النص الثامن

٨

*

Întrebare:

Ce înseamnă imān-întru-adevăr?

Răspuns:

Sfântul Coran explică în detaliu natura și atributele esențiale ale imān și nu îngăduie ambiguități, neînțelegeri sau dubii în această privință.

Imān este un legământ, un jurământ în care omul se dedică întru totul lui Allah; prin exercițiul liberului-arbitru omul se supune complet și fără rezerve Voinței Divine și trăiește împlinind Voința Divină fără altă intenție decât mulțumirea și acceptarea Lui; așa cum spune Allah în Gloriosul Coran:

În sura Mā’idah, ayātul 7:

Amintiţi-vă de harul lui Allah asupra voastră şi de legământul încheiat cu voi, când aţi spus: Am auzit şi ne supunem! Temeţi-vă de Allah! Allah este Ştiutor al lăuntrului inimilor.

În sura Tawbah, ayāturile 111 și 112:

Allah a luat de la credincioşi sufletele şi bunurile lor, oferindu-le în schimb Raiul. Ei se războiesc pe calea lui Allah: ucid şi sunt ucişi. Aceasta este o făgăduială întru Adevăr în Tora, Evanghelie şi Coran. Cine îşi ţine legământul mai bine decât Allah? Bucuraţi-vă de schimbul ce l-aţi făcut, întrucât aceasta este fericirea cea mare;

Celor care se căiesc, celor care Lui i se închină, celor care-L preamăresc, celor care sunt pioşi, celor care îngenunchează, celor care se prosternează, celor care poruncesc cele de cuviinţă, celor care opresc urâciunea, celor care păzesc hotarele lui Allah! Dă-le vestea cea bună credincioşilor!

În sura Baqarah, ayāturile 207 și 208:

Printre oameni este câte unul care s-a dat pe sine pentru a-i fi pe plac lui Allah. Allah este Bun cu robii Săi.

Voi cei care credeţi! Intraţi cu toţii în supunere! Nu călcaţi pe urmele diavolului, deoarece el este vrăjmaşul vostru făţiş.

În sura Nisā, ayātul 125:

Cine are credinţă mai frumoasă decât cel care se supune lui Allah, care făptuiește binele, care urmează Legea lui Avraam, cel drept-credincios? Allah l-a luat pe Avraam prieten!

În sura Nūr, ayatūl 51:

Când credincioşii sunt chemaţi înaintea lui Allah şi a trimisului Său pentru a judeca între ei, ei nu spun decât: Ascultăm şi ne supunem! Aceştia sunt cei fericiţi!

În sura Ahzāb, ayātul 36:

Când Allah şi trimisul Său au hotărât asupra unui lucru, nu se cade nici unui credincios, şi nici unei credincioase să stăruie în alegerea acelui lucru. Cel care nu dă ascultare lui Allah şi trimisului Său se va rătăci în chip vădit.

Imān implică lepădarea de loialități și obediențe față de creație; precum Nobilul Coran afirmă:

În sura Nisā, ayātul 60:

Nu i-ai văzut pe cei care pretind că ei cred în ceea ce ţi-a fost pogorât ţie şi în ceea ce a fost pogorât înaintea ta? Ei vor să rămână sub judecata lui Taghut, chiar dacă li s-a poruncit să-l tăgăduiască. Diavolul vrea să-i arunce într-o adâncă rătăcire.

În sura Nahl, ayātul 36:

Noi am trimis la fiece adunare un trimis: Supuneți-vă lui Allah! Lepădați-vă de Taghut! Pe unii dintre ei Allah i-a călăuzit iar alţii au fost sortiţi rătăcirii. Străbateţi pământul şi vedeţi care a fost sfârşitul hulitorilor!

În sura A’rāf, ayātul 3:

Urmaţi ceea ce v-a fost pogorât vouă de la Domnul vostru, nu urmaţi alţi oblăduitori în afara Lui; o, voi cei ce chibzuiţi atât de puţin!

Imān înseamnă a Îl iubi pe Allah și a căuta mulțumirea Lui acestea fiind condițiile necesare dezvoltării fructului credinței; iar a Îl iubi pe Allah înseamnă a îi iubi pe Trimis, Cartea, credincioșii și Jihadul pe calea Lui; precum Allah a revelat în Mărețul Coran:

În sura Baqarah, ayātul 165:

Unii oameni îi aduc lui Allah semeni pe care îi iubesc aşa cum doar Allah trebuie iubit. Doar credincioşii sunt statornici în dragostea lor către Allah. Cei nedrepţi, când văd osânda, îşi dau seama că puterea lui Allah este asupra tuturor şi că Allah este Aprig la osândă.

În sura Tawbah, ayātul 62:

Ei se jură pe Allah ca să vă mulțumească, însă Allah şi trimisul Său sunt mai vrednici încât să le fie aduse mulțumiri, dacă sunt credincioşi.

Anas a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: Nici unul din voi nu va crede până ce eu nu îi voi fi mai drag lui decât părinții, copiii și ceilalți oameni.

Abu Huraira a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: Nu veți intra în Paradis până ce nu veți crede; și nu veți crede până ce nu vă veți iubi aproapele.

