Belagerung

*

سبيل

le Voyage

&

Cruciada

Este un fenomen izvorât din credinţă şi devotament pentru Ierusalim şi revărsat în imaginaţia şi spiritualitatea Occidentului medieval; numele de Ierusalim a preluat numeroase interpretări simbolice şi alegorice – Ierusalimul celest simbolizând Paradisul, Biserica sfinţilor, oraşul Păcii veşnice oglindit în Ierusalimul pământesc – oraşul Pământului, imagine imperfectă a Oraşului ceresc, este, înainte de toate, oraşul în care trăise Hristos, oraşul în care au vărsat sânge apostolii.

În era Primului Mileniu numărul bisericilor închinate Sfântului Mormânt creşte; în Occident, biserici purtând hramul Ierusalimului se ctitoresc pretutindeni – pietatea epocii stăruieşte întru glorificarea Ierusalimului şi Pătimirii lui Hristos.

Ierusalimul este, pentru mulţi, viitoarea împărăţie mesianică şi centrul lumii, noţiune regăsită în cartografia Evului Mediu.

Ad propulsandam

„Şi am aflat că grozăvia şi amărăciunea au domnit peste Locurile Sfinte, unde necredincioşii au aşezat o casă a desfrâului pe locul unde se afla masa ofrandelor de pâine, şi că acolo unde a fost înmormântat trupul lui Iisus şi unde veneau credincioşii să se roage există încă un grajd”.

Spiritul cruciadei rezultă, într-adevăr, din dorinţa de penitenţă, de ispăşire a păcatelor.

Cruciada este, aşadar, continuarea unui pelerinaj.

Să mergi la drum spre o ţară străină şi duşmănoasă, să suferi de foame şi sete, să îţi aduci în primejdie viaţa întru numele lui Hristos, acesta este atât destinul pelerinului cât şi al cruciatului.

A pleca în cruciadă înseamnă a suferi întru Hristos şi precum Hristos.

„Este acceptarea chemării Domnului – cine vrea să vină după mine, să îşi ia crucea şi să mă urmeze – veţi avea multe de suferit în numele lui Hristos – ticăloşie, nevoi, prigoană, lipsuri, beteşuguri, foame, sete şi alte asemenea chinuri, aşa precum Domnul a spus apostolilor – mult veţi pătimi pentru numele meu – voi veţi lupta pentru noi, iar noi vom suferi întru Hristos”.

Într-un fel cei ce justifică drumul Cruciadei sunt săracii,

Cruciada este asceză.

Prin purificare-de-sine cruciaţilor li se va încredinţa Victoria.

Valoarea purificatoare a cruciadei poate echivala penitenţa; un război, spune-se -just- pare, la prima vedere sau percepţie, incompatibil cu noţiunea de penitenţă, dar, treptat, sensurile se aliniază – Războiul împotriva necredincioşilor devine merituos, virtuos chiar, iată, o veritabilă ispăşire a păcatelor.

Cavalerii se încredinţează la război prin Poruncă – prin Lupta împotriva duşmanilor lui Hristos va domni pacea lui Dumnezeu.

Quantum predecessores

Dacă înregimentarea în Oştirea Cruciadei se împlineşte cu mare căinţă-de-sine, atunci păcătosul este iertat şi izbăvit de pedeapsă; pregătirea spirituală a cruciatului avansează în tandem cu antrenamentul marţial – Cruciada este un Simbol al Convertiri, al rupturii cu Viaţa dinainte şi Lumea.

Pe drumul spre Ierusalim,

Oştirea se ancorează în graţia Domnului prin dinamismul credinţei Mesianice,

Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici, le-a dat putere şi stăpânire asupra diavolilor şi să vindece bolile. Apoi i-a trimis să propovăduiască Împărăţia lui Dumnezeu şi să tămăduiască pe cei bolnavi. Să nu luaţi nimic cu voi pe drum, le-a zis el, nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani, nici două haine. În orice casă veţi intra, să rămâneţi acolo, până veţi pleca din locul acela. Şi dacă nu vă vor primi oamenii, să ieşiţi din cetatea aceea şi să scuturaţi praful ajuns pe picioarele voastre, ca mărturie împotriva lor; ei au plecat şi au mers din sat în sat, propovăduind Evanghelia şi săvârşind pretutindeni tămăduiri. Aceştia continuau să predice, îi spovedeau pe cei căzuţi în păcat şi îi absolveau pe cei ce se căiau. Apoi a zis tuturor, dacă voieşte cineva să vină în a mea urmă, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să mă urmeze. Fiindcă oricine va voi a îşi salva viaţa o va pierde, dar oricine îşi va pierde viaţa pentru mine se va mântui. Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde tocmai pe sine? Fiindcă oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, se va ruşina şi fiul omului de el, când va veni în slava lui şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri. Adevărat vă spun că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu.

