الىگىرىا

ادْخُلُوهَا بِسَلَامٍ آمِنِينَ

avizat prin secția de cenzură a MI al R.I.

actualizat de TVB72, Rumelia.

*

Am fost ******* la ********* să *** o prelegere cu ocazia sărbătoririi naşterii Profetului Muhammad. ***** că în acea provincie din ****** de *** ***** ********* este ***** vorbită, chiar şi ******* mei * ******, am ****** că trebuie să * ***** pentru a fi cât *** ******* de **. Am deschis ****** ** telefoane şi am început să *** la toate ********** în care ** ******** *********. Mi-am ******** ********** intenţia de a ***** un dialog cu *******, dar *********** mi-au *******, cu ***** **********, propunerea. Cel de-al *************** **** a fost ********* norocos şi m-am bucurat. Un ****** pe numele *** ******* a ******** să ne ***** la ** ***** într-o după-amiază ** *******.

Am ******* ********** cu întrebarea:

– Ce spune Biblia despre Muhammad?

**** ******* el a răspuns:

– Nimic.

– De ce nimic? Conform interpretărilor dvs. Biblia are multe de spus despre istoria lumii, despre apariţia Rusiei Sovietice, Apocalipsă chiar şi despre Papa catolicilor.

– Da, dar despre Muhammad nimic.

– De ce nimic? Cu siguranţă acest Muhammad responsabil de producerea unei comunităţi mondiale de credincioşi, care prin autoritatea sa cred în naşterea miraculoasă a lui Iisus, că Iisus este Mesia, că el a înviat morţii prin puterea lui Allah şi că a vindecat leproşii şi a dat vedere celor orbi prin puterea lui Allah; cu siguranţă cartea dvs. trebuie să conţină vreun amănunt despre acest lider de oameni care a vorbit cu asemenea reverenţă despre Iisus şi mama sa, Maria?

– Fiule, citesc Biblia de 50 de ani, dacă ar fi fost acolo menţionat, aş fi ştiut.

– După cele spuse de dvs., nu sunt sute de profeţii în Vechiul Testament despre venirea lui Iisus?

– Nu sute, ci mii!

– Nu voi pune în discuţie cele 1001 profeţii din Vechiul Testament legate de venirea lui Iisus Cristos, pentru că lumea musulmană deja l-a acceptat pe Iisus fără nici o altă mărturie şi fără profeţii biblice. *** musulmanii l-am acceptat pe Iisus de facto prin autoritatea lui Muhammad, şi sunt acum în lume nu mai puţin de 1 miliard de adepţi ai lui Muhammad care îl iubesc, respectă şi onorează pe trimisul lui Allah, Iisus, şi fără a fi convinşi de ******** prin înţelegerea Bibliei. Din cele 1000 de profeţii despre care vorbiţi, îmi puteţi oferi doar una în care Iisus să fie menţionat după nume? Termenul „Mesia”, tradus în „Cristos”, nu este un nume ci un titlu. Există o profeţie care spune că numele Mesiei este Iisus şi că mama lui este Maria, şi că presupusul lui tată va fi Iosif tâmplarul şi că se va naşte în timpul domniei lui Irod? Nu. Nu sunt oferite aceste detalii. Aşadar cum puteţi afirma că aceste profeţii se referă la Iisus?

– Vedeţi, profeţiile sunt imagini în cuvinte a ceea ce urmează să se întâmple în viitor. Când acel eveniment se întâmplă, vedem cu claritate în aceste profeţii împlinirea a ceea s-a spus în trecut.

– Mai precis deduceţi, raţionaţi, şi faceţi legătura între lucruri.

– Da.

– Atunci dacă aceasta e metoda prin care 1000 de profeţii justifică argumentele dvs. în legătură cu Iisus, de ce să nu adoptăm aceeaşi metodologie şi în cazul lui Muhammad?

Pastorul a fost de acord că e o propunere corectă şi o cale bună de a îşi demonstra punctul de vedere. L-am rugat să deschidă Deuteronom, 18:18, în Biblie, ceea ce a şi făcut:

„Eu le voi ridica prooroc din mijlocul fraţilor lor, cum eşti tu, şi voi pune cuvintele Mele în gura lui şi el le va grăi tot ce-i voi porunci Eu.”

L-am întrebat:

– La cine se referă profeţia?

Fără ezitare a răspuns:

– La Iisus.

– De ce Iisus? numele său nu e menţionat în verset.

– Din moment ce profeţiile sunt imagini în cuvinte a ceea ce urmează să se întâmple în viitor, găsim că descrierea din acest verset corespunde cu Iisus.

******, cel mai important aspect al versetului este „cum eşti tu”, ca Moise, iar Iisus este ca Moise.

*

– În ce fel Moise este ca Iisus?

– În primul rând Moise era evreu şi Iisus la fel, în al doilea rând Moise a fost profet şi Iisus de asemenea, aşadar Iisus este ca Moise iar asta i-a şi prezis Allah lui Moise prin „cum eşti tu”.

– Mai puteţi găsi şi alte similitudini între Moise şi Iisus?

– În afară de acestea nu găsesc acum altele.

– Atunci dacă doar acestea sunt criteriile pentru a descoperi un candidat la profeţia din Deuteronom 18:18, în acest caz criteriile ar valida oricare alte personaje biblice “cum e Moise” precum Solomon, Isaia, Ezechiel, Daniel, Joel, Ioan Botezătorul, etc., pentru că şi ei erau evrei precum şi profeţi. De ce nu s-ar aplica această profeţie şi în cazul altora nu doar al lui Iisus?

******** nu a răspuns.

Am continuat:

– Vedeţi, concluzia *** este că Iisus nu era deloc ca Moise, şi dacă greşesc mă puteţi corecta. Pentru început, Iisus nu e ca Moise, conform credinţei *** Iisus este Allah, dar Moise nu este Allah, e adevărat?

– Da.

– Aşadar Iisus nu e ca Moise. Un al doilea aspect este, conform credinţei dvs. Iisus a murit pentru păcatele lumii, dar Moise nu a murit pentru păcatele lumii, e adevărat?

– Da.

– Aşadar Iisus nu e ca Moise. Conform credinţei dvs. Iisus a mers în iad pentru trei zile, dar Moise nu a făcut asta, e adevărat?

– Da?

– Astfel Iisus nu e ca Moise. Însă ******* pastor, acestea nu sunt dovezi tangibile, ci doar chestiuni teologice peste care cei neştiutori se împiedică. Să discutăm mai simplu ca şi cei care ** ****** ******** să * ***** înţelege.

*

********* să ********* discuţia pe care * *********, şi trecând *** ****** la *******, am spus:

– Dle. ****** sunt mai multe lucruri pe care aş vrea să le menţionez.

– Vă rog.

– Moise avea un tată şi o mamă. Muhammad avea şi el un tată şi o mamă. Dar Iisus avea doar mamă fără un tată uman. Este adevărat?

– Este adevărat.

– Aşadar Iisus nu e ca Moise, ci mai degrabă Muhammad este ca Moise.

Pastorul nu a răspuns însă ** am continuat cu argumentele pe care le aveam:

– Moise şi Muhammad s-au născut precum toţi oamenii pe cale firească şi naturală (ca urmare a atracţiei fizice dintre un bărbat şi o femeie) însă Iisus s-a născut într-un mod miraculos. Ni se spune în Matei 1:18:

„Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt”.

Luca ne spune că atunci când Maria a fost vestită de venirea unui prunc sfânt, Mariei i s-a spus, afirmă Luca 1:35:

„Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi sfântul care se va naşte din tine, Fiul lui Allah se va chema.”

Coranul confirmă naşterea miraculoasă a lui Iisus într-o manieră mai nobilă şi mai clară. Ea (Maria) spuse: “Domnul Meu! Cum să am un copil, când nici un bărbat nu m-a atins?” Îngerul spuse: “Allah creează ceea ce voieşte şi, când hotărăşte un lucru, El spune: “Fii!” Şi acesta este (3:47).

Nu este necesar pentru ca Allah să planteze o sămânţă în pământ sau să însămânţeze o femeie, El porunceşte iar acea poruncă dă viaţă şi produce creaţia în cauză. Aceasta este concepţia islamică despre naşterea lui Iisus. Aşa că l-am întrebat pe pastor:

– Dacă îmi permiteţi, care versiune *** ****** ****** **** care să spunem ** **** ** *****, cea din Coran sau din Biblie?

– Probabil cea din Coran, a spus el.

Am continuat:

– Este adevărat, deci, că Iisus s-a născut miraculos spre deosebire de naşterile obişnuite ale lui Moise şi Muhammad?

– Da.

– Atunci Iisus nu e ca Moise, ci Muhammad este ca Moise. Iar Allah îi spune lui Moise în Deuteronom 18:18, „ca şi tine” (ca tine, ca Moise), iar Muhammad este ca Moise.

Însă mai aveam argumente, am zis:

– Moise şi Muhammad s-au căsătorit şi au avut copii, dar Iisus a fost celibatar toată viaţa, este adevărat?

– Da.

– Aşadar Iisus nu e ca Moise dar Muhammad este ca Moise.

Moise şi Muhammad au fost acceptaţi ca profeţi de către popoarele acestora chiar din timpul vieţii. Fără îndoială evreii i-au dat nesfârşite bătăi de cap lui Moise şi i s-au opus în deşert, dar ca naţiune şi comunitate în ansamblul ei, evreii îl acceptaseră pe Moise ca trimis al lui Allah pentru ei. Arabii i-au făcut şi ei lui Muhammad viaţa imposibilă. După 13 ani de propovăduire în Mecca, a fost obligat să fugă din propriul oraş. Însă înainte ca Muhammad să moară, poporul arab în întregime l-a acceptat ca trimis al lui Allah. Însă conform Bibliei, în Ioan 1:11:

„Întru ale sale a venit, dar ai săi nu l-au primit”.

Chiar şi acum, după 2000 de ani, poporul lui Iisus, evreii, ca naţiune, l-au respins. Este adevărat?

– Pot spune că da.

– Aşadar Iisus nu e ca Moise dar Muhammad este ca Moise. Moise şi Muhammad au fost profeţi cât şi conducători. Prin termenul de profet înţelegem un om care primeşte revelaţia divină pentru a călăuzi omenirea iar această călăuzire o aduce creaturilor lui Allah în întregime fără completări sau omiteri. Un conducător este o persoană care deţine drept de viaţă şi de moarte asupra supuşilor săi. Este irelevant dacă acela poartă o coroană sau nu, dacă oamenii i se adresează sau nu cu apelativul de rege, monarh, cât timp acela deţine prerogativele asupra vieţii şi morţii. Vă amintiţi de israelitul care a fost găsit strângând lemne de foc în ziua Sabatului, iar Moise a poruncit să fie ucis cu pietre? „Toată adunarea l-a scos afară din tabără şi l-a ucis cu pietre; şi a murit, cum poruncise lui Moise Domnul.” (Numeri 15:36). Mai sunt şi alte nelegiuri menţionate în Biblie pentru care pedeapsa capitală a fost hotărâtă pentru evrei la judecata lui Moise. Muhammad, la fel, avea putere de viaţă şi de moartea asupra poporului său. Există exemple în Biblie de oameni cărora le-a fost oferit doar darul profeţiei, dar nu au fost aduşi în situaţia de îşi implementa poruncile. Unii dintre aceşti oameni sfinţi (profeţi) ai lui Allah s-au dovedit neajutoraţi în faţa îndărătniciei poporului pentru care au fost trimişi iar mesajul a fost respins, cum a fost cazul lui Lot, Iona, Daniel, Ezra şi Ioan Botezătorul. Ei au putut doar să aducă mesajul, dar nu au putut întări Legea. Profetul Iisus (pacea fie asupra sa) aparţine de această categorie. Evanghelia creştină confirmă că Iisus a fost luat cu forţa şi adus în faţa guvernatorului roman Ponţiu Pilat şi judecat pentru insurecţie. Iisus se apără convingător de acuzaţiile false aduse la adresa lui spunând, conform Ioan 18:36: „Iisus a răspuns: împărăţia mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăţia mea nu este de aici.” Aceasta l-a convins pe Ponţiu Pilat (un păgân) că deşi Iisus poate fi nebun, nu este un pericol pentru statul roman. Iisus chema astfel la o împărăţie spirituală; cu alte cuvinte s-a numit doar ca profet şi nu ca monarh. Putem spune ca e adevărat?

– Sunt de acord cu afirmaţia dvs.

– Aşadar Iisus nu e ca Moise însă Muhammad este ca Moise. Moise şi Muhammad au adus legi şi reguli noi pentru popoarele lor. Moise a dus nu doar cele Zece Porunci israeliţilor, dar şi alte legi, ceremonii pentru evrei. Muhammad a fost trimis unui popor adâncit în barbarie şi ignoranţă. Ei se însurau cu mamele vitrege, îşi îngropau fiicele de vii iar beţia, adulterul, idolatria şi jocul de noroc erau la ordinea zilei pentru aceştia. Gibbon îi descrie pe arabii preislamici în cartea sa (Decline and Fall of the Roman Empire) “bruta umană, fără simţuri, este cu greu distinsă de creaţia animală”, nu erau multe lucruri “prin care omul să se distingă de animal, cu alte cuvinte aceştia erau animale în formă umană”. De la acest nivel de barbarism, Muhammad i-a ridicat, după cuvintele lui Thomas Carlysle în “purtători ai luminii cunoaşterii şi învăţăturii. Pentru naţiunea arabă a însemnat o naştere din întuneric spre lumină. Arabia a prins viaţă prin asta. Un popor amărât de păstori, umblând neştiuţi de nimeni prin deşerturi de la începutul lumii. Vezi cum cel neştiut devine cunoscut în toată lumea, într-un singur secol cel mic se face mare iar Arabia se întinde de la Granada până la Delhi, în putere, grandoare, splendoare şi geniu, lumina Arabiei a strălucit peste lume”. În altă ordine de idei Muhammad a oferit poporului arab o nouă Lege şi o nouă ordine pe care nu au mai avut-o niciodată. În ceea ce-l priveşte pe Iisus, când evreii au devenit bănuitori cu privire la el că ar putea fi un impostor cu planuri de a le perverti învăţăturile, Iisus s-a străduit să îi asigure că nu a venit cu o nouă religie sau cu alte reguli, spunând, conform Matei 5:17: „Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc”. Cu alte cuvinte nu a venit cu altă lege ci pentru a o împlini pe cea existentă, explicându-le evreilor misiunea sa. În nici un caz nu încerca să blufeze pentru a le forţa mâna să accepte o învăţătură străină de ei. Nu. Acest trimis al lui Allah nu s-ar coborî la a perverti religia lui Allah. Iisus ţinea legile lui Moise şi respecta Sabatul. Nici un evreu nu l-a arătat pe Iisus cu degetul certându-l „de ce nu ţii post” sau „de ce nu te speli pe mâini înainte să faci pâinea”; acuzaţii pe care le aduceau împotriva apostolilor, dar niciodată contra lui Iisus şi aceasta pentru că Iisus era un evreu bun care onora legile profeţilor dinaintea sa. Pe scurt, Iisus nu a adus o religie nouă şi nici o altă lege pentru poporul său, precum au făcut Moise şi Muhammad. Este adevărat?