Abu Umāma a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: Cel care iubește de dragul lui Allah și urăște de dragul lui Allah; oferă de dragul lui Allah și ia de dragul lui Allah, într-adevăr și-a perfecționat credința.

Anas a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: Sunt trei lucruri, oricine le are va gusta dulceața credinței; Allah și Trimisul îi sunt mai dragi lui decât orice; atunci când iubește un om nu îl iubește pentru altceva decât pentru Allah; urăște să se întoarcă la kufr (necredință) așa cum ar urî să fie aruncat în Foc.

Singurul criteriu pentru această iubire este urmarea Trimisului lui Allah ﷺ. Omul trebuie nu doar să se supună ci să caute a urma pașii profetici modelându-și viața conform cutumei profetice; așa cum este revelat în Gloriosul Coran:

În sura Imrān, ayātul 31:

Spune-le: Dacă Îl iubiţi pe Allah, urmaţi-mă, iar Allah vă va iubi şi vă va ierta vouă păcatele. Allah este Iertător, Milostiv.

În sura Nisā, ayātul 65:

Nu! Pe Domnul tău! Ei nu vor crede până când nu te vor lua drept judecător pentru gâlcevile lor și până când nu vor mai afla în ei nemulțumirea față de ceea ce tu vei fi hotărât şi se vor supune întru totul.

În sura Ahzāb, ayātul 6:

Profetul este mai aproape de credincioşi decât sunt ei unii de alţii […]

Abdullah Ibn Umar a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: Nici unul dintre voi nu crede cu adevărat până când dorințele lui se nu se conformează cu cele aduse de mine.

Abu Huraira a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: Toți oamenii mei vor intra în Paradis în afara celor care mă neagă. Întrebat cine sunt cei care îl neagă el ﷺ a răspuns: Cine mi se supune va intra în Paradis cine nu mi se supune m-a negat.

Trimisul lui Allah ﷺ și-a trăit fiecare moment al vieții în dawah și jihad; astfel, în virtutea dragostei și obedienței pentru Allah, omul nu poate fi adevărat credinței sale decât atunci când va fi pregătit de împlinirea Strădaniei pe calea lui Allah cu viața și averea sa; prin urmare, nu poate exista imān fără jihad; așa cum este revelat în Sfântul Coran:

În sura Hujurāt, ayātul 15:

Credincioşii sunt doar cei care cred în Allah şi în trimisul Său şi apoi nu se îndoiesc; şi se luptă pe calea lui Allah cu averile şi făpturile lor. Aceştia sunt cei sinceri.

În sura Anfāl, ayātul 74:

Cei care cred, pribegesc, luptă pe calea lui Allah, adăpostesc şi ajută, aceştia sunt credincioşii. Ei vor avea parte de iertare şi răsplată îmbelşugată.

În sura Tawbah, ayātul 24:

Spune: Dacă taţii voştri, fiii voştri, fraţii voştri, soţiile voastre, clanul vostru, bunurile ce le-aţi agonisit, un negoţ de-a cărui veştejire vă este teamă, locuinţele unde vă simţiţi bine, vă sunt mult mai dragi decât Allah şi trimisul Său şi decât războiul pe calea lui Allah, aşteptaţi până va veni Allah cu Porunca Sa! Allah nu călăuzeşte poporul stricat.

Întrebare:

Cum se manifestă credința-întru adevăr?

Răspuns:

Parabola plantei binecuvântate: în care imān înflorește în viața omului prin dreptcredință, moralitate și un comportament frumos, este o ilustrare a manifestării credinței; mai important, această simbolistică este ancorată în exemplele coranice; așa cum este revelat:

În sura Ibrahīm, ayātul 24:

Nu ai văzut cum Allah arată drept pildă un cuvânt bun? El este asemenea unui copac bun cu rădăcina puternică şi ramurile până la cer.

În sura Fath, ayātul 29:

Muhammad este trimisul lui Allah. Însoţitorii săi sunt aprigi cu necredincioșii, blânzi între ei. Tu îi vezi în genunchi prosternându-se, căutând harul lui Allah şi mulţumirea Sa. Îi recunoşti, întrucât pe chipurile lor se văd urmele prosternării. Aceasta este pilda lor în Tora, așa cum aceasta este pilda lor în Evanghelie: ei sunt asemenea seminţei căreia îi mijeşte colţul. Apoi devine viguros, se îngroaşă şi se înalţă cu tulpina-i spre bucuria semănătorilor şi furia necredincioșilor. Allah făgăduieşte acelora dintre ei care cred şi săvârşesc fapte bune iertare şi mare răsplată.

Coranul înfățișează aceste practici și comportamente ca expresie a dăinuirii individului în universul credinței, imān, stare spirituală inerentă ce constituie o dovadă a interdependenței dintre credința-întru-adevăr și spiritualitate; acestea demonstrează, cu claritate, felul în care personalitatea și comportamentele umane sunt influențate de imān; precum este revelat în Nobilul Coran:

În sura Anfāl, ayātul 1:

[…] daţi ascultare lui Allah şi trimisului Său, dacă sunteţi credincioşi!

