*
Vulnerabilitatea statului islamic medinit s-a concretizat prin sporirea numărului de uneltiri și mașinații împotriva musulmanilor, de exemplu, în urma confruntării cu tribul Qainuqa și a uciderii lui Ka’b bin Așraf, evreii, în pofida tratatelor și legămintelor împlinite cu Trimisul lui Allah ﷺ, și-au menținut inamiciția, abordarea lor alternând între supunere și nelegiuire. Imediat după Uhud, aceștia au întrezărit posibilitatea subminării cauzei islamice alături de quraiși și ipocriți devenind, astfel, vădit ostili. (Aun-ul-Ma’bud 3/116-117).
Citește episodul anterior, XLV (45):
Fără experiență în război, evreii s-au limitat la conspirații și intrigi pline de ură și dăunătoare pentru musulmani, păstrând totuși unele aparențe încât să nu fie implicați într-un război deschis.
Profetul ﷺ s-a purtat răbdător însă tertipurile și provocările i-au forțat o atitudine vindicativă, cu precădere după evenimentele tragice de la Raji’ și Ma’una și tentativa nereușită de a-l ucide.
Profetul ﷺ și companionii au mers la evreii tribului Nadir pentru a le cere ajutorul în strângerea banilor de răscumpărare datorați tribului Kalb pentru cei doi oameni omorâți de Amr bin Omayya Damari. Acest sprijin era, desigur, inclus în clauzele tratatului semnat anterior de ambele părți. Evreii au ascultat cererea și au promis că vor împărți și contribui la răscumpărare cerându-i Profetului ﷺ, lui Ali, Abu Bakr, Omar și celorlalți să aștepte după zidurile unor căși până se vor decide. Aceștia au ținut o consfătuire în care au hotărât să-l ucidă pe Profet ﷺ.
Lui Amr bin Jahș, cel mai viclean dintre argații lor, i s-a năzărit să se cațăre pe un zid și să-i arunce în cap Profetului ﷺ o piatră de moară. Salam bin Mașkam, alt evreu, l-a avertizat să nu comită o astfel de faptă intuind că Allah îi va dezvălui Profetului ﷺ complotul iar orice acțiuni ostile vor reprezenta încălcări ale înțelegerii convenite cu musulmanii.
Într-adevăr Gavriil s-a pogorât pentru a-i dezvălui Profetului ﷺ intențiile lor criminale, astfel, împreună cu ai-săi companioni, au plecat spre Medina.
Pe drum le-a narat revelația divină care l-a prevenit să se retragă.
La întoarcere Profetul ﷺ l-a delegat pe Muhammad bin Maslama să comunice tribului Nadir un ultimatuum, și anume că trebuie să părăsească Medina în zece zile, altfel, le vor fi tăiate capetele; pe cale de consecință, evreii au plecat din oraș. Șeful ipocriților, Abdullah bin Ubai, i-a îndemnat pe evrei să nu ia în seamă vorbele Profetului ﷺ și să rămână pe loc, oferindu-le ajutorul a două mii de luptători și alte asigurări din partea tribului Quraiza și Ghatafan, aliații lor. Întru acestea Allah a revelat, 59:11-12: Îi vezi pe fățarnici? Ei spun confraților dintre oamenii-Cărţii care tăgăduiesc: Dacă veţi fi prigoniţi, vom merge cu voi. Nu vom da ascultare nimănui cu privire la voi! Dacă sunteţi atacaţi, vă vom veni în ajutor. Allah este Martor că mint. Dacă oamenii-Cărţii sunt prigoniţi, făţarnicii nu vor merge cu ei. Dacă sunt atacaţi, ei nu le vor veni în ajutor şi chiar dacă le-ar veni în ajutor, vor întoarce spatele atât de repede încât nu vor mai putea fi ajutaţi.
Evreii, auzind încurajările, și-au recâștigat încrederea și determinarea de a lupta. Căpetenia lor, Huiai bin Akhtab, s-a încrezut în promisiunile ipocriților și i-a răspuns Trimisului lui Allah ﷺ astfel: „Nu ne vom părăsi casele. Faceți ce vreți.”
Bineînțeles contextul era dificil pentru musulmani; începerea unui război era o mutare riscantă datorită situației militare nefavorabile și mediului ostil din jurul Medinei, a cărui ură și dușmănie sporea.
Tribul Nadir deținea o putere ce nu trebuia neglijată iar perspectiva unei înfrângeri militare în Medina se prefigura catastrofală; totuși, asediul trădărilor și crimelor împotriva statului islamic constrângea oștirea să înfrunte decisiv dușmanul; cântărind toate posibilitățile, musulmanii au hotărât, în cele din urmă, să ridice armele indiferent de turnura situației.