– Spun că da.

– Aşadar Iisus nu e ca Moise dar Muhammad este ca Moise.

Dle. ******, şi Moise şi Muhammad au murit natural, dar conform credinţei creştine, Iisus a fost ucis violent pe cruce, este adevărat?

– Da.

– Aşadar Iisus nu e ca Moise dar Muhammad este ca Moise.

Ultimul argument, Moise şi Muhammad ambii au fost îngropaţi în pământ, dar conform credinţei creştine, Iisus este acum în ceruri, este adevărat?

– Da.

Aşadar Iisus nu e ca Moise însă Muhammad este ca Moise.

– Ce aţi afirmat până acum este adevărat.

– Dle. ****** dacă îmi permiteţi, nu doar comparaţia dintre Muhammad şi Moise îmi susţine punctul de vedere.

*

*** ****** ce ******** nu ** ***** ********** şi a fost ** ***** cu **** până acum, am continuat:

– Dle. ****** până acum nu am făcut decât să dovedesc o parte a profeţiei, „un prooroc ca tine”, „ca Moise”. Profeţia este mai mult decât această primă afirmaţie şi se continuă astfel: „Le voi ridica din mijlocul fraţilor lor un prooroc”. Atenţia este concentrată aici pe cuvintele „din mijlocul fraţilor lor”. Moise şi poporul său, evreii, sunt aici numiţi ca o entitate, o comunitate, iar antropologic fraţii evreilor sunt arabii. Vedeţi, Biblia ni-l menţionează pe Avraam ca un „prieten al lui Allah”. Avraam avea două soţii, pe Sara şi Agar. Agar i-a oferit lui Avraam un fiu, primul născut, Biblia afirmă: „Agar a născut lui Avram un fiu şi Avram a pus fiului pe care i l-a născut Agar numele Ismael”; „Avraam a căzut atunci cu faţa la pământ şi a râs, zicând în sine: „E cu putinţă oare să mai aibă fiu cel de o sută de ani? Şi Sara cea de nouăzeci de ani e cu putinţă oare să mai nască?” * Apoi a mai zis Avraam către Domnul: „O, Doamne, măcar Ismael să trăiască înaintea Ta!” * Allah a zis: „Cu adevărat, nevasta ta Sara îţi va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legământul Meu cu el, ca un legământ veşnic pentru sămânţa lui după el. * Iar Ismael, fiul său, era de treisprezece ani, când s-a tăiat împrejur.” Geneza (Facerea) 16:15, 17:17-27. Dacă Ismael şi Isaac sunt fiii lui Avraam atunci sunt şi fraţi, iar copiii unuia sunt fraţii copiilor celuilalt. Cu alte cuvinte fiii lui Isaac, evreii, şi fiii lui Ismael, arabii, sunt fraţi unul pentru celălalt. Biblia afirmă în Geneza 16:10-12 „Apoi i-a mai zis îngerul Domnului [lui Agar]: „Voi înmulţi pe urmaşii tăi foarte tare, încât nu se vor putea număra din pricina mulţimii. * Iată, tu ai rămas grea – îi zise îngerul Domnului – şi vei naşte un fiu şi-i vei pune numele Ismael, pentru că a auzit Domnul suferinţa ta. * Acela va fi ca un asin sălbatic între oameni; mâinile lui vor fi asupra tuturor şi mâinile tuturor asupra lui, dar el va sta dârz în faţa tuturor fraţilor lui”. În mijlocul tuturor fraţilor, adică şi între fiii lui Isaac şi ai lui Ismael. Muhammad este aşadar un arab dintre fiii lui Ismael, fiul lui Avraam, după cum afirmă profeţia din Deutoronom 18:18 „din mijlocul fraţilor lor”. În acest caz profeţia mai spune, după cum am vorbit deja, că proorocul va fi „ca Moise”, dar nu menţionează că va veni dintre fiii lui Israel, sau dintre ceilalţi, ci „din mijlocul fraţilor”; iar Muhammad cu siguranţă cobora din seminţia lui Avraam. Profeţia continuă „şi voi pune cuvintele Mele în gura lui şi el va grăi tot ce-I voi porunci Eu”. Ce înseamnă că „voi pune cuvintele Mele în gura lui?” Vedeţi când am cerut la început să deschideţi Deuteronom 18:18 şi să citiţi versetul ar însemna că pun cuvinte în gura dvs.?

– Nu.

– Dar dacă ar fi să vă învăţ o limbă necunoscută dvs. precum araba şi v-aş porunci să citiţi sau să repetaţi cuvintele spuse de mine, spre exemplu „qul hua Allahu ahad, Allahu-samad, lam yalid wa lam yulad wa lam yakul lahu kufuan ahad” (Spune: “Unul este Allah. Allah, Absolutul! El nu naşte şi nu se naşte, şi nimeni nu-I este asemenea.”) 112:1-4, Coran; pot spune că v-am aşezat nişte cuvinte nemaiauzite dintr-o limbă străină în gura dvs.?

– Într-adevăr, aşa ar fi.

– Acelaşi lucru îl putem spune şi despre revelaţia lui Muhammad.

Istoria ne spune că Muhammad avea vârsta de 40 de ani. Se afla într-o peşteră aflată la câţiva kilometri nord de Mecca. În noaptea de 27 Ramadan, în peşteră i s-a arătat arhanghelul Gavriil poruncindu-i să repete în limba sa maternă: iqra (citeşte, proclamă, recită). Muhammad îi răspunde că „nu are carte” iar îngerul insistă cu porunca şi a doua oară însă Muhammad refuză. A treia oară îngerul porunceşte spunând: „Citeşte în numele Domnului tău care a creat! * Cel care a creat omul dintr-un cheag de sânge. * Citeşte, căci Domnul tău este Generosul, * El l-a învăţat pe om cu condeiul, * l-a învăţat ceea ce nu ştia”. (96:1-5). Acestea sunt primele versete revelate lui Muhammad, astăzi capitolul 96 din Coran.

De îndată ce îngerul a plecat, Muhammad s-a grăbit acasă. Terifiat şi transpirat cu totul şi-a rugat soţia Khadija să-l „acopere”. S-a aşezat în pat iar ea a vegheat asupra lui. Când şi-a mai revenit din sperietură i-a explicat ce a auzit şi ce a văzut. Ea l-a asigurat că îl crede şi că nu s-a întâmplat nimic rău. Sunt acestea oare mărturiile unui impostor? Impostorii ar mărturisi că atunci când un înger de la Allah vine la ei, prima lor reacţie este să fugă speriaţi şi transpiraţi înapoi în patul soţiei? Oricare înşelător s-ar fi imaginat, cu siguranţă, într-o postură mai avantajoasă. Criticii pot observa că mărturia lui Muhammad este una sinceră, venind din partea unui om care se ridica la apelativul dat de meccanii vremurilor sale „al-Ameen”, (cel de încredere, sincer, adevărat). Pentru următorii 23 de ani de profeţie, cuvinte i-au fost „aşezate în gură” iar el le-a grăit. Cuvintele au făcut o impresie puternică asupra lumii, iar pe măsură ce profeţia creştea în volum, companionii săi au început să noteze versetele pe frunze de palmier, piei şi oase ale animalelor, la început. Aşadar cuvintele revelaţiei erau „puse în gura lui” aşa cum profeţia din Deuteronom 18:18 afirmă.

Experienţa lui Muhammad în peştera Hira, numită mai târziu şi Muntele Luminii, ne aduce mai aproape de împlinirea unei alte profeţii din Isaia, 29:12, unde citim despre Carte că: „Sau dacă dai cartea unuia care nu ştie să citească şi-i zici: ‘Ia citeşte!’ El răspunde: ‘Nu ştiu să citesc.”, verset similar cu cel din Coran „…profetul ce nu ştie carte…” (7:158).

Este de menţionat că nu existau Biblii arabe în secolul VI când Muhammad a trăit şi propovăduit. În altă ordine de idei Muhammad era neştiutor de carte şi nici un om nu l-ar fi putut învăţa ceea ce Creatorul l-a instruit. „Prietenul vostru nu se rătăceşte şi nici nu cade în greşeală: * el nu vorbeşte din patimă. * Aceasta este o Dezvăluire ce i-a fost dezvăluită. * I-a făcut-o cunoscută Cel grandios în putere.” (53:3-5, Coran).

– Vedeţi, cum profeţiile i se potrivesc lui Muhammad, nici nu trebuie să forţăm argumentele pentru a le justifica.

– Toată expoziţiunea dvs. sună foarte bine, dar nu are nici o consecinţă adevărată, pentru că ***, *********, îl avem pe Iisus Hristos, care ne-a salvat, ** ****! murind pentru păcatele ******* şi mântuind omenirea de păcat!

– Nu este atât de important? Allah nu ****** ******, a vrut cuvintele Sale să fie păstrate. Allah ştia că vor veni oameni ************ care îi vor pune la îndoială făgăduinţele aşa că a adăugat profeţiei din Deuteronom 18:18, un avertisment teribil în următorul verset (19): „Iar cine nu va asculta cuvintele Mele, pe care Proorocul Acela le va grăi în numele Meu, aceluia îi voi cere socoteală”. Nu ** *********** asta? Allah ameninţă, ne temem de bandiţi poate dar nu şi de avertismentul lui Allah? Miracol, în versetul următor (20), Allah spune din nou „… să grăiască în numele Meu …”. În numele cui vorbea Muhammad? Să ne uităm doar la formula de început a fiecărei sure din Coran, şi vedem „În numele lui Allah (Allah), Cel Milostiv şi Îndurător”; şi ce anume cerea profeţia: „va grăi în numele Meu”. Profeţia se împlineşte în Muhammad întru totul! Fiecare act religios islamic începe cu această formulă pe când creştinul începe cu „În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh”.

– Aşa este.

– Doar despre Deuteronom 18, v-am dat 15 motive diferite pentru care această profeţie se referă la Muhamamad şi nu la Iisus.

*

În vremurile Noului Testament descoperim că evreii încă aşteptau împlinirea profeţiei legate de venirea unui profet „ca Moise” după cum am arătat deja. Când Iisus s-a numit pe sine în faţa evreilor „Mesia”, ei s-au întrebat unde este Ilie – evreii aveau o profeţie paralelă care spunea că înainte de venirea Mesiei, Ilie se va arăta în a doua sa venire. Iisus le confirmă crezurile:

[Matei 17:11-13]

„Iar el, răspunzând, a zis: Ilie într-adevăr va veni şi va aşeza la loc toate. * Eu însă vă spun vouă că Ilie a şi venit, dar ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el câte au voit; aşa şi fiul omului va pătimi de la ei. * Atunci au înţeles ucenicii că Iisus le-a vorbit despre Ioan Botezătorul.”

Conform Noului Testament evreii nu erau un popor care să accepte orice prooroc venit din deşert ci mai degrabă investigau cu atenţie persoanele în cauză pentru a îl găsi pe adevăratul Mesia. Iar Evanghelia după Ioan 1:19-25 spune:

„Şi aceasta este mărturia lui Ioan, când au trimis la el iudeii din Ierusalim, preoţi şi leviţi, ca să-l întrebe: Cine eşti tu? * Şi el a mărturisit şi n-a tăgăduit; şi a mărturisit: Nu sunt eu Hristosul. * Şi ei l-au întrebat: Dar cine eşti? Eşti Ilie? Zis-a el: Nu sunt. Eşti tu proorocul? Şi a răspuns: Nu.”

***, **********, îl cunoaştem pe Ioan Botezătorul sub numele de Yahya (pacea fie asupra sa). Îl respectăm şi recunoaştem ca profet al lui Allah. Profetul Iisus cunoscut **** ca Isa (pacea fie asupra sa) este stimat şi văzut ca unul dintre marii trimişi ai Atotputernicului. Totuşi atenţia ******* merge asupra ultimei întrebări: „…Eşti tu proorocul? Şi a răspuns: Nu.” Observaţi cum trei întrebări i-au fost adresate lui Ioan Botezătorul de evreii veniţi să îl cerceteze:

1-eşti Cristosul?

2-eşti Ilie?

3-eşti proorocul?

Cu toate acestea unii învăţaţi creştini văd aici doar 2 întrebări. Pentru a clarifica această chestiune mergem mai departe cu versetul din Evanghelia după Ioan 1:25, unde vedem cum evreii îl întreabă din nou:

„Şi l-au întrebat şi i-au zis: De ce botezi deci, dacă tu nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici Proorocul?”

Aşadar evreii aşteptau trei profeţii distincte, una a lui Iisus, a doua a lui Ilie, şi a treia a proorocului. Dacă vom căuta în Biblie o analogie despre „proorocul”, după cum sunt făcute aceste referiri în Ioan 1:25 şi corelăm cu profeţia din Deuteronom 18:18 despre care am discutat anterior şi unde am demonstrat deja că referirile sunt legate de Muhammad şi nu de Iisus…

– Aşteptaţi, vă rog, acestea sunt doar speculaţii.

– Uitaţi, ***, musulmanii, nu negăm faptul că Iisus este Mesia, cuvânt tradus în Cristos. Nu contestăm cele o mie şi una de profeţii din Vechiul Testament care îl anunţă. *** spunem doar că profeţia din Deuteronom 18:18 face referire la Muhammad prin comparaţia cu Moise şi nu la Iisus.

– ****** s-a încheiat, stimate domn, a fost o discuţie deosebit de interesantă şi cu siguranţă vom ***** acest ******* într-o **** **.

– Aştept cu nerăbdare.

Au ****** aproape ***** ani şi încă ****** privilegiul invitaţiei.

Dar le spun ***********, de ce nu aplicaţi ****** oferit de Iisus atunci când a arătat cum să fie încercat un om? [Matei 7:16-20]

„După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? * Aşa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele. * Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune. * Iar orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc. * De aceea, după roadele lor îi veţi cunoaşte”.