În sura An’ām, ayātul 118:

Dacă voi credeţi în semnele Sale, mâncaţi ceea ce asupra-i s-a chemat numele lui Allah.

În sura Baqarah, ayātul 278:

Voi cei ce credeţi! Temeţi-vă de Allah! Lăsaţi camăta, dacă sunteţi credincioşi.

În sura Imrān, ayātul 175:

Diavolul aşa este: vă îngrozeşte cu cei care îl urmează. Nu vă temeţi de ei, ci temeţi-vă de Mine dacă sunteţi credincioşi!

În sura Tawbah, ayātul 13:

[…] Vă temeţi de ei? Doar de Allah să vă temeţi dacă sunteţi credincioşi.

În sura Ma’idah, ayātul 23 și 112:

[…] Intraţi asupra lor pe poartă! Dacă veţi intra, îi veţi birui. Încredinţaţi-vă lui Allah dacă sunteţi credincioşi!

Apostolii au spus: tu, Iisus, fiul Mariei, Domnul tău ne poate pogorî o masă din cer? El spuse: Temeţi-vă de Allah dacă sunteţi credincioşi!

Abu Huraira a relatat Trimisul lui Allah ﷺ a spus: Imān are șaptezeci de ramuri; cea excelentă este declarația că nu există alt zeu decât Allah iar cea modestă este să îndepărtezi lucrurile rele din drum; și modestia, la fel, este o ramură a credinței, imān.

Anas a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: Pe Cel în mâinile Căruia este sufletul meu, nici unul nu veți crede până când nu vă va place pentru fratele vostru ceea ce vă place pentru voi înșivă.

Abu Shurayh a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: Cel care crede în Allah și Ultima Zi se va purta cu vecinul său bine; cel care crede în Allah și Ultima Zi își va onora oaspetele: cel care în Allah și Ultima Zi să rostească binele altfel să tacă.

Abu Huraira a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: Musulmanul este cel prin ale cărui mâini și grai oamenii sunt în siguranță; credinciosul este cel în care oamenii se încred cu viețile și proprietățile lor.

Întrebare:

Cum se manifestă absența credinței-întru-adevăr?

Răspuns:

Numeroase versete coranice și relatări profetice accentuează că faptele neislamice nu coexistă cu imān. Această incompatibilitate este de o asemenea natură încât atunci când omul comite păcate, imān se leapădă de el.

Sfântul Coran stabilește reînnoirea credinței, imān, ca un pas dinaintea căinței; așa cum Allah a revelat:

În sura Tawbah, ayāturile 44 și 45:

Doar cei care nu cred în Allah şi în Ziua de Apoi îţi cer îngăduinţa să nu lupte. Inimile lor sunt şovăitoare şi în şovăiala lor nu iau nici o hotărâre.

Dacă ar fi voit să plece la luptă, s-ar fi pregătit, însă Allah a urât plecarea lor şi atunci i-a lăsat în urmă spunându-le: Rămâneți cu cei care rămân.

În sura Nūr, ayāturile 47-50:

Ei spun: Noi credem în Allah şi în trimis şi le dăm ascultare. Unii dintre ei imediat se răzgândesc. Aceştia nu sunt credincioşi.

Când sunt chemaţi înaintea lui Allah şi a trimisului Său ca să judece între ei, unii dintre ei întorc spatele.

Dacă ar fi avut dreptate, ar fi venit la el smeriţi.

Oare în inimile lor este boală, ori ei se îndoiesc, ori se tem că Allah şi trimisul Său îi vor năpăstui? Ba nu! Aceştia sunt nedrepţii!

În sura Mā’ūn, ayāturile 1-3:

L-ai văzut pe cel care consideră Legea minciună?

el este cel care izgoneşte orfanul,

şi nu lasă să fie hrănit sărmanul.

Burayda a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: Oricine abandonează salāt, devine kāfir.

Abu Huraira a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: Jur pe Allah că el nu crede! Jur pe Allah că el nu crede! Jur pe Allah că el nu crede! Când a fost întrebat cine este „el”, Profetul ﷺ a răspuns: Cel care datorită comportamentului său dăunător vecinul nu îi este în siguranță.

Abdullah ibn Abbas a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: Credinciosul nu este cel care mănâncă în timp ce vecinul său este flămând.

Anas a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: Nu există imān în acela care nu ține încrederea și nici credință în acela care nu își ține promisiunile.

Abu Huraira a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus Trei sunt semne ale ipocritului; chiar dacă postește sau pretinde că este musulman: când vorbește minte, când promite încalcă iar când este încredințat trădează.

Abu Huraira a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: Când omul comite adulter nu este credincios; când omul fură nu este credincios; când omul consumă alcool nu este credincios; când omul jefuiește, iar alții se uită, nu este credincios; când omul fraudează nu este credincios; aveți grijă, aveți grijă!

Abu Huraira a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: Când slujitorul lui Allah comite adulter credința se îndepărtează de el și de deasupra este umbrit; dar când se oprește din această faptă credința se întoarce la el.

Similar este menționat în Nobilul Coran:

În sura Tā-Hā, ayātul 82:

Eu sunt Mult-iertătorul celui ce se căieşte, celui ce crede, celui ce săvârşeşte fapte bune şi este bine călăuzit.