Când a primit răspunsul lui Huiai bin Akhtab, Trimisul lui Allah ﷺ a exclamat: „Allahu-Akbar! Allahu-Akbar!” iar companionii l-au acompaniat; apoi a plecat în fruntea lor la război, nu înainte de a-l numi pe Ibn Umm Maktum să vegheze la siguranța mijloacelor economice din Medina în timpul absenței. Steagul a fost încredințat lui Ali bin Abi Talib care le-a asediat porțile timp de șase nopți, într-o altă relatare, cincisprezece.
Evreii s-au baricadat și urcat pe acoperișuri, la adăpostul avantajului strategic al plantațiilor de palmieri pe care le aveau, de unde lansau săgeți și aruncau cu pietre în musulmani; atunci musulmanilor le-a fost poruncit să ardă și să doboare copacii pentru a copleși defensiva evreilor; Allah Preaînaltul a revelat, 59:5: Câţi curmali aţi tăiat şi câţi aţi lăsat în picioare, a fost cu îngăduinţa lui Allah iar El îi va necinsti pe nelegiuiți.
Nici evreii tribului Quraiza, nici ipocriții lui Abdullah bin Ubai, nici triburile Ghatafan nu și-au respectat promisiunile și i-au lăsat de izbeliște, precum a revelat Preaînaltul, 59:16: Ei sunt asemenea Satanei când i-a spus omului: Fii necredincios! Când el devine necredincios, îi spune: Mă lepăd de tine! Da, eu mă tem de Domnul lumilor.
Asediul nu a durat mult întrucât Allah Atotputernicul a semănat spaimă în inimile evreilor iar ei au cedat de bunăvoie în fața Profetului ﷺ părăsind Medina. Profetul ﷺ le-a acceptat cererile și le-a îngăduit să-și care câte acareturi pot urca pe cămile, cu excepția armelor de război. Aceștia au luat cu ei până și grinzile locuințelor și piroanele din tavane alcătuind o caravană de 600 de cămile. Căpeteniile Huiai bin Akhtab și Salam bin Abu al-Huqaiq au plecat spre Khaibar în timp ce un alt grup s-a îndreptat spre Siria; două alte căpetenii, Yamin bin Amr și Abu Sa’d bin Wahb, au îmbrățișat islamul păstrându-și averile.
Trimisul lui Allah ﷺ le-a confiscat armele, pământurile, casele și averile; între prăzi s-au numărat și 50 de armuri, 50 de coifuri și 340 de săbii.
Această captură de război a revenit Profetului ﷺ așa cum Allah Preaînaltul a revelat, 59:6-7: Allah îi oferă toată prada trimisului Său, fiindcă voi nu i-aţi sărit în ajutor pe cai şi pe cămile. Allah dă putere profeţilor Săi asupra cui voieşte. Allah asupra tuturor are putere! Ceea ce Allah a dăruit trimisului Său ca pradă de la locuitorii cetăţilor, aparține lui Allah şi trimisului Său, rudelor sale, orfanilor, sărmanilor şi drumeţului, însă nu şi celor dintre voi ce sunt bogaţi. Ceea ce vă dă trimisul, luaţi! Ceea ce vă opreşte, lăsaţi! Temeţi-vă de Allah! Allah este aprig la pedeapsă!
Trimisul lui Allah ﷺ a împărțit prăzile între emigranții dintâi și doi ansari, Abu Dujana și Suhail bin Hanif, iar o parte a distribuit familiei sale pentru înzestrare pe tot parcursul anului. Ceea ce a rămas a fost întrebuințat oștirii pentru achiziția de echipamente de război.
Invadarea tribului Nadir a avut loc în luna Rabi-awwal 4 h., adică în august 625 d.H., aproape toate versetele surei Hașr (59) relatează izgonirea evreilor și dezvăluie mașinațiile rușinoase ale ipocriților. Versetele evidențiază, în același timp, regulile împărțirii prăzilor de război. Allah Atotputernicul laudă strădania emigranților și ansarilor; mai mult, sunt ilustrate metode și căi de cotropire legitimă a geografiei unei regiuni în scopuri militare. Spre încheierea surei, Allah îndeamnă la cucernicie și credință preamărind Sfintele Sale Nume și Atribute:
Ibn Abbas a numit acest capitol, sura Nadir. (Ibn Hișam 2/190-192; Zad al-Ma’ad 2/71, 110; Sahih Bukhari 2/574-575).
*
Prin această victorie pașnică musulmanii au câștigat controlul absolut în Medina, forța ipocriților a slăbit iar intrigile lor s-au disipat; astfel, Profetul ﷺ și-a îndreptat atenția asupra beduinilor deșertului spre a-i înfrunta și opri din jafurile și atacurile asupra daiilor musulmani ce peregrinau în regiune. (Fiqh al-Sirah, p. 214).