De ce să nu aplicăm această metodologie şi în cazul lui lui Muhammad ? Vom descoperi astfel învăţăturile lui Moise şi ale lui Iisus încununate într-un Ultim Testament adus omenirii de un Ultim Profet. A fost revelat în Coran: Spune-le: “Voi, oameni ai Cărţii! Veniţi la un Cuvânt ce deopotrivă este între noi şi voi. Noi nu ne închinăm decât lui Allah, nu-I alăturăm nimic, nimeni dintre noi nu-i ia drept stăpâni pe alţii în afara lui Allah.” Dacă întorc spatele, spune-le: “Mărturisiţi că noi suntem supuşii!” (3:64) Prin termenul „oameni ai cărţii” Creatorul face referire la creştini şi evrei, iar aici punctul de vedere islamic este unul clar, după cum şi Coranul afirmă: Spuneţi: Credem în Allah şi în ceea ce ne-a fost pogorât nouă, în ceea ce a fost pogorât lui Abraham, lui Ismail, lui Isaac, lui Iacob, triburilor, în ceea ce i s-a dat lui Moise, lui Iisus, în ceea ce li s-a dat profeţilor de la Domnul lor şi nu facem nici o deosebire între ei, căci noi Lui îi suntem supuşi. (2:136) Astfel islamul nu este o sectă, o grupare sau religia unei etnii sau grup anume, religiile-toate fiind de fapt una singură, întrucât adevărul este unul singur, conform 42:13 din Coran: El v-a rânduit vouă Legea cea pe care i-a poruncit-o lui Noe, cea pe care Noi ţi-o dezvăluim ţie [Muhammad], cea pe care le-am poruncit-o lui Abraham, lui Moise şi lui Iisus: “Ţineţi-vă Legea! Nu vă învrăjbiţi asupra ei!” Cât de grele par închinătorilor la idoli acelea la care tu îi chemi: Allah cheamă la această Lege pe cine voieşte şi călăuzeşte către ea pe cel care se căieşte.

Drept urmare oricine ********* îşi ******* * **** religie * *** fiind ******** naturii sale şi ******** faţă de Allah, iar un ******** ** nu va putea fi ******** niciodată întrucât a ******** ** **** ****** la călăuzire.

*

La câteva zile după ********** avută, ** ***** pe care **** ***** ***** ** pastor *** ****** pentru o discuţie. Acesta părea interesat de ideea continuării profeţiei după Iisus dar era în dubii cu privire la revelarea unei religii dumnezeieşti prin Muhammad şi implicit prin arabi. După un început de discuţie ****** i-am ******** ********* argumentele ****, i-am spus:

– Vezi tu, Iisus nu a fost ultimul mare profet. Spune Atotputernicul în Coran: „Iisus, fiul Mariei, spuse: “O, fii ai lui Israel! Eu sunt, într-adevăr, trimisul lui Allah la voi ca să întăresc cele în Tora de dinaintea mea şi ca să vă vestesc un trimis ce va veni după mine şi al cărui nume va fi Ahmad.” Şi când acela veni la ei cu dovezi clare, ei spuseră: “Aceasta este o vrajă vădită!” (61:6)

– Adică există o continuare, o succesiune?

– Succesiunile sunt de mai multe feluri, precum dreptul primului născut ca în legea evreiască sau urcarea celui mai în vârstă dintre fiii sau fiice pe tron, sau prin alegeri, sau prin selectarea unui candidat prin votul majorităţii, sau teologic, prin mandatarea divină a unui profet precum au fost Avraam, Moise, Iisus sau Muhammad (pacea fie asupra lor toţi), aleşi de o autoritate cerească pentru a duce la bun sfârşit lucrarea Creatorului. Moise a venit înaintea lui Iisus cu aproximativ 1300 de ani iar Muhammad l-a urmat pe Iisus ca profet după 6 secole. Allah Atotputernicul îşi alege proprii mesageri având propriile standarde, deşi de multe ori nu le putem înţelege întru totul. Paul prezintă acest paradox în Corinteni 1:22, „Fiindcă iudeii cer semne, iar elinii caută înţelepciune”. Fin cunoscător al oamenilor cum era Paul, acesta a văzut că înţelepciunea nu însemna mult pentru evrei iar semnele păreau prostii pentru greci.

– De ce dintre toţi oamenii Allah îl alege pe Moise?

– Fără un motiv anume aşa cum avem noi oamenii motive, ştim însă că Allah l-a ales pe Moise când fugea de justiţie şi era un om dedat vorbirii conflictuale. Biblia spune despre Moise în Exod 6:12 „Dar Moise a grăit înaintea Domnului şi a zis: „Iată, fiii lui Israel nu mă ascultă. Cum, dar, mă va asculta Faraon? Şi apoi eu sunt şi gângav”. (care vorbește greu, nedeslușit și împiedicat, repetând silabele). În ciuda dificultăţilor Allah îl alege pe Moise iar Coranul afirmă că atunci când Moise a fost trimis să îl confrunte cu semne şi vorbire aleasă pe Faraon, cel mai mare tiran al acelor vremuri, Moise îi cere Domnului, 20:25-28: „Moise spuse: “Domnul meu! Lărgeşte-mi pieptul! * Înlesneşte-mi sarcina, * dezleagă-mi nodul limbii * ca ei să înţeleagă spusa mea.” Allah demonstrează astfel prin trimiterea lui Moise (care era la acel moment incapabil de a îndeplini porunca dată) că El se află în spatele unei profeţii care nu este ambiţia sau produsul gândirii lui Moise.

– Şi care e legătura cu Iisus?

– Fiecare mare-profet a fost ales într-o manieră miraculoasă şi oferind semne miraculoase, lui Moise i-a vorbit Allah din flacăra unui tufiş lângă Muntele Sinai. Să vorbim despre Iisus care şi el a fost ales de Allah. Conform învăţăturilor creştine Iisus era tâmplar şi fiu de tâmplar, cu o genealogie stranie aşa cum Evangheliile o prezintă în Luca 3:23 „Şi Iisus însuşi era ca de treizeci de ani când a început (să propovăduiască), fiind, precum se socotea, fiu al lui Iosif, care era fiul lui Eli”. *** spunem că deşi naşterea miraculoasă a lui Iisus este recunoscută de 1 miliard de musulmani, creştinii au găsit pentru Iisus două genealogii diferite pentru un om fără genealogie. Între Evangheliile lui Matei şi Luca, i se dau acestui profet al lui Allah, 66 de taţi şi bunici.

– Ştiu, le-am citit şi eu, ** **** ce să ****, am ******** la rândul *** dar ** ** ****** nici un *******.

– Şi dintre aceste două liste separate, doar un singur nume este comun în ambele şi acela este al lui Iosif tâmplarul, care în realitate nu are ce căuta, pentru că nu îi era tată. Într-o analiză din iunie 1984 (foto original din The Daily News, Durban, Tuesday, May 22, 1990) a reieşit faptul că 31 din 39 de episcopi anglicani consideră că este „posibil ca miracolele lui Iisus, naşterea din fecioară şi învierea să nu fi avut loc întru totul aşa cum ne descrie Biblia”. Imaginea divină a lui Iisus ****** se pare *** ** ** ** *** ***** credibilă în ********.

– În lume sunt ******** care nu consideră ***** povestea lui Iisus şi de multe ori o ************ prin ******** ***.

– Aceasta pentru că şi ei ştiu că era om şi nu Allah. Spre exemplu, Iisus Hristos deşi bogat în spiritualitate şi înţelepciune, lumină şi adevăr, ** *** întru ***** o fire generoasă, după cum ni se arată în Matei 26:7-11 „S-a apropiat de el o femeie, având un alabastru cu mir de mare preţ, şi l-a turnat pe capul lui, pe când şedea la masă. * Şi văzând ucenicii, s-au mâniat şi au zis: De ce risipa aceasta? * Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor. * Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: Pentru ce faceţi supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea faţă de mine. * Căci pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe mine nu mă aveţi totdeauna”. Atunci când sărăcia şi greutăţile îl învingeau, şi el precum un om, se plângea de cele suferite precum Matei 8:20 şi Luca 9:58 ne spun: „Dar Iisus i-a răspuns: Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi; fiul omului însă nu are unde să-şi plece capul.”; Cu toate acestea Allah l-a ales pe Iisus pentru lucrarea Sa. Nu este de mirare că a ales mai departe un profet fără carte şi ştiinţă pentru a duce în continuare mesajul.

– Vă referiţi la Muhammad?

– Coranul afirmă:”El este Cel ce a trimis printre cei neştiutori, un profet luat dintre ei pentru a le recita versetele care-i curăţă, care-i învaţă Cartea şi înţelepciunea. Ei se aflau înainte într-o rătăcire vădită.” (62:2) Allah îşi alege mesagerii iar Allah îşi alege popoarele.

– Totuşi majoritatea profeţilor sunt evrei.

– Aşa este. Spiritual nici un alt popor nu a fost mai dăruit decât evreii, nici o naţiune nu a fost mai favorizată decât cea evreiască cu toate acestea Moise spune despre poporul său în Deuteronom 9:24 „Nesupuşi aţi fost Domnului chiar din ziua când am început a vă cunoaşte.” Chiar şi spre finalul vieţii Moise continuă să îşi certe poporul şi le denunţă atitudinile: Deuteronom 31:27 „Că eu cunosc îndărătnicia ta şi cerbicia ta; dacă şi acum, când trăiesc eu cu voi, sunteţi îndărătnici înaintea Domnului, dar cu cît mai mult veţi fi după moartea mea?” Şi cât de adevărat este, căci iată în următorul capitol, Allah îi ameninţă pentru fărădelegile lor în Deuteronom 32:21.”Ei M-au întărâtat la gelozie prin cei ce nu sunt Allah şi au aprins mânia Mea prin idolii lor; îi voi întărâta şi Eu pe ei printr-un popor care nu e popor, le voi aprinde mânia printr-un neam fără pricepere.”

– Cred că vă referiţi la arabi?

– Este adevărat. Oricine cu cele mai modeste cunoştinţe poate deduce că în acest verset naţiunea la care Allah face referire nu poate fi alta decât confraţii evreilor şi anume arabii, despre care Thomas Carlyle spunea că „umblă prin deşerturi fără a fi băgaţi în seamă de nimeni de la facerea lumii”. Iată, Alexandru cel Mare a trecut pe lângă ei, persanii au trecut pe lângă ei, faraonii i-au ocolit, deşi puteau fi cuceriţi, însă Creatorul i-a adunat şi i-a transformat în făclii ale cunoaşterii şi ale luminii prin profeţia lui Muhamad. Îmi aduc aminte de o descriere despre arabi care spunea „ciobani de oi şi de cămile care stau urcaţi pe tronul cezarilor”, şi într-adevăr acest popor până la islam nu însemna nimic pentru nimeni nicăieri pe pământ. Cu toate acestea dacă arabii se vor întoarce împotriva lucrării divine, Allah promite din nou: După cum Allah spune: „Voi sunteţi chemaţi să cheltuiţi pe calea lui Allah. Unii dintre voi se zgârcesc însă. Cel care se zgârceşte, se zgârceşte cu sine însuşi, căci Allah este Bogatul, iar voi sunteţi săracii. Dacă voi veţi întoarce spatele, atunci El vă va schimba cu un alt popor care nu va fi asemenea vouă!” (Coran, 47:38)

– Acum înţeleg, vă mulţumesc mult pentru aceste lămuriri!

– …cu siguranţă este un miracol al istoriei ca din deşerturile arabiei să apară o astfel de civilizaţie înfloritoare de la Pirinei la porţile Chinei…

– Îmi doresc să mai continuăm discuţia, dacă este posibil.

– …iar Iisus Hristos, ultimul dintre marii profeţi ai evreilor, a prezis înlocuirea evreilor cu un alt popor semitic, după cum spune şi Biblia în Matei 21:43: „De aceea vă spun că împărăţia lui Allah se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei.”…

Şi când de abia începusem aflam că ******* se grăbea şi nu avea **** pentru o discuţie mai lungă aşa că ***** *******. Am vorbit şi alte lucruri ** ****** **** ******. După ce * ****** m-am ****** la **** ******* ca ******** ******* să îl ***** ******.

*

Timpul * ****** şi cu toate că ** ******** **** ****** din partea *********** nici o ********* din partea lor ** * *** *****. Se face că mergând la una dintre întâlnirile **** peste hotare am rămas ****** pe aeroportul din ***** fără **** ** *******. Un ***** de la ************* ********, care încerca ** mă ajute ** ***** *********** necesare, ** a mai putut ******* cu **** ** **** şi pentru a ajunge la rugăciunea de vineri, ne-a *****, ** **** ** ** **** *** Yusuf, în grija **** ****** ********** de ******* arabă ********* după **** ***********, după care a plecat. După ****** mult timp în care ** ********, ** s-a ****** la *** cu veştile ****:

– ** de ******, a spus.

– Pentru ce?

– ******? ** pentru ****, ** pentru **** ***.

– Dar sunt ** ******* al **********, am insistat.

– Nu ştiu ***** despre ****, a răspuns *******.

I-am zâmbit ** ** fiind ** ***** să ******* pentru **** **** ****.

După felul cum ****** şi după cum se prezentase am înţeles că ****** *** * ****** ******* şi ********* mediului cultural aşa că ** **********, în araba *** ********, *** * ******. Deşi mi-a răspuns nu îmi **** ****** ****** nici acum. Am ********** mai departe:

– Sunteţi de religie *********?

– Nu, sunt ******** *********.

Îmi ****** acest ******* pe care de altfel îl ******* aşa că am zis:

– Ştiaţi că înainte ca Iisus Cristos să plece din această lume, le-a spus discipolilor săi: „Totuşi vă spun adevărul: “Vă este de folos să mă duc, căci, dacă nu mă duc eu, Mângâietorul nu va veni la voi, dar, dacă mă duc, vi-l voi trimite”

(لكني اقول لكم الحق انه خير لكم ان انطلق. لانه ان لم انطلق لا يأتيكم المعزي. ولكن ان ذهبت ارسله اليكم)

(Ioan 16:7, şi în arabă). Cuvântul “mângâietor” care în în limba arabă este “al-muazzi”, cine este acest “al-muazzi”?

– Nu ştiu.

– Este menţionat în Coran “…un trimis ce va veni după mine şi al cărui nume va fi Ahmad…” (61:6). Acest nume Ahmad după cum bine ştiţi este o variantă a numelui Muhammad, iar Muhammad este Muazzi.

– Foarte *******! a exclamat ** ******; ********* aceştia ne *** ** ******, ne *** ** *******, dar **** **** ** ** ***** ***** despre Muazzi!

Am ******** discuţia într-o atmosferă *******. Într-adevăr din discuţia ** ** ******** cu ********** am obţinut un ******** *** pentru prelegerile **** ulterioare. Pregătindu-mi ideile mi-am adus aminte că în secolul XVI când Muhammad recita cuvintele lui Allah care îi erau „aşezate în gură”, nu exista încă o traducere în limba arabă a Bibliei, de aceea nu ar fi putut cunoaşte că împlineşte profeţiile predecesorului său, Iisus.

Coranul afirmă la 61:6 că: „Iisus, fiul Mariei, spuse: “O, fii ai lui Israel! Eu sunt, într-adevăr, trimisul lui Allah la voi…”.

Biblia ne arată în Matei 10:5-6: „Pe aceşti doisprezece i-a trimis Iisus, poruncindu-le lor şi zicând: În calea păgânilor să nu mergeţi, şi în vreo cetate de samarineni să nu intraţi; * Ci mai degrabă mergeţi către oile cele pierdute ale casei lui Israel.” ; dar şi în Matei 15:22-26 : „Şi iată o femeie cananeiancă, din acele ţinuturi, ieşind striga, zicând: Miluieşte-mă, Doamne, fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de demon. * El însă nu i-a răspuns nici un cuvânt; şi apropiindu-se, ucenicii lui îl rugau, zicând: Elibereaz-o, că strigă în urma noastră. * Iar el, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel. * Iar ea, venind, s-a închinat lui, zicând: Doamne, ajută-mă. * El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor.”