În sura Maryam, ayātul 60:

Cei care se căiesc însă, cei care cred şi săvârşesc fapte bune, aceştia vor intra în Rai şi nu vor fi nedreptăţiţi cu nimic.

În sura Furqān, ayātul 70:

[…] pentru cel care se căieşte, care crede şi face binele. Aceştia sunt cei cărora Allah le va schimba faptele rele în fapte bune, deoarece Allah este Iertător, Milostiv.

În sura Qasas, ayātul 67:

Cel care se căieşte însă, care crede şi săvârşeşte fapte bune va fi, poate, dintre cei fericiţi.

Întrebare:

Care sunt roadele credinței-întru-adevăr?

Răspuns:

Desigur, faptele-întru-adevăr.

Este, bineînțeles, evidentă asemănarea dintre credință, imān, și faptele cucernice, amal sālih; fiind mereu menționate împreună, toate promisiunile și răsplățile lui Allah sunt condiționate de sinergia reușită dintre acestea. Doar un comportament bun nu poate fi de mare ajutor spiritului; așa cum este menționat în Gloriosul Coran:

În sura Nisā, ayātul 124:

Cine săvârşeşte fapte bune, fie bărbat, fie femeie, şi este credincios, va intra în Rai şi nu va fi nedreptăţit nici cât o pieliţă de curmală.

În sura Nahl, ayātul 97:

Noi vom învia, pentru o viaţă minunată, pe orice credincios, bărbat ori femeie, care a făcut binele. Noi le vom da răsplata lor după faptele lor cele mai bune.

În sura Isrā, ayātul 19:

Cel care vrea Viaţa de Apoi, face tot ce poate să o capete, deoarece el este credincios. Pentru zelul lor, cei asemenea lui, vor fi mulţumiţi.

Astfel rezultatul Vieții de Apoi este determinat de faptele Vieții de Acum.

Cei care susțin că sunt credincioși însă această credință, imān, nu a rodit în viețile lor, suferă, în inimi, de slăbiciuni morale și ipocrizie; așa cum Sfântul Coran îi descrie:

În sura Baqara, ayāturile 8-10:

Unii oameni spun: Noi credem în Allah şi în Ziua de Apoi; totuşi ei nu sunt credincioşi.

Ei caută să-l înşele pe Allah şi pe credincioşi, însă nu se amăgesc decât pe ei înşişi dar nu-și dau seama.

În inimă au o boală iar Allah le sporește boala. Ei vor avea parte de osândă dureroasă pentru ceea ce socoteau minciună.

În sura Hujurāt, ayātul 14:

Beduinii spun: Noi credem! Spune: Voi nu credeţi; mai bine spuneți: Noi ne supunem. Credinţa nu a intrat încă în inimile voastre! Dacă daţi ascultare lui Allah şi trimisului Său, Allah nu vă va face faptele mici. Allah este Iertător, Milostiv.

În sura Mā’idah, ayātul 41:

Trimisule! Nu te mâhni pentru cei care se grăbesc către necredință şi nici pentru cei care spun cu gurile lor: Noi credem!; pe când inimile lor nu cred şi nici pentru acei care, evrei fiind, îşi apleacă urechea la minciună, şi nici pentru cei care-i ascultă pe unii care nu au venit la tine. Ei răstălmăcesc Cuvintele pogorâte. Ei spun: Dacă aceasta v-a fost dat, luaţi, de nu, băgaţi de seamă! Nimic nu veţi putea înaintea lui Allah ca să-l apăraţi pe cel pe care Allah vrea să-l dea neascultării: aceştia sunt cei cărora Allah nu vrea să le cureţe inimile. În Viaţa de Acum au ruşinea şi în Viaţa de Apoi, de o osândă cumplită, vor avea parte.

De aceea Coranul descrie faptele-întru-adevăr în sensul credinței-întru-adevăr ca un atribut al credincioșilor. Coranul invită credincioșii la stăturință pe calea credinței neprihănite; desigur, proclamarea credinței și realitatea credinței nu sunt la fel; precum s-a revelat în Nobilul Coran:

În sura Nisā, ayātul 136:

O, voi cei ce credeţi! Credeţi în Allah şi în trimisul Său, în Cartea care a fost pogorâtă asupra trimisului Său şi în Cartea care a fost pogorâtă mai înainte. Cine îi tăgăduieşte pe Allah, pe îngerii Săi, pe scripturile Sale, pe trimişii Săi şi Ziua de Apoi se află într-o adâncă rătăcire.

În sura Hadīd, ayātul 7 și 8:

Credeţi în Allah şi în trimisul Său! Dăruiţi din ceea ce vi s-a dat ca locțiitori. Cei dintre voi care au crezut şi au dăruit vor avea o mare răsplată.

De ce nu credeţi în Allah când trimisul vă cheamă să credeţi în Domnul vostru? El a încheiat un legământ cu voi, dacă spuneţi adevărul!