Totuşi pentru unii înfrângerea ca destin înseamnă moarte – aşadar Martiriu – însă prin acest sacrificiu cruciaţii ating Mântuirea.

Cruciada şi Pelerinajul, conferă, datorită virtuţilor şi săvârşirii jertfei-de-sine întru Dumnezeu, răscumpărarea păcatelor,

„Acum voi sunteţi purificaţi şi împăcaţi cu Dumnezeu, de ce vă mai temeţi? Acela care va muri aici-şi-acum va fi fericit-încă-pe-atât decât cel ce va supravieţui, fiindcă va părăsi viaţa trecătoare pentru viaţa veşnică”.

Semnele graţiei divine, întrupate pe martirii cruciadei, sunt cunoscute; iar vindecări miraculoase se răsfrâng asupra celor bolnavi.

Minunile sunt dovadă vie pentru Adevărul cruciadei şi conturează natura sa predestinată – Ploaia de stele, Coloana de foc şi Norul ce fumegă au fost mărturisite de cruciaţii şi pelerinii Primei Cruciade; dar şi Exodul de fluturi şi Migraţia păsărilor – Providenţa întotdeauna s-a manifestat în clipele grele şi mistuitoare de nădejde, cu precădere în asediul Antiohiei, în primul secol al primului mileniu – acolo, Iisus s-a înfăţişat unui călugăr numit Ştefan,

şi a povăţuit cruciaţii la încredere în Domnul.

Isus a venit în părţile Cæsaræeii lui Filip şi a întrebat pe ucenici, cine zic oamenii că sunt eu, fiul omului? Ei au răspuns, unii spun că eşti Ioan Botezătorul; alţii, Ilie; alţii, Ieremia sau unul dintre profeţi. Dar voi, le-a întrebat el, cine ziceţi că sunt? Simon Petru, drept răspuns, i-a zis, tu eşti Hristosul, fiul Dumnezeului celui viu! Isus a luat din nou cuvântul şi i-a zis, ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, fiindcă nu carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl meu, care este în ceruri, şi eu îţi spun, tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica mea, şi porţile locuinţei morţilor nu o vor birui. Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri. Atunci a poruncit ucenicilor lui să nu spună nimănui că el este Hristosul.

Faptul cel mai însemnat a fost descoperirea Sfintei Lănci, vârful de suliţă cu care a fost străpuns trupul lui Iisus; un biet pelerin din Provence, a văzut, în vis, locul din Antiohia unde se afla suliţa; de îndată s-a născut speranţa în sufletele cruciaţilor şi au cucerit negreşit cetatea.

Izbânda a fost rezultatul sprijinului dumnezeiesc, fiindcă, scrie autorul Istoriei Anonime, „în cursul luptei, se vedeau venind dinspre munţi nenumărate rânduri de ostaşi, călare pe cai albi, am înţeles că erau furiile lui Iisus Hristos Biruitorul; conducătorii cetelor, sfinţii Gheorghe, Mercur şi Dumitru”.

*

Pe când erau la drum un om i-a zis, Doamne, te voi urma oriunde vei merge. Isus i-a răspuns, vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi dar fiul omului n-are unde-şi odihni capul. Altuia i-a zis, vino pe urma mea! Doamne, i-a răspuns el, lasă-mă să mă duc întâi să îngrop pe tatăl meu. Dar Isus i-a zis, lasă morţii să-şi îngroape morţii, şi tu du-te de vesteşte Împărăţia lui Dumnezeu. Un altul a zis, Doamne, te voi urma, dar lasă-mă întâi să mă duc să-mi iau rămas-bun de la ai mei. Isus i-a răspuns, oricine pune mâna pe plug şi se uită înapoi nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

Marşul cruciaţilor, condus prin Atotputerea lui Dumnezeu, este încadrat în biblica perspectivă a dezrobirii poporului evreu. Pelerinajul este perceput ca Noul Marş al lui Avraam sau Moise, un Nou Exod – Cruciada, desigur, ilustrează tematica beligerantă a confruntării cu forţele întunericului şi cuceririi de către Israel a Pământului Făgăduinţei.

Procesiunea cruciaţilor în jurul Ierusalimului este înfăţişată întocmai procesiunii evreilor în jurul Ierihonului.

Prin urmare cruciaţii sunt un Nou popor constituit în jurul unui Ţel Ales.

Cruciada este un război sfânt – aşadar nu un război convenţional.

Cruciada descrie, bineînţeles, numeroase călătorii şi metamorfoze,

de la Pelerinaj la eliberarea Sfântului Mormânt,

de la penitenţă la mântuire,

de la pacea Domnului la războiul sfânt,

de la îndatoririle feudale la cele către Dumnezeul Veşnic.

&

we do not claim rights whatsoever in regards to this series;

we broadcast it only for purposes related to knowledge.