Iisus cu adevărat trăia după cum propovăduia fiind un evreu venit pentru evrei. În viaţa lui el nu a convertit nici un non-evreu şi s-a asigurat că toţi cei 12 apostoli ai săi veneau din triburi cunoscute pentru ca o altă profeţie să se poată împlini după cum vedem în Matei 19:28 : „Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi cei ce mi-aţi urmat mie, la înnoirea lumii, când fiul omului va şedea pe tronul slavei sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel”; în alt înţeles să conducă poporul evreu în fruntea discipolilor săi.

Coranul spune în a doua parte a versetului 61:6 „ca să întăresc cele în Tora de dinaintea mea”. Mesia nu era doar un simplu mesager pentru evrei. Precum cei de dinaintea lui, Ezekiel, Isaia sau Ieremia, Iisus era tranşant în denunţarea conformismului evreilor în faţa romanilor şi a ipocriziei preoţilor. Propovăduirea sa revoluţionară şi militantă a creat evident clivaje în societate dar şi în ierarhia religioasă a evreilor, iar preoţii îl căutau frecvent pentru a îl încerca şi întreba cu privire la minunile înfăptuite, dacă prin acestea el nu caută impunerea unei noi religii. Pentru a le alunga suspiciunile şi anume că nu a adus o nouă religie şi că propovăduirea sa este întărirea învăţăturii de dinainte, Iisus spune în Matei 5:17-19: „Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc. * Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate. * Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia cerurilor; iar cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în împărăţia cerurilor.”

Dacă vom compara acest sens cu cel oferit în Coran, vom descoperi mesajul divinităţii intact. Spune ****** **** ***: „Tatăl adevărului îşi alege profeţii, şi le vorbeşte cu o voce mai puternică decât tunetul”.

Aşadar profetul islamului a fost profeţit de Iisus după cum versetul 61:6 spune într-o manieră clară. Iisus, fiul Mariei, spuse: “O, fii ai lui Israel! Eu sunt, într-adevăr, trimisul lui Allah la voi ca să întăresc cele în Tora de dinaintea mea şi ca să vă vestesc un trimis ce va veni după mine şi al cărui nume va fi Ahmad.” Şi când acela veni la ei cu dovezi vădite, ei spuseră: “Aceasta este o vrajă vădită!”. Iar ultima parte a versetului, contestarea profeţiei lui Muhammad, este astăzi mai actuală ca oricând şi ca atare nu necesită o detaliere. În ciuda acestor dovezi, există creştini care văd în „Mângâietor” altceva decât un profet; iar următoarea persoană pe care am ********** mi-a ******* să ******** chiar acest *******.

*

Înainte de cuvântare am dorit să scriu câteva idei pentru * ** **** ******* în cazul în care voi fi ****** să aduc argumente în sprijinul teoriei ****; m-am apropiat de ***** și-am început a scrie:

Pentru căutătorii sinceri ai adevărului a devenit clar că Muhammad este Mângâietorul profeţit de Iisus şi cel mai probabil sunt milioane de creştini care nu cunosc acest adevăr însă puţini dintre noi se arată interesaţi de a discuta cu ei acest subiect, după cum şi Iisus spune:

„Atunci a zis ucenicilor lui: Secerişul e mult, dar lucrătorii sunt puţini”

[Matei, 9:37]

Dar lucrarea ****** ***** pentru ********.

*

Aflăm din Coran că Atotputernicul a „aşezat” numele „Ahmad”, care este un alt nume pentru Muhammad, „în gura” lui Iisus, după cum am demonstrat anterior. Cu toate acestea majoritatea învăţaţilor creştini se limitează la a-l accepta pe Mângâietor ca fiind Sfântul Duh şi dezmint posibilitatea unei continuări a profeţiei prin Muhammad. Dilema vine din lipsa de claritate a nenumăratelor traduceri şi tentative de traducere a Bibliei care au rezultat în fabricarea a peste 2000 de nume în limbi diferite doar pentru cuvântul Mângâietor; astfel cea mai apropiată traducere ar fi cea din limba greacă unde găsim cuvântul „paracletos”. Dacă întrebăm orice savant creştin despre identitatea cuvântului „paracletos” va răspunde fără echivoc : Sfântul Duh, după versetul din Ioan 14:26: „Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care-l va trimite Tatăl, în numele meu, acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus eu.” Cuvântul grecesc pentru Duh este „pneuma” ceea ce înseamnă că mai este necesar cuvântul „sfant” pentu ca traducerea să fie completă, traducerile în limba engleză (versiunea King James sau chiar versiunea romano-catolică) traduc „pneuma” în „ghost” pentru cuvântul „duh”. Toate aceste schimbări s-au făcut de-a lungul secolelor, în fiecare etapă a dezvoltării creştinismului apărând noi modificări ale Bibliei, astăzi însumată la 12 variante diferite.

Atenţia noastră merge asupra cuvântului „Duhul Sfânt” din Ioan 14:26, adăugire ce pare evidentă în contextul traducerilor şi care se află deja între virgule, în alte Biblii fiind scrisă între paranteze, ceea ce sugerează nu că textul n-ar aparţine de verset ci că în fapt cuvântul „duh” dacă îl acceptăm în analogia oferită anterior, înseamnă „profet” şi nu „spirit”, ceea ce ar traduce începutul versetului în „Mângâietorul, Sfântul Profet…”.

Un argument de început vine din epistola întâi a lui Ioan 1:4:1 unde găsim cuvântul „duh” ca fiind atribuit unui sens diferit: „Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh, ci să cercetaţi duhurile dacă sunt de la Allah; căci în lume au ieşit mulţi proroci mincinoşi.” Se poate observa cum sensul de duh este asimilat celui de profet, un duh adevărat e un profet adevărat iar un duh mincinos e un profet mincinos.

Dar apostolul Ioan nu ne lasă fără alte indicii şi ne ajută cu un test prin care îi putem încerca pe profeţii falşi în următorul verset 1:4:2: „Duhul lui Allah să-l cunoaşteţi după aceasta: Orice duh care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup este de la Allah;” Aşadar orice duh sau profet care afirmă acestea „este venit de la Allah”, cu alte cuvinte orice profet trebuie să întărească o altă venire, a unuia care la rândul său a profeţit despre aceasta, după cum şi Iisus a profeţit venirea lui Muhammad iar Muhammad a mărturisit profeţia şi a doua venire a lui Iisus, iar Iisus este menţionat în Coran de 25 de ori, ca şi „cel drept”, „cuvântul lui Allah”, „spiritul lui Allah”, „Mesia lui Allah”, spre exemplu în sura 3:45 găsim: Îngerii îi spuseră: “O, Maria! Allah îţi vesteşte un Cuvânt de la El: numele său este Cristos, Iisus, fiul Mariei, slăvit în Viaţa de Acum şi în Viaţa de Apoi, căci el este dintre cei apropiaţi lui Allah.”

Aşadar Mângâietorul din Ioan 14:26 nu poate fi Sfântul Duh pentru că Iisus deja ne-a explicat în Ioan 14:16 că: „Şi eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac.”. Accentul cade aici pe cuvântul „alt”, un al doilea mângâietor, de acelaşi fel însă diferit de primul.Cine este primul Mângâietor? Creştinii vor spune că este „Iisus Cristos” iar următorul trebuie să fie asemănător, supus intemperiilor acestei vieţi ca şi el.Dar acest al doilea Mângâietor e menit să rămână „în veac”. Nimeni care trăieşte nu este etern, Iisus a fost muritor aşadar şi mângâietorul este tot un muritor, căci nimeni dintre cei care au suflet nu se poate face pe sine nemuritor, după cum Coranul confirmă la 3:185 „Fiece suflet va gusta moartea însă voi vă veţi primi negreşit răsplăţile voastre, în Ziua Învierii…”.

Sufletul de fapt nu moare, iar prin separarea de trup experimentează senzaţia de moarte, pe când Mângâietorul e menit să rămână pentru totdeauna. Cum poate rămâne totuşi un muritor etern dacă nu prin moştenirea existenţei sale după cum Moise a rămas printre noi, Iisus şi Muhammad la fel prin religiile care i-au urmat pe aceşti Mângâietori. Biblia relatează în Luca 16:31: „Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi.”

Vedem cum moştenirea propovăduirii lui „Moise şi a proorocilor” a rămas în mentalul colectiv iar o astfel de lucrare profetică este menită a rămâne „în veac”.

Logica noastră este aceea că Mângâietorul nu fost promis ca Sfânt Duh apostolilor ci Profet unui alt popor 600 de ani mai târziu şi implicit că Sfântul Duh nu este Mângâietorul. Iar demonstraţia este simplă pentru că Iisus ne spune în Ioan 16:7 „Dar eu vă spun adevărul: Vă este de folos ca să mă duc eu. Căci dacă nu mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă mă voi duce, îl voi trimite la voi.” Drept urmare condiţia este ca Iisus „să meargă” pentru ca „Mângâietorul să vină” pentru că dacă el „nu a plecat”, Mângâietorul „nu va veni”; pe când Sfântul Duh deja se manifesta, conform Bibliei:

„Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură ameţitoare şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt.” [Luca 1:15]

„Iar când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei şi Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt” [Luca 1:41]

„Şi Zaharia, tatăl lui, s-a umplut de Duh Sfânt şi a proorocit, zicând:” [Luca 1:67]

„Şi lui (Simeon) i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului”. [Luca 2:26]

„Şi S-a coborât Duhul Sfânt peste el, în chip trupesc, ca un porumbel, şi s-a făcut glas din cer: tu eşti fiul Meu cel iubit, întru tine am binevoit.” [Luca 3:22]

Atunci când este acuzat de evrei că pentru minunile sale lucrează cu Beelzebub, căpetenia diavolilor, Iisus îi întreabă retoric: „cum poate Satan să îl scoată pe Satan?”, iar acuzaţia lor a fost percepută de Iisus ca o trădare după cum Iisus spune in [Matei 12:31]: „De aceea vă zic: Orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu se va ierta.”

Iar Sfântul Duh apare din nou în [Matei 12:28]:

„Iar dacă eu cu Duhul lui Allah scot pe demoni, iată a ajuns la voi împărăţia lui Allah.”

şi Luca [11:20] „Iar dacă eu, cu Degetul lui Allah, scot pe demoni iată a ajuns la voi împărăţia lui Allah.”

Este lesne de înţeles că exprimările din Matei şi Luca (duh, deget) au acelaşi sens, Sfântul Duh sau Puterea lui Allah îl ajuta pe Iisus, Sfântul Duh sau Puterea lui Allah îi ajuta pe apostoli în propovăduire şi vindecare, după cum reiese şi din Ioan 20:21-22 „Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum m-a trimis pe mine Tatăl, vă trimit şi eu pe voi. * Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt;”

Promisiunea nu era în van, apostolii l-au primit; aşadar dacă Sfântul Duh era cu toţi aceştia, sensul din versetul „Căci dacă nu mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi” este absurd fiindcă Sfântul Duh deja lucra. Explicaţia este că Mângâietorul nu este Sfântul Duh ci Ahmad, cuvântul folosit în Coran. Vedem că profeţiile lui Iisus despre Mângâietor nu sunt pe măsura forţei apostolilor săi precum şi a celor din jurul său care se dovedesc slabi în credinţa lor. După cum Iisus le spune discipolilor săi în Ioan 16:12

„Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteţi să le purtaţi” .

Aceste deosebite lucruri pe care Iisus le spunea erau cu greu crezute aşa că Iisus în repetate rânduri se plânge de lipsa lor de credinţă, vedem în Matei 8:26 „El le-a zis: „De ce vă este frică, puţin credincioşilor?” Apoi s-a sculat, a certat vânturile şi marea şi s-a făcut o linişte mare.”[Matei 14:31]

„Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”

[Matei 16:8]

„Dar Iisus, cunoscându-le gândul, a zis: Ce cugetaţi în voi înşivă, puţin credincioşilor, că n-aţi luat pâine?”

[Luca 8:25]

„Şi le-a zis: Unde este credinţa voastră? Iar ei, temându-se, s-au mirat, zicând unii către alţii: Oare cine este acesta, că porunceşte şi vânturilor şi apei, şi-l ascultă?”

[Matei 15:16]

„El a zis: Acum şi voi sunteţi nepricepuţi?”

[Luca 9:41]

„Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic! Până când voi fi cu voi şi vă voi suferi? Adu aici pe fiul tău.”

Faptul că cei la care a fost trimis, evreii, nu credeau în el nu era diferit de cazul altor profeţi când şi aceştia au fost refuzaţi de popoarele lor, în cazul lui Iisus chiar şi rudele sale îl considerau o problemă, după cum Marcu 3:21 ne spune:

„Şi auzind ai săi, au ieşit ca să-l prindă, că ziceau: şi-a ieşit din fire”.

Dacă acesta era verdictul rudelor, decizia poporului său de a-l accepta a fost asemănătoare, conform Ioan 1:11

„Întru ale sale a venit, dar ai săi nu l-au primit”.

Şi aceasta poate pentru că [Matei 26:40] „Şi a venit la ucenici şi i-a găsit dormind şi i-a zis lui Petru: Aşa, n-aţi putut un ceas să privegheaţi cu mine!”, până şi apostolii săi inevitabil l-au abandonat, şi cu siguranţă nu acesta s-a dovedit a fi lutul Noului Adam, pentru că un ultim profet urma să vină, precum Iisus a spus, după Ioan 16:13: „Iar când va veni acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la sine, ci toate câte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti.”

Şi cine altcineva decât Muhammad să corespundă întruchipării spiritului adevărului, dacă nu profetul care a adus religia adevărului? După cum Coranul afirmă:

„El (Allah) este Cel ce l-a trimis pe trimisul Său cu călăuzirea şi cu Legea Adevărului ca să fie pusă deasupra tuturor legilor. Allah este de ajuns ca Martor. (48:27)

„Noi v-am adus Adevărul, însă cei mai mulţi urăsc Adevărul.” (43:77)

Chiar când ******** ** ***** cineva a ***** ** ***. Nu ******** pe nimeni aşa că **** ******* să *** cine ***.

*

– *** *****, vă rog? se auzi vocea **** ****** de după ***.

– Ce doriţi? am întrebat.

– Am citit ******* ****, vă rog.

Surprins de acest ******* neaşteptat am ******* ***. Un ****** **********, cu un ******** foarte vizibil ** ***, m-a ***** să ****** despre Sfântul Duh spunând că orice alt argument al meu **** *** cât timp ** şi mulţi alţi oameni au ********** ******* Sfântului Duh şi că sensul ********* al versetelor ******* de mine ** ******** nimic.

I-am spus cu blândeţe:

– Dacă spui că ai citit înseamnă că ştii despre aceste două versete din Ioan 16:12 şi 13? „Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteţi să le purtaţi. * Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la sine, ci toate câte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti.”