În sura Nūr, ayātul 62:

Credincioşi sunt numai cei care cred în Allah şi în trimisul Său. Când sunt cu el pentru o lucrare la care i-a strâns laolaltă, ei nu vor pleca până ce nu-i vor cere îngăduinţa. Cei care îţi cer îngăduinţă sunt cei care cred în Allah şi în trimisul Său. Dacă îţi cer îngăduinţa pentru vreo lucrare de-a lor, îngăduie celui ce voieşti dintre ei şi cere iertare pentru ei lui Allah. Allah este Iertător, Milostiv.

Drept urmare strădania fondării călăuzirii divine, jihad, este cel mai important criteriu al credinței, imān, precum Sfântul Coran menționează:

În sura Hujurāt, ayātul 15:

Credincioşii sunt numai cei care cred în Allah şi în trimisul Său şi nu se îndoiesc mai apoi şi se luptă pe calea lui Allah cu averile şi făpturile lor. Aceştia sunt cei sinceri.

În sura Anfāl, ayātul 74:

Cei care cred, pribegesc, luptă pe calea lui Allah, adăpostesc şi ajută, aceştia sunt credincioşii. Ei vor avea parte de iertare şi răsplată îmbelşugată.

În sura Nisā, ayātul 95:

Credincioşii care se feresc să lupte, în afară de cei oropsiţi, şi cei care luptă pe calea lui Allah cu bunurile şi făpturile lor nu sunt deopotrivă. Allah le dă întâietate celor care luptă cu bunurile şi făpturile lor asupra celor care se feresc să lupte. Allah a făgăduit tuturor binele, însă Allah le dă întâietate luptătorilor faţă de cei care stau degeaba; iar lor va da o mare răsplată.

În sura Tawbah, ayāturile 81 și 84:

Cei lăsaţi în urmă, se bucură de lăsarea lor, căci astfel nu mai dau ascultare trimisului lui Allah. Ei urăsc să lupte pe calea lui Allah cu bunurile şi făpturile lor. Ei spun: Nu mergeți la luptă pe arşiţă. Spune: Focul Gheenei este cu mult mai arzător! De-ar înţelege!

Vor râde puţin, însă vor plânge apoi mult ca răsplată a ceea ce au agonisit.

Dacă Allah te întoarce către o astfel de obşte, şi îţi cer ei îngăduinţa de a ieşi cu tine la luptă, spune: Nu veţi ieşi cu mine niciodată. Nu vă veţi război alături de mine cu vreun vrăjmaş. Aţi fost mulţumiţi să rămâneţi în urmă odată, rămâneţi, aşadar, cu cei de pe urmă!

Nu te ruga niciodată pentru vreunul dintre ei când a murit. Nu te opri înaintea mormântului său. Ei i-au tăgăduit pe Allah şi pe trimisul Său şi au murit în stricăciune.

Multe relatări profetice rostesc același lucru:

Abu Said al Khudri a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: Dacă vreunul dintre voi vede ceva greșit, să schimbe cu mâna (fapte); dacă nu poate (prin fapte), atunci prin grai; dacă nu poate (nici prin grai) atunci cu inima iar aceasta este cea mai slabă credință.

Abdullah Ibn Masūd descrie într-o amplă relatare discordia prin care puterea și conducerea va trece în mâinile oamenilor care spun ce nu fac și comit ce li s-a interzis; relatând că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: Cel care luptă împotriva (acesteia) cu mâna (fapte), este credincios; cel care luptă împotriva (acesteia) cu graiul, este credincios; cel care luptă împotriv (acesteia) cu inima, este credincios, dar mai puțin de atât nu este nici un grăunte de imān.

Aws Ibn Shurahbīl a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: Oricine se adună cu un asupritor să adune puterii lui, știind că este asupritor, a ieșit din islam.

Abu Huraira a spus că Trimisul lui Allah ﷺ a relatat: Oricine moare și nu a plecat ori să împlinească jihad, nici nu s-a gândit la acest lucru, moare cu o trăsătură a ipocriziei.

Întrebare:

Ce este taqwā?

Răspuns:

Sfântul Coran descrie taqwā ca fiind o mărime morale și înaltă calitate:

În sura Baqara, ayātul 177:

Cuvioşia nu înseamnă să vă întoarceţi feţele către Răsărit şi către Asfinţit, ci cuvios este cel care crede în Allah, în Ziua de Apoi, în îngeri, în Carte şi în profeţi, cel care de dragul Lui oferă din bunurile proprii rudelor, orfanilor, săracilor, drumeţului, cerşetorilor şi pentru răscumpărarea prinşilor, cel care îşi săvârşeşte rugăciunea, cel care îşi ţine învoielile, cel care este răbdător la urgie, la nenorocire, la vreme de restrişte. Aceştia sunt cei drepţi, aceştia sunt cei temători.

În sura Baqara, ayāturile 3 și 4:

[…]

celor care cred în Taină, celor care îşi săvârşesc rugăciunea, celor care dau milostenie din ceea ce le-am dăruit,

celor care cred în ceea ce a fost pogorât asupra ta, în ceea ce a fost pogorât înaintea ta şi care cred în Viaţa de Apoi.