Iscoadele medinite au dezvăluit prezența, în jurul Medinei, a unor briganzi beduini din tribul Muharib și Tha’laba din Ghatafan. Profetul ﷺ s-a grăbit să pedepsească răufăcătorii risipindu-i din regiune. Atacurile justițiare au fost un succes întrucât beduinii sălbatici și încrâncenați ai deșertului au fost împrăștiați spre munți iar musulmanii, feriți de cruzimile lor.
*
Ulterior nimicirii puterii beduine s-au inițiat pregătiri pentru continuarea luptei împotriva idolatrilor meccani; trecuse deja un an de la Uhud. (Fiqh as-Sirah, p. 315).
În luna Șaban 4 h., ianuarie 626 d.H., Trimisul lui Allah ﷺ a pornit spre Badr alături de 1500 de luptători pedeștri și zece călăreți. Ali bin Abi Talib purta stindardul iar Abdullah bin Rawaha a primit îndatorirea conducerii Medinei în timpul absenței Profetului ﷺ.
Când au ajuns la Badr musulmanii au ridicat tabăra în expectativă.
Forțele meccane conduse de Abu Sufian numărau 2000 de războinici și 50 de călăreți. Ei au ajuns la Mar-Zahran și au ridicat tabăra într-o regiune cu ape numită Mijanna.
Descurajat și îngrijorat de consecințele unui „nou Badr”, Abu Sufian le-a vorbit oștenilor în cuvinte și pretenții lașe căutând să oprească bătălia, spunând: „Voi, trib al Quraiș, numai un an bogat va îmbunătăți starea în care vă aflați, un an în care animalele voastre se vor hrăni cu ierburi și tufișuri care vă vor asigura laptele de băut. Și văd că acesta este un an secetos, de aceea mă întorc acum și vă sfătuiesc să vă întoarceți cu mine.”
Armata lui Quraiș era stăpânită de temeri asemănătoare deoarece l-au ascultat de îndată și au plecat.
Musulmanii au rămas în regiune timp de opt zile așteptând atacul meccanilor; în timpul șederii au vândut mărfuri câștigând venituri importante. Prin refuzul idolatrilor de a participa la bătălie, raportul de forțe în Arabia s-a înclinat în favoarea musulmanilor echilibrând talerele puterii.
Campania a primit felurite denumiri printre care „întâlnirea de la Badr”, „micul Badr”, „al doilea (II) Badr”, „cealaltă Badr”, ș.a.m.d. (Ibn Hișam 2/209-210; Zad al Ma’ad 2/112).
*
Întoarcerea triumfătoare în Medina a adus pace în regiune și siguranță soliei musulmane medinite. Profetul ﷺ a considerat adecvat să trimită oștirile spre granițele Arabiei pentru a supune toate forțele ostile și să obțină recunoașterea noii puteri islamice.
Șase luni au trecut iar Profetul ﷺ a primit vești că triburi sălbatice din regiunea Dumat al-Jandal (la cincisprezece zile de mers dinspre Medina și cinci dinspre Damasc), la granița cu Siria, tâlhăresc la drumul mare și vor să atace Medina. El ﷺ l-a numit pe Siba Arfata al-Ghifari să gestioneze mijloacele economice din Medina în timpul absenței lui și a plecat, la sfârșitul lunii Rabi-Awwal, anul 5 h., în fruntea a o mie de musulmani, alături de o iscoadă iscusită, un anume Madhkur din tribul Udhra. Oștirea mărșăluia spre Dumat al-Jandal pe timpul nopții, stând ascunși ziua, pentru a surprinde dușmanul. Ajunși în locurile cu pricina musulmanii au descoperit că cetele de jefuitori plecaseră în altă parte așa că le-au capturat animalele de povară și păstorii. Locuitorii regiunii au fugit în cele patru zări pentru a-și salva viețile părăsindu-și până și locuințele. Profetul ﷺ a rămas în Dumat al-Jandal timp de 5 zile în care a trimis iscoade să vâneze dușmanul însă n-au mai găsit pe nimeni.
Oștirea s-a întors la Medina semnând, pe drum, un tratat de pace cu Uiaina bin Hisn.
Profetul ﷺ a izbândit astfel în apărarea și consolidarea puterii medinite impunând pacea în toată Arabia. El ﷺ a reușit, de asemenea, să preia controlul evenimentelor în favoarea musulmanilor. Ipocriții au fost reduși la tăcere, un trib de evrei sabotori a fost evacuat, beduinii deșertului au fost risipiți iar quraișii și-au pierdut zelul răzbunător.
Noua conjunctură strategică a prilejuit reluarea Dawei și propovăduirea Revelației divine către omenire.
Lecturează întreaga desfășurare a evenimentelor aici:
https://islamicarepublica.art/category/2021-2023/razboaiele-islamului/
Și per-ansamblu:
https://islamicarepublica.art/category/2015-2020/nectarul-pecetluit/
Islamica Republică 