– Ştiu.

– Atunci dacă în continuare susţii că Spiritul Adevărului din profeţie este Sfântul Duh, spune-mi te rog, în limba vorbită de tine, cuvintele „multe”, „tot, toate” numesc mai mult de un singur lucru, nu?

– Da.

– Atunci numeşte-mi un singur lucru nou adus de Sfântul Duh omenirii pentru a-i rezolva problemele în ultimii 2000 de ani.

– Nu înţeleg.

– Crede-mă, în ani de purtat asemenea discuţii nu am întâlnit un singur ******* care să îmi povestească o relatare nouă adusă de Sfântul Duh sau o revelaţie prin autoritatea lui Allah pentru rezolvarea problemelor omenirii, aşa cum susţin toate bisericile din lume că îl deţin pe Sfântul Duh iar celelalte nu.

– Adică ce vreţi să spuneţi?

– Spun că Sfântul Duh nu a oferit soluţii pentru problemele globale ale alcoolului, jocurilor de noroc, vrăjitoriei, venerării idolilor, satanismului, rasismului, surplusului de femei, ş.a.m.d.

– La ce vă referiţi?

– Popoarele ******** suferă considerabil la mila acestor vicii şi erori morale, nu sunteţi de acord? cântăriţi din experienţa dvs. personală, nu sunt eu cel care să vă dea exemple. Dar poate pentru că în Proverbe 31: 6-7 găsim că: „Daţi băuturi tari celui ce piere şi vin celui cu sufletul amărât; * ca să bea să-şi uite sărăcia şi să nu-şi mai aducă aminte de necazurile lui.”.

– Şi nu are dreptate?

– Desigur, Iisus, conform savanţilor ****, nu ar fi „******* * *********”, chiar primul său miracol e încurajator: „Zis-a lor Iisus: Umpleţi vasele cu apă. Şi le-au umplut până sus. * Şi le-a zis: Scoateţi acum şi aduceţi nunului. Iar ei i-au dus. * Şi când nunul a gustat apa care se făcuse vin şi nu ştia de unde este, ci numai slujitorii care scoseseră apa ştiau, a chemat nunul pe mire, * Şi i-a zis: Orice om pune întâi vinul cel bun şi, când se ameţesc, pune pe cel mai slab. Dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum.” în Ioan 2:7-10; iar de atunci vinul curge printre ******** ca apa.

– Vă deranjează acest lucru?

– Nu despre asta vorbim ci despre faptul că Paul, cel de-al 13-lea numit de la sine „apostol” al lui Iisus, sau fondatorul creştinismului, îl sfătuieşte pe nou-convertitul său Timotei, născut dintr-un tată grec şi o mamă evreică, în (epistola lui Pavel către Timotei) 1 5:23: „De acum nu bea numai apă, ci foloseşte puţin vin, pentru stomacul tău şi pentru desele tale slăbiciuni.” Dvs. acceptaţi aceste versete ca fiind cuvântul lui Allah şi că Sfântul Duh i-a inspirat pe autorii acestor scrieri să ofere sfaturi periculoase oamenilor?

– Şi ce spune Mahomed ** ****** despre ****, ştiu că *** interzis băutura, *** *****!

– Creatorul ne oferă în Coran următoarele instrucţiuni şi anume că: „O, voi cei ce credeţi! Vinul, jocul de noroc, pietrele înălţate şi săgeţile de ghicit sunt o întinare şi o lucrare a diavolului. Feriţi-vă de ele! Poate veţi fi fericiţi!” Printr-un singur verset revelat, butoaiele din Medina au fost golite ca niciodată să mai fie umplute, un singur verset a creat o comunitate globală de nebăutori, iar lista noilor revelaţii aduse omenirii spre a …

– Am văzut cu ochii mei oameni ********* de ********* prin Sfântul Duh; chiar dacă unii **** ********, cei mai buni au ********, a vorbit ***** **** ********.

– Vedeţi, poate, Sfântul Duh nu va salva de la ********* un om dintr-o ******* în care alcoolul este îngăduit, *** gândit aşa vreodată? Însă aici vorbim de un ***** *****, iar ** ** **** a ****** pe *******.

– Nici **, *** întrerupt ********.

– …Dar sunt probleme mai mari doar dacă privim la calitatea morală a societăţii de astăzi, am putea vorbi separat doar despre vicii; eu însă vreau să vă conving de adevărata natură a Sfântului Duh, aşa cum o înţelegeţi dvs., pentru că Sfântul Duh ca Putere a lui Allah este o ipoteză pe care aparent nu sunteţi pregătit să o acceptaţi.

– Spune ce vrei, Sfântul Duh a ****** în oameni, am văzut cu ochii mei!

– Întocmai, după cum găsim în Ioan 14:6 „Iisus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl meu decât prin mine”, cu alte cuvinte „eu sunt” – profeţia, învăţătura, mesajul iar spiritul propovăduirii lui Iisus nu poate fi primit întru totul decât acceptându-l ca Trimis al lui Allah, „decât prin” profeţia sa; şi mai departe în versetul 17: „Duhul Adevărului, pe care lumea nu poate să-l primească, pentru că nu-l vede, nici nu-l cunoaşte; voi îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi!” – cum? ca-n sensul redat de noi, al profeţiei adevărului, sau într-o manieră paranormală, stranie, la adăpostul căreia se petrec o mulţime de fărădelegi şi strâmbări ale adevărului din partea unor oameni care susţin că ei înşişi deţin puterea unui Sfânt Duh **** ** *** pe care alţii nu-l au? pe când nici un om nu poate mânui asemenea putere; ei bine, *****, dar nu are legătură cu Sfântul Duh ci cu multe din problemele omenirii pentru care Sfântul Duh nu are rezolvare ca idolatria, prezicerile, satanismul, căci iată Biblia ne arată mai departe cum Iisus spune că în afara puterii lui Allah nu există alt mandat divin: „Pentru că eu n-am vorbit de la mine, ci Tatăl care m-a trimis, Acesta mi-a dat poruncă ce să spun şi ce să vorbesc. * Şi ştiu că porunca Lui este viaţa veşnică. Deci cele ce vorbesc eu, precum mi-a spus mie Tatăl, aşa vorbesc”. [Ioan 12:49-50], ceea ce ne aduce aminte de o manieră similară în care Allah se poartă cu profeţii, după cum Coranul relatează la 53:3-5: „El nu vorbeşte din patimă. * aceasta este o Dezvăluire ce i-a fost dezvăluită. * i-a făcut-o cunoscută Cel măreţ în putere” – Dar vreau să vă arăt cum …

– Nu vreau să îmi vorbeşti despre asta, doar am venit să spun că Sfântul Duh există şi puterea lui e *****! şi eu ştiu toate astea indiferent de ce spuneţi *** sau care e adevărul, eu am adevărul meu şi nu mă înşel! a spus omul căutând să plece, gândindu-se poate la ******* trăite de pe **** ************ la o religie *******, *********.

Văzându-l clătinat în convingerile sale despre ******* puteri ale Sfântului Duh pe care milioane de ******** susţin că le-au văzut sau care au devenit ********* ai Sfântului Duh după ce le-a fost ********: am decis să-i **** ********, indiferent de cum ar reacţiona:

– ****, **** **** * Sfântul *** Duh ** ****?

– Cine? m-a ****** ******** sfâşiat ** îndoieli.

– S-a revelat în Coran: „Şi vor spune spune: Mărire Ţie! Tu eşti Stăpânul nostru, şi nu ei!” Ba nu, cei mai mulţi dintre ei se închinau jinnilor în care credeau!” (34:41); pe când despre Sfântul Duh se spune: „Ei te vor întreba despre Duh. Spune: “Duhul este din porunca Domnului meu, însă vouă vi s-a dat doar puţină ştiinţă (17:85).”

Schimbându-se la faţă ******** a deschis *** şi a ****** ** fugă pe ******; gândindu-mă la discuţia ** ** priveam la ******** rânduri aşternute ** ****** înainte ** ******, cele din versetul coranic 43:77, „Noi v-am trimis Adevărul însă cei mai mulţi dintre voi urăsc Adevărul”.

**** ******* că plecase.

*

Între timp am ajuns în ***** unde se ***** **********; ** avansat către mulţimea adunată şi aşteptând ********* să *******, ******* speranţa ca vorbele **** îi vor călăuzi pe oameni la adevăr. Aşteptarea ** * ***** **** şi, ****** să încep, ** spus astfel:

– Cu toţii ştim astăzi, la 1400 de ani după ce revelaţia i-a fost adusă lui Muhammad că profeţiile sale sunt adevărate; însă mărturisim acestea doar cu asigurarea că foarte multe dintre evenimente deja s-au întâmplat, precum cucerirea Meccăi, învingerea bizantinilor, epidemiile, extinderea stăpânirii islamice, invazii, precum şi multe alte semne legate de viitor, din Ziua de Apoi, începutul, desfăşurarea precum şi aspecte ce ţin de Judecată şi Înviere. Însă la începuturile profeţiei în Arabia revelaţia adusă de arhanghelul Gavriil nu putea fi acceptată decât prin credinţă întrucât foarte puţine din cele profeţite se împliniseră. Acum, la 1 mileniu şi jumătate distanţă de viaţa lui Muhammad printre ***, putem afirma că miracolele Coranului, carte divină rămasă nealterată în ciuda feluritelor sforţări de a o modifica, şi profeţia Trimisului lui Allah (pacea şi binecuvântarea fie asupra lui) s-au dovedit! prin: formarea celei de-a doua comunităţi mondiale de credincioşi şi stabilirea islamului ca ultimă religie pentru omenire; după cum şi Coranul afirmă „El (Allah) este Cel ce l-a trimis pe trimisul Său cu călăuzirea şi cu Legea Adevărului ca să fie pusă deasupra tuturor legilor. Allah este de ajuns ca Martor.” (48:27).

Dar mai important pentru oamenii Cărţii este că Muhammad însuşi este profeţit de Iisus, după cum fiecare profet a mărturisit profeţia de după sau dinaintea sa. Găsim în Biblie că Iisus spune [Ioan 16:13]: “Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la sine, ci toate câte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti” şi [Ioan 15:26]: “Iar când va veni Mângâietorul, pe care eu îl voi trimite vouă de la Tatăl; Duhul Adevărului, care de la Tatăl purcede, acela va mărturisi despre mine.”

Aşadar Mângâietorul, duhul adevărului în care adevărul este personificat, categoric îl va mărturisi pe Iisus şi va condamna calomniile ce i-au fost aduse. Muhammad a reuşit acest lucru, fiecare dintre cei aproape 2 miliarde de musulmani din lume îl mărturisesc pe Iisus Hristos ca trimis al lui Allah şi cred fără echivoc în naşterea sa miraculoasă, că a dat viaţă morţilor prin puterea lui Allah, că a dat vedere orbilor şi a vindecat leproşii; iată felul cum Coranul îl proclamă pe Iisus oamenilor: (Maryam, 16-22) „Aminteşte-o pe Maria în Carte când se retrase de la ei într-un loc la Răsărit. * Ea puse un văl între ea şi ai săi iar Noi i-am trimis duhul Nostru ce i se înfăţişă ca un bărbat desăvârşit. * Ea spuse: “La Milostivul caut izbăvire de tine, dacă tu te temi!” * El spuse: “Eu sunt doar trimisul Domnului tău ca să-ţi vestesc un fecior curat.” * Ea spuse: “Cum aş putea avea un fecior când nici un bărbat nu m-a atins, şi femeie uşoară eu nu sunt.” * El spuse: “Aşa va fi să fie căci Domnul tău spuse: “Aceasta Îmi este uşor. Vom face din el un semn pentru oameni ca milostivenie de la Noi. Porunca este hotărâtă.” * Ea rămase grea şi se retrase într-un loc îndepărtat….” Prin această revelaţie musulmanii cred în Iisus Hristos şi în profeţia sa fără îndoieli.

Deşi Iisus a mers după evrei precum păstorul după oi, poporul său nu a încetat în a-l împiedica în misiunea sa, iar cei mai îndărătnici în a-l accepta au mers până la a-l acuza că ar fi un bastard. În Matei 23:37 îl găsim pe Iisus vorbindu-le în templu: ”Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi cu pietre ucizi pe cei trimişi la tine; de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu aţi voit”. Vorbele lui Iisus îi cutremurau pe farisei şi pe cărturari, iar gândurile lor despre Iisus sunt menţionate în Coran, 19:28: „O, soră a lui Aaron! Tatăl tău nu a fost om rău şi mama ta nu a fost femeie uşoară.”

Care este originea acestei acuzaţii totuşi? Insinuarea mai-marilor evrei era legată de castitatea Mariei, care anula astfel naşterea miraculoasă a lui Iisus şi implicit profeţia lui. Găsim astfel că savanţii creştini (Dummelow’s Bible Commentary, backed by a team of sixteen D.D.s and reverends of all denominations, page 668) cunosc mai multe despre calomnia în cauză: „fiul adulterinei care a adus magia din Egipt prin tăieturi făcute în propria-i carne, acest Iisus ce practică magia şi înşelător de oameni care l-a adus pe Israel la idolatrie”. Mai departe se menţionează că Muhammad întăreşte naşterea miraculoasă a lui Iisus şi „contrazice versiunea talmudică”. Josh Mc Dowell, savant creştin ale cărui discursuri au fost ascultate de nu mai puţin de 5 milioane de studenţi, în 550 de universităţi din peste 53 de ţări, aduce în cartea sa „Evidence that Demands a Verdict” şi alte mărturii legate de versiunea talmudică împotriva Mesiei, cu alte cuvinte versiunea care îl contesta, aceea a lui Iisus, fiul lui Pandera (Ben Pandera, unde Pandera se prespunea a fi soldatul roman care a violat-o pe Maria în pustiu). În studiul lui Mc Dowell găsim din Yeb. IV 3; 49a: „R. Shimeon ben Azzai said (concerning Jesus): I found a genealogical roll in Jerusalem wherein was recorded, such an-one is a bastard of an adultress” (tr: am găsit o genealogie în Ierusalim unde acela, Iisus, este bastardul unei adulterine). Joseph Klausner adaugă (din studiul lui Mc Dowell): „Current editions of the Mishnah, add: to support the words of R. Yehoshua (who in the same Mishnah, says: What is a bastard? Everyone whose parents are liable to death by the Beth Din) that Jesus is here referred to (as being a bastard) seems to be beyond doubt”. Evanghelistul Josh Mc Dowell, „născut din nou” şi conform propriilor afirmaţii „plin de Sfânt Duh” face, încă din vremea publicării acestor calomnii, o avere de pe urma vânzării cărţilor sale ajunse best-sellere.

Vedem, drept urmare, cum Muhammad este adevăratul mângâietor de după Iisus şi mărturisitor al măreţiei lui Iisus, care a întărit adevăratul său statut, după cum am arătat că Biblia afirmă (Ioan 15:26): “Iar când va veni Mângâietorul, pe care eu îl voi trimite vouă de la Tatăl; Duhul Adevărului, care de la Tatăl purcede, acela va mărturisi despre mine”.