În sura Imrān, ayāturile 133-135:

Grăbiţi-vă către iertarea Domnului vostru şi către Grădina cea mare cât cerurile şi pământul, pregătită celor care se tem de Allah,

celor care dau milostenie, fie că sunt în îndestulare, fie că sunt în lipsuri, celor care-şi stăpânesc mânia, celor care le iartă oamenilor, întrucât Allah îi iubeşte pe făptuitorii de bine,

celor care după ce au săvârşit o faptă ruşinoasă, nedreptăţindu-se pe ei înşişi, îşi amintesc de Allah şi îi cer iertare pentru păcatele lor, cine altul iartă păcatele în afară de Allah? celor care nu stăruie în ceea ce au săvârşit atunci când înțeleg.

În sura Zumar, ayātul 33:

Cel care a venit cu Adevărul şi cei care l-au mărturisit, aceştia sunt cei temători.

În sura Imrān, ayātul 76:

Cel care îşi ţine învoiala şi se teme de Allah, să ştie că Allah îi iubeşte pe cei care se tem de El.

În sura Mā’idah, ayātul 8:

Voi cei ce credeţi! Fiţi drepţi ca martori înaintea lui Allah, arătând dreptatea. Ura faţă de un popor să nu vă împingă la nedreptăţi. Fiţi drepţi! Dreptatea este mai aproape de pioşenie. Temeţi-vă de Allah! Allah este Cunoscător a ceea ce faceţi!

În sura Baqara, ayātul 63:

Noi am făcut legământ cu voi şi am ridicat muntele deasupra voastră: Luaţi cu sârg ceea ce v-am dat! Amintiţi-vă ce cuprinde! Poate vă veţi teme!

În sura Hujurāt, ayāturile 2 și 3:

Voi cei ce credeţi! Nu vă ridicaţi glasurile asupra glasului Profetului şi nu-l vorbiţi în gura mare, precum faceţi între voi, pentru că deşarte vor fi faptele voastre, fără să vă daţi seama.

Cei care îşi coboară însă glasurile în preajma trimisului lui Allah, acelora Allah le-a pus la încercare inimile întru teamă şi ei vor căpăta iertare şi mare răsplată.

Abu Huraira a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: Un musulman este fratele musulmanului; el nu îi greșește, nu îl părăsește, nu îl disprețuiește, taqwā este aici (arătând spre piept); a disprețui un frate musulman este un rău suficient pentru om.

Întrebare:

Ce înseamnă „a strecura țânțarul și înghiți cămila”?

Răspuns:

Este mustrarea lui Iisus (pacea fie asupra lui) pentru cărturarii și fariseii Templului; așa este cum este menționat în Matei, 23:

Atunci a vorbit Iisus mulţimilor şi ucenicilor Săi; zicând: Cărturarii şi fariseii au şezut în scaunul lui Moise; deci toate câte vă vor zice vouă, faceţi-le şi păziţi-le; dar după faptele lor nu faceţi, că ei zic, dar nu fac. Că leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, iar ei nici cu degetul nu voiesc să le mişte. Toate faptele lor le fac ca să fie priviţi de oameni; căci îşi lăţesc filacteriile şi îşi măresc ciucurii de pe poale. Şi le place să stea în capul mesei la ospeţe şi în băncile dintâi, în sinagogi. Şi să li se plece lumea în pieţe şi să fie numiţi de oameni: Rabi. Voi însă să nu vă numiţi rabi, că unul este Învăţătorul vostru: Hristos, iar voi toţi sunteţi fraţi. Şi tată al vostru să nu numiţi pe pământ, că tatăl vostru unul este, Cel din ceruri. Nici învăţători să nu vă numiţi, că Învăţătorul vostru este unul: Hristos. Şi care este mai mare între voi să fie slujitorul vostru. Cine se va înălţa pe sine se va smeri, şi cine se va smeri pe sine se va înălţa. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că mâncaţi casele văduvelor şi cu făţărnicie vă rugaţi îndelung; pentru aceasta mai multă osândă veţi lua. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic, şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei şi îndoit decât voi. Vai vouă, călăuze oarbe, care ziceţi: Cel ce se va jura pe templu nu este cu nimic legat, dar cel ce se va jura pe aurul templului este legat. Nebuni şi orbi! Ce este mai mare, aurul sau templul care sfinţeşte aurul? Ziceţi iar: Cel ce se va jura pe altar cu nimic nu este legat, dar cel ce se va jura pe darul ce este deasupra altarului este legat. Nebuni şi orbi! Ce este mai mare, darul sau altarul care sfinţeşte darul? Deci, cel ce se jură pe altar se jură pe el şi pe toate câte sunt deasupra lui. Deci cel ce se jură pe templu se jură pe el şi pe Cel care locuieşte în el. Cel ce se jură pe cer se jură pe tronul lui Allah şi pe Cel ce şade pe el. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi; călăuze oarbe care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila! Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că voi curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, iar înăuntru sunt pline de răpire şi de lăcomie. Fariseule orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, ca să fie curată şi cea din afară. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia. Aşa şi voi, pe din afară vă arătaţi drepţi oamenilor, înăuntru însă sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că zidiţi mormintele proorocilor şi împodobiţi pe ale drepţilor, Şi ziceţi: De am fi fost noi în zilele părinţilor noştri, n-am fi fost părtaşi cu ei la vărsarea sângelui proorocilor. Astfel, dar, mărturisiţi voi înşivă că sunteţi fii ai celor ce au ucis pe prooroci. Dar voi întreceţi măsura părinţilor voştri! Şerpi, pui de vipere, cum veţi scăpa de osânda gheenei?

