, însă acest om nu a ştiut sau l-a auzit pe Profet  oprindu-i pe oameni să facă un lucru pe care, mai târziu, li l-a îngăduit. Astfel, lui i-a rămas în minte doar ceea ce fusese înlocuit, însă nu şi spusa respectivă. Dacă ar fi ştiut că acel lucru fusese înlocuit, l-ar fi respins, sau dacă musulmanii ar şti, când aud de la el acest lucru, că el a fost înlocuit, l-ar respinge.

Ultimul, şi anume cel de-al patrulea, este cel care nu spune minciuni despre Allah sau despre Profet . El urăşte minciuna din teamă de Allah şi respect pentru Trimisul lui Allah , şi nu săvârşeşte greşeli, ci păstrează în mintea sa întocmai ce a auzit (de la Profet ), şi povesteşte aşa cum l-a auzit fără să adauge nimic sau să omită ceva. El a auzit spusa înlocuitoare, a învăţat-o şi a trecut la fapte, şi a auzit spusa înlocuită şi a respins-o. El, de asemenea, înţelege particularul şi generalul, şi ştie definitul şi nedefinitul, şi dă fiecărui lucru locul cuvenit.

Spusele Profetului  sunt de două feluri. Unele sunt aparte, iar altele, obişnuite. Uneori cineva le auzea, însă nu ştia ce a vrut să spună Allah sau Trimisul lui Allah  prin ele. În acest fel ascultătorul le duce mai departe şi păstrează în minte fără să le cunoască tâlcul şi intenţia adevărată. Dintre însoţitorii Trimisului lui Allah  nu toţi aveau obiceiul de a-i pune întrebări şi de a-i cere să desluşească tâlcurile, desigur ei doreau ca vreun beduin sau vreun străin să vină şi să-l întrebe, ca să poată auzi şi ei. Oricând se întâmpla aşa ceva când eram de faţă, îl întrebam despre tâlc şi îl păstram în minte. Acestea sunt pricinile şi temeiul deosebirilor dintre oameni în tradiţiile lor.

***

Predica 200

Politica înşelătoare a lui Mu’awiya

Pe Allah! Mu’awiya nu este mai isteţ decât mine, însă el se dedă trădării şi minicunii. Dacă nu ar fi fost scârba de trădare, aş fi fost cel mai isteţ dintre oameni. Însă orice trădare este o minciună, iar orice minciună este o tăgadă a lui Allah. Orice trădător va purta un steag prin care va fi recunoscut în Ziua de Apoi. Pe Allah! Eu nu mă las prins de viclenii şi nici nu mă aplec în faţa greutăţilor.