În spatele *********, un număr de ***** se **********, semn că oamenii **** ***** întrebări.

*

Privind ** **** am văzut *** ***** ***** ridicate; l-am ******* pe *** *** ******* de ***** să vină la ********** amplasat pentru public şi să ******** o singură întrebare. Un ****** între **** ******, vizibil emoţionat, m-a întrebat răspicat:

– Dacă religia ******* e aşa de paşnică şi adevărată, de ce marea majoritate a extremiştilor sunt *********; cel mai probabil e ceva greşit cu religia ******* de ******** la extreme tot timpul, întrebarea mea este: de ce e islamul extremist?

********* răspunsul foarte bine aşa că aveam ****** doar de răbdare.

**** spus:

– Vedeţi, faptul că unii musulmani sunt extremişti e legat de personalitatea, educaţia şi arealul din care provin, societatea din care au venit sau în care trăiesc, climatul politic din locul de origine, iar sociologii, psihologii vă pot da argumente hotărâtoare în această privinţă. Însă religia nu e extremistă; nu la fel se poate spune despre creştinism sau despre iudaism, unde Iisus este ori fiul lui Allah, ori fiul lui Pandera, însă nu ceea ce este – Trimisul lui Allah. Zelul creştinilor inevitabil a răsturnat înţelegerea lui Iisus, iar superioritatea evreilor aproape l-a ucis, iată Coranul afirmă astfel în sura Nisaa (4:171): „O, oameni ai Cărţii! Nu întreceţi măsura în credinţa voastră! Nu spuneţi despre Allah decât Adevărul! Da, Cristos! Iisus, fiul Mariei, este trimisul lui Allah, Cuvântul Lui pe care l-a adus Mariei, un Duh de la El. Credeţi în Allah şi în trimişii Săi! Nu mai spuneţi: “Trei!” sfârşiţi cu aceasta, căci va fi mai bine pentru voi. Unul este Allah! Mărire Lui! Cum ar avea un fiu? Ale Lui sunt cele din ceruri şi de pe pământ. Allah îşi este sieşi de ajuns ca apărător!”. Drept urmare extremismul în islam este o discuţie sociologică, chiar psihologică şi nu o emanaţie a crezurilor religioase, vă mulţumesc, următoarea întrebare.

Un alt ****** a venit spre ******** cu un ***** ******* şi fără nici un fel de ****** a întrebat **** * ** **** la mine:

– De ce nu Muhammad să fi scris Coranul plagiind de la sectele creştine din Orient?

Fără echivoc, i-am răspuns:

– Mă tem că îi oferiţi prea mult credit lui Muhammad, un mare intelectual şi învăţat al arabilor, care cunoaştea scrierile gnostice, avea legături şi dialoguri inter-confesionale cu secte creştine, triburi evreieşti, citea, scria şi precum orice cărturar abil şi-a făcut o religie şi s-a urcat preot peste poporul său ignorant, nu? Un mare lider de oameni aţi spune, dar nu un profet.

– Eu cred asta, nu există nici o revelaţie, aşa se leagă mai bine lucrurile.

– Atunci de ce în Biblie în Ioan 16:13, găsim despre Duhul Adevărului că se spune: „…căci el nu va vorbi de la el, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare.” Nu va vorbi „de la el” adică va vorbi de la Allah printr-o revelaţie, aşa cum Muhammad, Profetul Neînvăţat a făcut. Eu spun astfel, creştinii au inventat prin dumnezeirea lui Iisus nu o dilemă ci o trilemă, pentru ei a-l venera pe Iisus înseamnă a i te închina cu totul, şi atunci orice nu îl venerează, implicit îl respinge; nu se lasă însă nici un loc pentru acceptarea profeţiei sale, respectarea lui, onorarea lui ca om şi profet!

– Eu nu **** ce spui **, Iisus este Fiul lui Dumnezeu şi ** eşti ** ************, Duhul Adevărului e Sfântul Duh! nu **** *****!

– Următoarea întrebare, vă rog.

O ****** din ******** a venit la ******** şi a întrebat:

– De ce *** trebuie să îl acceptăm pe Iisus ca profet, dar ********** nu pot să accepte natura divină a lui Iisus?

– Vă răspund astfel: aţi auzit de savantul creştin Josh Mc Dowell? am vorbit despre el anterior.

– Da, am **** ******.

– Ei bine, Mc Dowell spune în cartea sa „Evidence that Demands a Verdict”, despre care am făcut referire în discursul ***, că pentru un necredincios, Iisus nu poate fi decât în trei feluri, („Lord, Liar or Lunatic”), Domn, mincinos sau nebun. Aţi ghicit probabil, ultimele două variante sunt inacceptabile aşadar Iisus nu poate avea decât o natură divină. Este alegerea dvs. să oscilaţi cu privire la natura mântuitorului religiei dvs., chiar şi după 2000 de ani. Noi musulmanii credem în revelaţia lui Muhammad pe cuvânt atunci când ne arată identitatea profetică a lui Iisus, nu avem nevoie de concilii internaționale pentru asta; Roger Bacon spune: „este mai uşor pentru om să îşi dea foc propriei case decât să scape de prejudecăţile sale”; vă mulţumesc, următoarea întrebare.

Am hotărât să *** *** **** **** întrebări întrucât unii ****** începuseră să ***** *** ****.

– Dvs., vă rog, ascult!

– Vă mulţumesc, am o întrebare, de ce este atât de insultător pentru *** să îl vedeţi pe Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu? Până la urmă nu este o insultă ci o venerare şi o prea-mărire.

– Pentru că nu este adevărat şi pentru că insulta nu este la adresa ***, ştiţi dacă aţi veni acum cu un copil necunoscut *** şi aţi afirma că este fiul ***, nu m-aş supăra în aşa fel încât să blestem toată sala, să ameninţ sau să lovesc în cei care susţin asta, însă Allah are alt cântar. Vă dau un exemplu mai simplu, să spunem aşa, chiar şi un ţăran francez din istorie înţelege asta mai bine decât milioanele de creştini care se închină unui om considerat a fi divin şi Allah Încarnat. Se povesteşte că Ludovic al XV-lea, rege al Franţei, avea un comportament atât de ********* încât nici o femeie nu era la adăpost de excesele sale. După moartea acestuia, când fiul lui a moştenit tronul, un zvon a apărut în Paris că o sosie a tânărului rege umblă prin capitală. Tânărul rege a fost intrigat şi a chemat după sosie să-i fie adusă la palat. Nu a durat mult şi cel în cauză a fost găsit şi, spre mirarea regelui, a curtenilor şi a gărzilor, asemănarea celor doi era izbitoare încât zvonuri au început să circule că sosia ar fi de fapt chiar fiul defunctului tată şi frate al tânărului rege, deşi sosia nu lucrase vreodată în altă parte decât la o fermă şi avea o origine deosebit de modestă. Aşa că Ludovic l-a întrebat: Mama ta a vizitat Parisul cumva? Sosia a răspuns: Nu, dar tatăl meu da! Audienţa de la curte a izbucnit în râs, nu şi regele însă, gluma fusese mai degrabă o insultă usturătoare.

Un ** din primele rânduri a venit la ******** să întrebe peste cel care întreba:

– Ce legătură are povestea asta cu *********? ** *** pierdeţi ** impresia.

– Legătura este următoarea: Iubiţi-l, respectaţi-l, onoraţi-l, urmaţi-l, ascultaţi-l dar nu-l veneraţi, nu i vă închinaţi! Închinăciunea este doar pentru Allah, Tatăl din Ceruri: Allah!, Cel pe care şi Iisus şi succesorul său, Muhammad, l-au propovăduit lumii!

În acel moment s-a produs rumoare ** **** însă timpul *** ******** aşa că ** ******* *****. În ****** l-am întâlnit pe unul din cei care adresaseră întrebări şi care m-a rugat ** ** **** ** ******** musulman după cum susţinea, aşa că i-am spus:

– Repetă după mine, „Aşhadu an la ilaha illa Allah wa aşhadu anna Muhammadan Rasulullah”.

– Aşhadu an la ilaha illa Allah wa aşhadu anna Muhammadan Rasulullah.

– Care înseamnă, „mărturisesc că nu există altă divinitate în afară de Allah şi Muhammad este Trimisul Lui”, acum eşti *** *** musulman, ai *** ** * ***** ** ***.

– Vă mulţumesc mult, ** eram musulman ********, dar am venit **** ** * *********, vă rog să veniţi ** ***** ***, acolo sunt mulţi misionari ******** care discută cu noi dar *** nu **** ** ** ** ****** şi mulţi ** convertesc pentru că habar nu avem ce să le răspundem, veniţi ** *** ** ***? **** **** ****** ** ******** ****

– Ce limbă se vorbeşte acolo?

– *******.

– Bine, unde este ***** ***?

– Veniţi cu mine.

*

Mergând alături de **** *** ******* către ***** *** mă gândeam oare ce voi găsi acolo, şi *** de ****** nu era în stare să ****** * ******* ***** în apărarea islamului încât ******* se convertesc la ********** unul după celălalt. Şi tot aşa gândindu-mă la *********** intelectuală a ******** *** ********* precum şi la ***** *** ** iniţiativă, nu am observat că ** ***** până când ******* a strigat:

– Mai departe ** nu merg, drumul e ****** *****!

– Acesta e *****? am întrebat.

– Da, veniţi, spuse ****.

Mergând către primele ****** am văzut **** misionari ******** în jurul ****** se găseau un ***** **** de ****** strânşi pentru * ** ******* discursul. I-am cerut *********** *** să nu îmi ********* *********** ci mai degrabă să ******* să ******** ce au de **** misionarii; aceştia le vorbeau *********:

– Vă ţineţi de o religie acum dispărută, islamul nu mai există decât în Mecca, Mahomet e mort, musulmanii şi-au abandonat religia, până şi ei au văzut că nu e adevărată, povestea islamică s-a ********, credeţi-ne, spunem ********, cu cât ieşiţi şi voi mai repede din această ******* înapoiată cu atât veţi fi în pas cu *****! Acceptaţi iertarea adusă de Mântuitor care a murit pentru păcatele voastre pe cruce! Veniţi să primiţi taina botezului, ***** întreagă vă aşteaptă!

Ascultând discursul nu am mai putut răbda şi ieşind în faţă am spus:

– Sunt din ***** *****, este adevărat că în Biblie, Pavel îi spune lui Timotei printre alte sfaturi inspirate (în a doua epistolă către Timotei, 2 Timotei 3:16-17): „Toată Scriptura este insuflată de Allah şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate, * Astfel ca omul lui Allah să fie desăvârşit, bine pregătit pentru orice lucru bun.” Este corect? i-am întrebat.

– Da, au răspuns misionarii. Dar de unde cunoşti Biblia, ai învăţat la ********?

– Atunci în care categorie, mustrare, îndreptare, învăţătură sau înţelepţire intră următoarele situaţii regăsite în Biblie, îmi permiteţi să citesc din memorie versetele?

– Vă rugăm chiar, este o onoare să vă ascultăm!

– Da? Bine. Găsim în Biblie că „Atunci Iuda i-a zis lui Onan: Căsătoreşte-te cu soţia fratelui tău şi împlineşte-ţi faţă de ea datoria de cumnat: ridică-i un urmaş fratelui tău. * Dar pentru că ştia că urmaşul nu va fi al său, Onan vărsa sămânţa pe jos ori de câte ori intra la soţia fratelui său, pentru a nu-i da un urmaş fratelui său.” [Geneza 38:8-9];

„S-a abătut la ea din drum şi a zis: Lasă-mă să mă culc cu tine! Căci n-a cunoscut-o că era noră-sa. Ea a zis: Ce-mi dai ca să te culci cu mine?” [Geneza 38:16];

Apoi a ieşit Lot din Ţoar şi s-a aşezat în munte, împreună cu cele două fete ale sale, căci se temea să locuiască în Ţoar, şi a locuit într-o peşteră, împreună cu cele două fete ale sale. * Atunci a zis fata cea mai mare către cea mai mică: „Tatăl nostru e bătrân şi nu-i nimeni în ţinutul acesta, care să intre la noi, cum e obiceiul pământului. * Haidem dar să îmbătăm pe tatăl nostru cu vin şi să ne culcăm cu el şi să ne ridicăm urmaşi dintr-însul!” * Şi au îmbătat pe tatăl lor cu vin în noaptea aceea; şi în noaptea aceea, intrând fata cea mai în vârstă, a dormit cu tatăl ei şi acesta n-a simţit când s-a culcat şi când s-a sculat ea. * Iar a doua zi a zis cea mai în vârstă către cea mai tânără: „Iată, eu am dormit astă-noapte cu tatăl meu; să-l îmbătăm cu vin şi în noaptea aceasta şi să intri şi tu să dormi cu el ca să ne ridicăm urmaşi din tatăl nostru!” * Şi l-au îmbătat cu vin şi în noaptea aceasta şi a intrat şi cea mai mică şi a dormit cu el; şi el n-a ştiut când s-a culcat ea, nici când s-a sculat ea. * Şi au rămas amândouă fetele lui Lot grele de la tatăl lor.” [Geneza 19:30-36];

„Apoi plecând Iacov de aici şi-a întins cortul dincolo de turnul Migdal-Eder. Iar pe vremea când locuia Israel în ţara aceasta, a intrat Ruben şi a dormit cu Bilha, ţiitoarea tatălui său Iacov, şi a auzit Israel şi i s-a părut aceasta un rău.” [Geneza 35:22];

„Atunci, Amnon a zis Tamarei: Adu-mi mâncarea în odaie şi s-o mănânc din mâna ta. Tamar a luat turtele pe care le făcuse şi le-a dus fratelui său Amnon, în odaie. * Pe când i le dădea ea să le mănânce, el a apucat-o şi i-a zis: Vino, soro, şi culcă-te cu mine. * Ea i-a răspuns: Nu, frate, nu mă necinsti, căci nu se face aşa în Israel; nu face mişelia aceasta. * Unde mă voi duce eu cu ruşinea mea? Şi tu vei trece drept un mişel în Israel. Acum, vorbeşte, te rog, împăratului, şi nu se va împotrivi să fiu a ta. * Dar el n-a vrut s-o asculte; a silit-o, a necinstit-o şi s-a culcat cu ea.” [2 Samuel 13:5-14];

„Şi Ahitofel a zis lui Absalom: Intră la ţiitoarele pe care le-a lăsat tatăl tău pentru paza casei; astfel tot Israelul va şti că te-ai făcut urât tatălui tău şi mâinile tuturor celor ce sunt cu tine se vor întări. * Au întins un cort pentru Absalom pe acoperiş, şi Absalom a intrat în ţiitoarele tatălui său, în faţa întregului Israel.” [2 Samuel 16:21-22];