Întrebare:

De ce caută ipocriții a se eschiva de poruncile islamului?

Răspuns:

Sfântul Coran afirmă că divina călăuzire nu poate fi împărțită în aspecte de importanță redusă, periferice (la care oamenii să adere) și aspecte fundamentale de importanță capitală, centrale (pe care oamenii să le ignore).

Întâietatea este întru imān și jihad; așa cum Allah Preaînaltul a revelat:

În sura Baqara, ayāturile 4 și 5:

[…]

celor care cred în ceea ce a fost pogorât asupra ta, în ceea ce a fost pogorât înaintea ta şi care cred în Viaţa de Apoi.

Aceştia merg pe călăuzirea Domnului lor, aceştia sunt cei fericiţi.

În sura Tawbah, ayāturile 19-21:

Voi îl puneţi pe aceeaşi treaptă de cel care dă de băut pelerinilor şi pe cel care are grijă de Moscheea cea Sfântă cu cel care crede în Allah şi în Ziua de Apoi şi care luptă pe calea lui Allah? Ei nu sunt deopotrivă înaintea lui Allah. Allah nu călăuzeşte poporul nedrept.

Cei care vor fi crezut, cei care se vor fi pribegit, cei care vor fi luptat pe calea lui Allah cu bunurile şi făpturile lor, vor fi așezați pe o treaptă foarte înaltă la Allah, întrucât ei sunt cei biruitori!

Domnul lor le vesteşte o milostivenie de la El, o mulţumire şi Grădinile unde vor afla o nesfârșită fericire.

Sfântul Coran a numit și accentuat importanța crucială a luptei pentru stabilirea statului islamic; de aceea musulmanii nu trebuie să dețină alt raison d’être în afara strădaniei de fondare a Regatului Divin pe pământ; așa cum Allah Preaînaltul a revelat:

În sura Mā’idah, ayātul 68:

Spune: voi, oameni ai Cărţii! Voi nu vă sprijiniţi pe nimic câtă vreme nu păziţi Tora, Evanghelia şi ceea ce v-a fost pogorât de la Domnul vostru. Ceea ce ţi-a fost pogorât ţie de la Domnul tău a mărit multora dintre ei ticăloşia şi tăgada. Nu te mâhni pentru un popor de necredincioși.

Întrebare:

Ce înseamnă ihsān?

Răspuns:

Este dificil să găsim un cuvânt în limba română care să exprime, chiar și la un nivel acceptabil, adevăratul sens al ihsān.

Ihsān înseamnă să făptuiești întru bine, să procedezi într-o manieră desăvârșită, să atingi excelența, să năzuiești către frumusețe și perfecțiune; și, cel mai important, să împlinești toate acestea din convingere lăuntrică și voință personală, nu datorită unor stimulente exterioare, necesităților sau compromisurilor.

Ihsān este lucrarea dragostei nu a datoriei.

Această stare înălțată nu poate fi generată decât de o conștientizare interioară a prezenței lui Allah și iubirii pentru El.

Astfel robul slujește ca și cum L-ar vedea pe Allah deși nu Îl vede.

Sfântul Coran îl descrie pe muhsinul-întru-adevăr astfel:

În sura Imrān, ayāturile 146-148:

Câţi profeţi nu s-au luptat, având numeroşi ucenici, şi niciodată nu s-au lăsat înfrânţi de greutăţile pe care le întâlneau pe Calea lui Allah? Ei nici nu au ostenit şi nici nu au dat înapoi. Allah îi iubeşte pe cei răbdători.

Spusa lor era doar: Domnul nostru! Iartă-ne nouă păcatele noastre şi necumpătarea faptelor noastre. Întăreşte-ne nouă picioarele. Mântuieşte-ne de neamul de necredincioși.

Allah le-a dat o răsplată în Viaţa de Acum şi cea mai bună răsplată în Viaţa de Apoi. Allah îi iubeşte pe făptuitorii de bine.

*

Ca un rezultat al neînțelegerile ivite într-o lungă perioadă de timp, superificialități și aparenețe s-au insinuat profund în mințile musulmanilor într-atât că și dacă sunt povățuiți cu privire la învățăturile fundamentale ale islamului și esenței moralității islamice, mințile lor tind către considerații obtuze și chestiuni neînsemnate deoarece gândirea lor este preocupată de aspectele exterioare nu de cele fundamentale.

Drept urmare am fost inundați cu cereri care impun lucrătorilor Partidului (Jamat) Islamic să își lungească bărbile, să poarte pantaloni deasupra gleznei și să respecte felurite detalii.

Oamenii consideră că ceea ce dlor. numesc spiritualitate lipsește din rândurile Partidului chiar dacă ei înșiși nu înțeleg sensurile a ceea ce reclamă sau ce vor cu adevărat; chiar și astfel, dlor. vor, în timp ce polemizează în privința obiectivelor și strategiei Partidului, să ne trimită la mănăstiri pentru antrenament spiritual și purificare.

Toate aceste absurdități demonstrează că, în ciuda tuturor eforturilor, oamenii nu au atins aprecierea reală a sensurilor islāmului.

Dar să reflecteze astfel:

Care a fost scopul lui Allah prin ridicarea profeților pe Pământ?

A voit El să asigure creșterea bărbilor? Sau acoperirea gleznelor? Sau au fost profeții obligați să impună oamenilor astfel de cutume neînsemnate?

Bineînțeles că nu absența acestor practici a constituit răul imoral pe care profeții au fost trimiși să îl purifice.

Adevăratele răuri sunt devierea de la supunerea față de Unicul Zeu și implementarea legilor făurite de om cât și nesocotirea răspunderii față de Allah.

Datorită acestor nelegiuiri repetate a apărut degradarea morală iar principiile false au devenit populare până când Pământul s-a umplut de zarva acestei debandade.

Toți profeții au fost trimiși pentru a trezi în ființa umană conștiința naturii de slujitor al lui Allah, datoria supunerii față de El și răspunderii în fața Lui; prin urmare să răspândească moralitatea și să fondeze societatea umană pe aceste principii luminate care vor spori bunătatea și pacea și și vor elimina dezordinea.

Acesta este scopul Profeției lui Muhammad ﷺ.

Totuși în ce ordine a faptelor s-a străduit Profetul Muhammad ﷺ pentru această lucrare?

Mai întâi a chemat oamenii la credință, imān, pentru a stabili o puternică structură pe o fundație durabilă; apoi, în acord cu principiile credinței, imān, a trezit în credincioși, prin învățătură și antrenament, calitățile supunerii și obedienței față de Allah, islām, puritatea morală, taqwā și, în final, a dezvoltat apropierea-de-divin și dragostea profundă pentru Allah care îl face pe musulman să fie pregătit de a sacrifica totul pentru El, și anume ihsān.

Prin efortul organizat și lupta musulmanilor-întru-adevăr Profetul ﷺ a înlăturat modul de viață corupt al Ignoranței și a stabilit un nizām (sistem) ancorat în principiile morale și sociale ale Legii lui Allah. Când oamenii au devenit muminīn, muslimīn, muttaqīn și muhsinīn în inimile, mințile, voința, moralitatea, gândurile și faptele lor aceștia s-au dedicat cu totul Mesajului Divin.

Atunci, și doar atunci, Profetul Muhammad ﷺ a început să îi învețe aparențele, adică bunele comportamente și rigori, spre exemplu, în ce fel să mânânce sau să bea, cum să se poarte în societate sau în ce fel să-și mențină legăturile personale și sociale.

În alte cuvinte; mai întâi, Profetul ﷺ a săvârșit alchimia metalului în aur și ulterior l-a însemnat cu sigiliul profetic; mai întâi, a antrenat soldații înainte să îi înregimenteze.

Toate aceste elemente reies din studiul Coranului și literaturii hadīthului.

Dacă respectarea Sunnei înseamnă urmarea pașilor profetici, așa cum Profetul ﷺ a lucrat cu oamenii inspirat de călăuzirea divină, cu siguranță nu este în acord cu lucrarea profetică ci împotriva-i încercarea de a modela oamenii la exterior precum muttaqīn sau copierea faptelor cunoscute și populare ale muhsinīn fără ca ei să fie adevărați muminīn, muslimīn, muttaqīn sau muhsinīn.

A circula monede contrafăcute ca fiind aur, a perinda soldații la paradă în uniforme fără spirit de loialitate și sacrificiu ca și cum aceștia ar fi o armată de războinici, este înșelătorie.

Astfel de monede nu au nici o valoare pe piață;

Astfel de soldați nu pot câștiga bătălii.

Care este rolul acestor valori în fața lui Allah?

Să presupunem că o persoană deține adevărata credință și înalta moralitate, este conștient de datoria sa, observă limitele impuse de Allah, este credincios Lui și pregătit a-și sacrifica viața pentru El. Dar aparențele acestui om sunt deficitare iar simțul etichetei lipsește. Cel mult va trece drept un bun rob însă necioplit; prin urmare, el nu se va ridica într-o poziție înaltă în societate.

Dar oare Stăpânul lui îl va arunca în Iad?

Nu va conta oare adevăratul lui devotamentul în Ziua Învierii?

Acum să aducem în considerare o altă persoană, care se arată-pe-sine conform învățăturilor șariei și este punctual în etichetă; atât loialitatea cât și simțul datoriei îi sunt deficitare iar respectul său pentru rigorile credinței este imperfect. Care va fi soarta lui?

Dacă un om obișnuit utilizând raționamentele sale modeste poate să distingă între adevărat și contrafăcut, oare cum va judeca Allah?

Va judeca El moneda doar privind sigiliul ștanțat sau va fi capabil, preamărire Lui, distinge între aur și tinichea?

Ce valoare va fi oferită perfecțiunii exterioare comparată cu deficiențele interioare?

Acesta nu este un complex subiect juridic tratat în cărțile de specialitate.

Și bunul simț numai, ne aduce mai aproape de adevăr.