„…După toate aceste răutăţi ale tale * ţi-ai zidit case de curvie, ţi-ai făcut înălţimi în toate pieţele. * La toate colţurile uliţelor ţi-ai făcut înălţimi, ţi-ai necinstit frumuseţea, ţi-ai desfăcut picioarele înaintea tuturor trecătorilor, ai făcut tot mai multe curvii…” [Ezechiel 16:23-24];

„…Ai fost cu totul altfel decât celelalte curve, întrucât nimeni nu umbla după tine, ci tu plăteai celor ce veneau la tine, în loc ca tu să fii plătită de ei. De aceea ai fost cu totul altfel decât altele.” [Ezechiel 16:34];

 „Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: * Fiul omului, erau două femei, fiice ale aceleiaşi mame. * Ele au curvit în Egipt, au curvit în tinereţea lor; acolo le-au fost strânse ţâţele, acolo le-a fost atins sânul fecioresc … * Ea a curvit cu ei, cu toată fruntea copiilor Asiriei; s-a spurcat cu toţi aceia pentru care umbla nebună, s-a spurcat cu toţi idolii lor. * Nu s-a lăsat nici de curviile ei din Egipt, căci aceştia se culcaseră cu ea din tinereţea ei, îi atinseseră sânul fecioresc şi îşi vărsaseră curviile peste ea” [Ezekiel 23:1-3 şi 7-8];

„Şi iată că i-a alergat înainte o femeie îmbrăcată ca o curvă şi cu inima şireată. * Era bună de gură şi fără astâmpăr; picioarele nu-i puteau sta acasă: * când în uliţă, când în pieţe, pe la toate colţurile stătea la pândă. * Ea l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat, şi, cu o faţă fără ruşine, i-a zis: * Eram datoare cu o jertfă de mulţumire, azi mi-am împlinit juruinţele. * De aceea ţi-am ieşit înainte, să te caut, şi te-am şi găsit. * Mi-am împodobit patul cu învelitori, cu aşternut de pânzeturi din Egipt; * mi-am stropit aşternutul cu smirnă, aloe şi scorţişoară. * Vino, să ne îmbătăm de dragoste până dimineaţă, să ne desfătăm cu dezmierdări! * Căci bărbatul meu nu este acasă, a plecat într-o călătorie lungă” [Proverbe 7:10-19];

„Cât stă împăratul la masa lui, nardul meu îşi răspândeşte mirosul. * Preaiubitul meu îmi este ca un mănunchi de mir, care se odihneşte între ţâţele mele.” [Cântarea cântărilor 1:12-13];

„M-au întâlnit păzitorii care dădeau ocol cetăţii şi i-am întrebat: „N-aţi văzut pe iubitul inimii mele?” * Abia trecusem de ei, şi am găsit pe iubitul inimii mele. L-am apucat şi nu l-am mai lăsat până nu l-am adus în casa mamei mele, în odaia celei ce m-a zămislit.” [Cântarea cântărilor 3:1-4];

„Amândouă ţâţele tale sunt ca doi pui de cerb, ca gemenii unei căprioare care pasc între crini. * Până se răcoreşte ziua şi până fug umbrele, voi veni la tine, munte de mir, şi la tine, deal de tămâie. * Eşti frumoasă de tot, iubito, şi n-ai niciun cusur.” [Cântarea cântărilor 4:5-7];

„Samson a plecat în Gaza; acolo a văzut o curvă şi a intrat la ea” [Judecătorii 16:1];

Misionarii erau ****** precum şi ******* din jurul ******. I-am întrebat:

– Sfântul Duh a inspirat scrierea acestor versete, sunt aceste versete de la Allah, dacă da, atunci sunt bune pentru învăţătură, mustrare, îndreptare sau pentru înţelepţire?

Nu ** ****** nici ** răspuns.

*

După ce au ascultat spusele **** şi realizând că trebuie să ofere un argument, altfel convertiţii la ********** se vor ******** la *****, misionarii s-au apucat ** ******* între **, pesemne căutând să ofere un răspuns *** *** *****; iar după câteva minute de *******, unul dintre ei a venit spunând:

– Bunul nostru *******, aceste versete aduse de **** mai devreme au scopul de a îndrepta şi mustra oamenii, astfel ni se arată cât de jos poate ajunge omul dacă urmează calea păcatului, iar credincioşii se cuvine să ia aceste versete în ideea unui model de fapte reprobabile; nu puteţi spune că Biblia îndeamnă la ******* şi **********.

– Stimate domn nu ****** asta, ci mai degrabă psihologii susţin că la anumite vârste lectura ******** poate provoca schimbări permanente în personalitatea *** şi că este dovedit că la vârste fragede omul este capabil să-şi asume comportamente rele doar prin puterea exemplului fără să le considere rele, nu doar atât, **** găsesc justificări în aceste purtări, de altfel dacă privim către statisticile acestor fapte vom regăsi că situaţiile oferite ca exemplu predomină în lumea credinţei ********* de Biblie.

– Cu toate acestea nu puteţi convinge pe nimeni că Biblia porunceşte asta, prin simplul fapt că sunt doar relatări ale unor păcate şi nu îndemnuri la păcat.

– În regulă, atunci povestea fiicelor lui Lot este o mustrare?

– Evident!

– Şi atunci de ce găsim în Biblie că amoniţii şi moabiţii, descendenţi din incestul fiicelor lui Lot primesc pământ şi drepturi de la Allah în detrimentul evreilor lui Moise, după cum găsim în Biblie că Allah îi spune lui Moise în [Deuteronom 2:17-19] că: „Mi-a grăit Domnul şi a zis: * „Acum tu să treci pe lângă hotarele lui Moab spre Ar * Şi să te apropii repede de Amoniţi, dar să nu intri cu aceştia în duşmănie şi să nu începi război cu ei, căci nu-ţi voi da în stăpânire nimic din pământul fiilor lui Amon, pentru că l-am dat în stăpânire fiilor lui Lot”. Cu alte cuvinte respectivul incest nu s-a căutat a fi îndreptat, ba mai mult Allah nu îi ceartă, nici nu îi distruge, ci le dă pământuri ca moştenire.

Misionarii priveau unul către celălalt dar nu găseau un răspuns, iar unii ****** se apucaseră să ****, şuşotind despre discuţia ******* aşa că am continuat:

– Cu siguranţă Allah caută îndreptarea oamenilor, însă doar în cazurile în care versetele sunt autentice şi nu reprezintă „1001 de nopţi în Iudeea”. Un asemenea exemplu diferit, de mustrare, îndreptare găsim în alte versete cum ar fi în epistola către romani a lui Pavel 1:22-32: „Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni. * Şi au schimbat slava lui Allah Celui nestricăcios cu asemănarea chipului omului celui stricăcios şi al păsărilor şi al celor cu patru picioare şi al târâtoarelor. * De aceea Allah i-a dat necurăţiei, după poftele inimilor lor, ca să-şi pângărească trupurile lor între ei, * Ca unii care au schimbat adevărul lui Allah în minciună şi s-au închinat şi au slujit făpturii, în locul Făcătorului, Care este binecuvântat în veci, amin! * Pentru aceea, Allah i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii; * Asemenea şi bărbaţii lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor. * Şi precum n-au încercat să aibă pe Allah în cunoştinţă, aşa şi Allah i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine. * Plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de purtări rele, bârfitori, * Grăitori de rău, urâtori de Allah, ocărâtori, semeţi, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, nesupuşi părinţilor, * Neînţelepţi, călcători de cuvânt, fără dragoste, fără milă; * Aceştia, deşi au cunoscut dreapta orânduire a lui Allah, că cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că fac ei acestea, ci le şi încuviinţează celor care le fac”.

– Eu nu înţeleg ce vreţi de la *** cu această discuţie, răspunse unul din misionari.

– **** chemat aceşti fraţi pentru a scoate la lumină ********** din poveştile aduse de ***, de aceea afirm că, în comparaţie cu ******* la care *** invitaţi, islamul are 4 mari surse de cunoaştere, mai precis revelaţia divină adusă de Gavriil lui Muhammad – Coranul, profeţia lui Muhammad – Hadisul, operele savanţilor – Jurisprudenţa (fiqh) şi la final aportul intelectualilor şi poeţilor – Pilde, povestiri şi 1001 de nopţi; însă în ********** toate acestea patru sunt adunate într-o singură carte, drept urmare cel neînvăţat sau modest la minte nu poate discerne între cuvântul lui Allah, faptele profeţilor, lucrarea savanţilor şi a celor de după profeţi şi pildele oamenilor de cultură şi ale poeţilor, ca atare oamenii se rătăcesc neştiind ce, cui să atribuie.

– Nu este adevărat! credinţa ******* e suficientă pentru acest lucru!

– Poate pentru *** cei care petreceţi o viaţă decantând conceptele, însă nu toţi oamenii au suficientă ştiinţă şi nici pe departe suficientă credinţă pentru aceasta, nu credeţi?

Unul din misionari şi-a pierdut răbdarea şi zorindu-se către mine, a spus:

– Omule, Mohamed te-a învăţat să ** ***** ***, să *****?

*

Pe măsură ce ******** cu misionarii ** *******, ******* au început ** ***** iar lucrurile ****** a lua **** ***********. Percepeam că nu mai era vorba de o dezbatere ci mai degrabă de o cruntă luptă între idei, luptă purtată în faţa unor oameni consideraţi cifre, ale căror păreri sau credinţe contau poate foarte puţin. Singurul lucru care cântărea totuşi era cine avea dreptate, cu orice preţ aproape, **, **********, sau **, *********. Contemplând la adevărata natură a discuţiei am rămas tăcut, însă tăcerea nu a durat mult căci **** ****** ********* s-a apropiat şi mi-a zis:

– ***** cred că ai demonstrat ceea ce era de demonstrat, i-am auzit pe ********* vorbind cum că nu ar fi trebuit niciodată să ****** ******* la discursul *********** şi că este mai bine să ***** cu credinţa ******* islamică, oricât de **** ne-ar fi; ***** au înţeles că au fost *******.

– Allah este Cel care v-a păstrat în religia Sa iar puterea sau ştiinţa mea nu înseamnă nimic.

– ** apreciem şi pentru modestie, *****, pot pleca?

– Mergi, însă ** cred că mai rămân cu misionarii, mai vreau ** ** *** o vreme.

– Ai grijă totuşi, anunţă-ne când ***** **** ****.

– Aşa voi face, mai ** pentru voi şi ********* ale Coranului şi **** *****, *** *** ****** să le aduc.

– Inşallah.

Misionarii şi ei se pregăteau să plece, au înţeles că **** ********* nu pot învinge aşa că această ultimă parte a discuţiei s-a relevat a fi înzecit mai sinceră decât tot ceea ce vorbisem până atunci; unul dintre ei a spus:

– Ştiţi la fel de bine că versiunea oferită de dvs. este o ************ ********* şi nu are legătură cu *******, aţi venit aici spre a ** ******* şi a ** **** ** ****** în faţa oamenilor, *******, şi prin ******** ******* specifică * ************ aţi reuşit să întoarceţi ******* de la adevărul Domnului Iisus Hristos înapoi la nebunia lui Mahomed.

– Sunt aici pentru a le arăta oamenilor care **** ****** că islamul include creştinismul şi ca atare nu au nevoie de altă religie; nu doar atât, mai cred şi că Allah nu este deloc preamărit şi cinstit de religia *******, pe care nu o numesc **********, tocmai pentru că ***, **********, păstăm neatinse esenţa crezurilor creştine precum şi esenţa profeţiei lui Iisus, iar acestea ** ******* aproape deloc ** ********* *******.

– ****** domnule, *******, chiar şi acum *******!

– Mai degrabă Allah este *** ******; îmi permiteţi să citez din memorie un număr de versete care să confirme cele spuse de mine?

– Este într-adevăr ******* să vă ascultăm însă totuşi, de curiozitate, vom asculta:

– Ei bine, în Biblie îl găsim pe Allah în ipostaze care cu siguranţă nu sunt sinonime cu Slava şi Măreţia Sa, spre exemplu: găsim un Allah fluierător în [Zaharia 10:8] „Le voi fluiera şi-i voi aduna, căci i-am răscumpărat, şi se vor înmulţi cum se înmulţeau odinioară”, un Allah care gâfâie, în Isaia [42:14] „Am tăcut multă vreme – zice Domnul – am tăcut şi M-am ţinut. Dar acum voi striga ca o femeie în durerile naşterii, voi gâfâi şi voi răsufla.”, un Allah care răcneşte, ţipă la oameni (precum un om) în [Ieremia 25:30] „Şi tu să le proroceşti toate aceste lucruri şi să le spui: ‘Domnul va răcni de sus; din Locaşul Lui cel Sfânt va face să-I răsune glasul; va răcni împotriva locului locuinţei Lui; va striga, precum cei ce calcă în teasc, împotriva tuturor locuitorilor pământului.”, un Allah care bărbiereşte în [Isaia 7:20] „În ziua aceea, Domnul va rade, cu un brici luat cu chirie de dincolo de Râu, şi anume cu împăratul Asiriei, capul şi părul de pe picioare; ba va rade chiar şi barba.”, un Allah obosit de a fi milostiv în [Ieremia 15:6] „M-ai părăsit, zice Domnul, ai dat înapoi, de aceea Îmi întind mâna împotriva ta şi te nimicesc: sunt sătul de milă.”, un Allah căruia îi pare rău în [Facerea 6:6] „I-a părut rău şi s-a căit Allah că a făcut pe om pe pământ.”, îl mai găsim pe Allah călare pe un heruvim zburând printre stele, în [2 Samuel 22:11]: „Călărea pe un heruvim şi zbura, venea pe aripile vântului”; sau Allah omoară 50.000 de oameni pentru o privire interzisă, găsim în [1 Samuel 6:19]: „Domnul a lovit pe oamenii din Bet-Şemeş când s-au uitat în chivotul Domnului; a lovit (cincizeci de mii) şaptezeci de oameni din popor. Şi poporul a plâns, pentru că Domnul îl lovise cu o mare urgie.” , Allah mai se confundă şi cu Satana după cum găsim în [2 Corinteni 4:4] „a căror minte necredincioasă a orbit-o Allah veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Allah.”, în alt loc Allah numeşte pe un altul Allah în [Exodul 7:1] „Domnul a zis lui Moise: „Iată că te fac Allah pentru Faraon, şi fratele tău Aaron va fi prorocul tău.”

– *** ***, acestea sunt doar interpretări, răspunde unul dintre misionari, nu demonstraţi nimic prin acest *********.

– Dacă acestea sunt interpretări, să auzim câteva contradicţii, găsim în Biblie în [Ioan 1:18], [1 Timotei 6:16] şi în [Exodul 33:20], că Allah nu poate fi văzut de nimeni, „Nimeni n-a văzut vreodată pe Allah; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, acela L-a făcut cunoscut.”, sau „singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii, pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea şi care are cinstea şi puterea veşnică! Amin.”,şi „Domnul a zis: „Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!” – după care în aceeaşi Biblie găsim în [Exodul 33:11], [24:10] şi [Facerea 32:30] o cu totul altă versiune, mai precis: „Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui...” sau „Ei au văzut pe Allah lui Israel; sub picioarele Lui era un fel de lucrare de safir străveziu, întocmai ca cerul în curăţia lui” şi „Iacov a pus locului aceluia numele Peniel (Faţa lui Allah); „căci”, a zis el, „am văzut pe Allah faţă în faţă, şi totuşi am scăpat cu viaţă”.

– Interpretări, interpretări, interpretări! ******** misionarii.

– Bine, atunci să mai vedem contradicţii. Iată găsim în [1 Corinteni 14:33] „căci Allah nu este un Allah al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate bisericile sfinţilor.” Însă în [2 Tesaloniceni 2:11] observăm că „Din această pricină, Allah le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună”. Nu doar atât, îl găsim pe Iisus afirmând, după [Marcu 10:27], confirmat şi de Matei că „Isus s-a uitat ţintă la ei şi le-a zis: „Lucrul acesta este cu neputinţă la oameni, dar nu la Allah, pentru că toate lucrurile sunt cu putinţă la Allah.”, însă în [Judecători 1:19] se relatează că „Domnul a fost cu Iuda; şi Iuda a pus stăpânire pe munte, dar n-a putut să izgonească pe locuitorii din câmpie, pentru că aveau care de fier”, cu alte cuvinte Allah nu l-a putut ajuta pe Iuda să-şi învingă inamicul datorită superiorităţii sale.

– Nu pot să cred că ascultăm aşa ceva, spuseră misionarii.

– Dar vă rog să mai ascultaţi puţin, iată îl vedem că Allah, precum un om, îi pare rău de greşelile Sale, după cum vedem în [1 Samuel 15:35] şi în [Exodul 32:14], „Samuel nu s-a mai dus să vadă pe Saul până în ziua morţii sale. Dar Samuel plângea pe Saul, pentru că Domnul se căise că pusese pe Saul împărat peste Israel.”, sau „şi Domnul s-a lăsat de răul pe care spusese că vrea să-l facă poporului Său.”; în altă situaţie găsim că Allah se află ba în lumină în [1 Timotei 6:16] după cum am arătat şi anterior „singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii…” ba în întuneric, [1 Împăraţi 8:12] este menţionat că „atunci, Solomon a zis: „Domnul a zis că vrea să locuiască în întuneric!”

– Vă rog să vă opriţi, sunt copilăreşti jocurile dvs. de cuvinte…

– Ultima precizare, vedem în [Iacov 1:13] că „Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Allah.” Căci Allah nu poate fi ispitit ca să facă rău şi El Însuşi nu ispiteşte pe nimeni.”, însă în [Facerea 22:1] se observă cum „După aceste lucruri, Allah a pus la încercare pe Avraam şi i-a zis: „Avraame!” „Iată-mă”, a răspuns el.”, sau în [Ieremia 20:7] „M-ai înduplecat, Doamne, şi m-am lăsat înduplecat; ai fost mai tare decât mine şi m-ai biruit! În fiecare zi sunt o pricină de râs, toată lumea îşi bate joc de mine.”

– Acest ultim joc de cuvinte ne demonstrează într-adevăr ********** spuselor dvs.

– Cu siguranţă ********** nu este decât de partea celora care sunt întocmai descrierii din Coranul Glorios 2:77-79: „Oare ei nu ştiu că Allah cunoaşte ceea ce tăinuiesc şi ceea ce destăinuiesc? * Printre ei sunt neştiutorii de slove care nu cunosc Cartea decât din auzite. Ei doar îşi închipuie. * Vai celor care scriu Cartea cu mâinile lor, apoi spun: “Aceasta este de la Allah!” şi o vând pe preţ mărunt. Vai lor pentru ceea ce mâinile lor au scris! Vai lor pentru ceea ce au agonisit!” iar mai departe la 2:88 în Coran a revelat Preaînaltul că „Noi, lui Moise, i-am dat Cartea şi, după el, am trimis şi alţi profeţi. Lui Iisus, fiul Mariei, i-am dat dovezi vădite şi apoi l-am întărit cu duhul sfânt. De câte ori însă v-a venit un trimis cu ceea ce nu vă era pe plac, v-aţi arătat plini de trufie, iar pe unii i-aţi socotit mincinoşi, iar pe alţii i-aţi omorât.”

*

Am văzut că ******** pe care îl *********** cu misionarii degenera şi cum aproape nici un ****** nu mai era prin preajmă hotărâsem că nu mai are **** să continui; cu toate acestea ultima *** afirmaţie m-a determinat să merg mai departe cu ********; unul *** ei a zis:

– Chiar dacă tot ceea ce spui tu este discutabil sau măcar îţi putem lua în considerare argumentele, adevărul dumnezeirii lui Iisus Hristos, prinţul păcii, nu poate fi contestat!

– Nu contează oare că prinţul păcii, Iisus, vine cu afirmaţii care contravin părerii *******?

– Iar *** cu versete amestecate, interpretate?

– Este oare o interpretare că Iisus (pacea fie asupra lui) îi numeşte pe inamicii săi, în [Matei 23:13], [12:39], [23:27], [23:33]: “…cărturari şi farisei făţarnici…”; “…un neam viclean şi adulterin…”; “…ca mormintele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţie.”; “Şerpi, pui de năpârci…”; sau că îl găsim pe Iisus după [Luca 12:49] şi [51] spunând că: “eu am venit să arunc cu foc pe pământ. Şi ce aş vrea să fie aprins chiar acum!” şi “Credeţi că am venit să aduc pace pe pământ? eu vă spun: nu, ci mai degrabă dezbinare”; sau că Iisus îşi exprimă reticenţa cu privire la iertarea tuturor oamenilor [Marcu 4:11-12]: „Vouă”, le-a zis el, „v-a fost dat să cunoaşteţi taina Împărăţiei lui Allah, dar pentru cei ce sunt afară din numărul vostru, toate lucrurile sunt înfăţişate în pilde * măcar că privesc, să privească şi să nu vadă şi, măcar că aud, să audă şi să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă la Allah şi să li se ierte păcatele.” Această imagine se construieşte a fi diferită de cea a Fiului lui Allah care a murit pentru păcatele lumii şi a venit pentru a propovădui iubirea tuturor, după cum ni se arată în [Luca 12:27-28] că Iisus afirmă despre potrivnicii săi: “Cât despre vrăjmaşii mei, care n-au vrut să împărăţesc eu peste ei, aduceţi-i încoace şi tăiaţi-i înaintea mea. * După ce a vorbit astfel, Iisus a pornit în frunte şi se suia spre Ierusalim.”

– Indiferent de cum interpretezi tu Biblia, Iisus este Dumnezeu Încarnat iar nimic din ce spui nu contează, însă ţi-am mai spus asta, dar un ************ ca **** nu poate înţelege adevărata credinţă!

– Nu contează oare că Trimisul lui Allah, Iisus, se numeşte pe sine altfel decât *** îl percepeţi, cu alte cuvinte niciodată nu a afirmat „sunt Dumnezeu”?

– Adică? ** înţeleg?

– Adică natura sa este una umană, profetică şi nu divină, cu alte cuvinte puterea lui vine de la Allah, aşa cum fiecare dintre profeţi a fost înzestrat cu anumite semne şi puteri specifice, alese de Creator pentru a le servi misiunii profetice pentru care au fost trimişi; ca atare Iisus nu poate fi Dumnezeu, doar logica o demonstrează dacă argumentele **** nu sunt suficiente.

– Este o minciună care contestă însăşi fundaţia credinţei *******!

– Atunci de ce nu luaţi în considerare, spre exemplu, cele scrise după [Matei 19:16-17]: „În vremea aceea, s-a apropiat de Iisus un tânăr oarecare şi l-a zis: Învăţătorule bun, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică? Iar el a zis: de ce-mi zici bun? Nimeni nu este bun, decât numai Unul Allah; iar dacă voieşti să intri în viaţa veşnică, păzeşte poruncile.”, sau după [Matei 28:18]: „Iisus s-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: „Toată puterea mi-a fost dată în cer şi pe pământ.”, sau în [Ioan 5:30]: „Eu nu pot face nimic de la mine însumi: judec după cum aud; şi judecata mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia mea, ci voia Tatălui, care m-a trimis”, sau în [Luca 11:20] Dar, dacă eu scot dracii cu degetul lui Allah, Împărăţia lui Allah a ajuns până la voi”. sau mai departe în [Ioan 11:41-44] „Au luat piatra din locul unde zăcea mortul. Şi Iisus a ridicat ochii în sus şi a zis: „Tată, Îţi mulţumesc că m-ai ascultat. * Ştiam că totdeauna mă asculţi, dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu m-ai trimis.” * După ce a zis aceste vorbe, a strigat cu glas tare: „Lazăre, vino afară!” * Şi mortul a ieşit cu mâinile şi picioarele legate cu făşii de pânză şi cu faţa* înfăşurată cu un ştergar. Iisus le-a zis: „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă.”. Iar dacă aceste versete nu sunt suficiente, vedem cum chiar Pavel îl caracterizează pe Iisus ca trimis al lui Allah cu puteri ce vin de la Allah, după cum găsim în [Faptele Apostolilor 2:22]: „Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Iisus din Nazaret, om adeverit de Allah înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere pe care le-a făcut Allah prin el în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi”; nu doar atât, precum un om, vedem cum Iisus nu ştie nimic despre ceasul Zilei de Apoi: „Cât despre ziua aceea, sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.”, nu doar atât îl găsim pe Iisus că îi este sete sau că plânge în [Ioan 19:28] şi [Ioan 11:35]. „…a zis: „Mi-e sete.” şi „Isus plângea”, de altfel cel mai scurt verset din Biblie. Acestea sunt atributele unui om, dar mai există şi alte argumente, în altă ordine de idei, aş vrea să vă întreb: Allah poate fi ispitit de Satana? Găsim după [Marcu 1:13-15] că Allah îi spune trimisului său Iisus: „Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: „tu eşti fiul Meu preaiubit, în tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea.” * Îndată, Duhul a mânat pe Iisus în pustie, unde a stat patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana. Acolo stătea împreună cu fiarele sălbatice şi-I slujeau îngerii”. Iată-l pe Iisus, omul.

– Minţi! Nu ştii nimic!

– Oare? Nu oare ** *** **** nu ştie nimic dar vorbeşte despre **** ** ** ştie îl ***** găsi în Biblie, după cum în [Luca 3:23-38] i se inventează o genealogie cel puţin îndoielnică unui om născut miraculos dintr-o fecioară, aşadar fără tată şi descendenţă din bărbat şi femeie?: „Iisus avea aproape treizeci de ani când a început să înveţe pe norod; şi era, cum se credea, fiul lui Iosif, fiul lui Eli * fiul lui Matat, fiul lui Levi, fiul lui Melhi, fiul lui Ianai, fiul lui Iosif, * fiul lui Matatia, fiul lui Amos, fiul lui Naum, fiul lui Esli, fiul lui Nagai, * fiul lui Maat, fiul lui Matatia, fiul lui Semei, fiul lui Ioseh, fiul lui Ioda, * fiul lui Ioanan, fiul lui Resa, fiul lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, fiul lui Neri, * fiul lui Melhi, fiul lui Adi, fiul lui Cosam, fiul lui Elmadam, fiul lui Er, * fiul lui Isus, fiul lui Eliezer, fiul lui Iorim, fiul lui Matat, fiul lui Levi, * fiul lui Simeon, fiul lui Iuda, fiul lui Iosif, fiul lui Ionam, fiul lui Eliachim, * fiul lui Melea, fiul lui Mena, fiul lui Matata, fiul lui Natan, fiul lui David, * fiul lui Iese, fiul lui Iobed, fiul lui Boaz, fiul lui Salmon, fiul lui Naasonm, * fiul lui Aminadab, fiul lui Admin, fiul lui Arni, fiul lui Esrom, fiul lui Fares, fiul lui Iuda, * fiul lui Iacov, fiul lui Isaac, fiul lui Avraam, fiul* lui Tara, fiul lui Nahor, * fiul lui Seruh, fiul lui Ragau, fiul lui Falec, fiul lui Eber, fiul lui Sala * fiul lui Cainam, fiul lui Arfaxad, fiul lui Sem, fiul lui Noe, fiul lui Lameh * fiul lui Matusala, fiul lui Enoh, fiul lui Iared, fiul lui Maleleel, fiul lui Cainan, * fiul lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Allah.” Cine sunt taţii şi bunicii unui om născut miraculos din poruncă divină dacă nu o minciună, şi ce se poate spune despre o carte care conţine denaturări precum acestea? Sfântul Duh l-a inspirat pe Luca să afirme ceea ce nu este adevărat? Şi de ce Allah se află în genealogie cu restul strămoşilor lui Iisus după cum „se credea”? Vă puteţi baza intrarea în Paradis şi mântuirea pe ceva care „se credea”?

– Are dreptate, spusese cel mai tânăr dintre misionari, l-am ascultat cu atenţie, gândiţi-vă puţin, dacă ceea ce spune este adevărat, nu oare am trăit până acum într-o ******** ********?

– Taci din gură! a strigat cel mai în vârstă.

Această *********** neaşteptată m-a bucurat, şi ***** exact ce anume să spun în continuare pentru a pune capăt discuţiei şi a-i ***** pe aceşti oameni ****** în tradiţia abrahamică a monoteismului pur, departe de invenţiile şi întunericul ignoranţei.

*

Cel mai tânăr dintre misionari, aproape ** *****, s-a îndepărtat de grup şi alături de ******* *** mi-au zis:

– V-am ascultat cu atenţie, ** şi ********, şi trebuie să spunem că nu găsim nici o greşeală în interpretarea adusă de dvs. Bibliei, aveam, încă ********, o mulţime de îndoieli pe care probabil nu ***** fi lămurit niciodată, şi ştiţi bine că în ****** ******** ******* nu ar fi avut **** să ne explice, probabil ne-ar fi ***** mai mult ** ****** sau ne-ar fi ******* să acceptăm fără să credem cu adevărat.

– Aceste îndoieli se datorează unei inimi sincere căutătoare de adevăr, iar aceste întrebări fireşti din inima *** sunt cele care v-au călăuzit pe drumul ******, nu cuvintele **** sau ************* *****…

Fără să mai pot adăuga un cuvânt, atitudinea ********* a ****** o ****** între ei şi grup:

– Voi doi chiar îl credeţi pe acest ************, nu-mi vine să cred că îl ascultaţi şi vă abateţi de la religia *******, Iisus a mântuit lumea şi a murit pentru păcatele ******* iar *** îl respingeţi? îi apostrofă *******.

– Ştii ****? a răspuns **** din ei; Nu am crezut niciodată în această ******* ********** decât *** ************* în care m-am regăsit, văd acum mai clar ca niciodată că acest crez abrahamic al monoteismur pur este singura religie adevărată, şi mai cred că doar islamul a reuşit menţinerea acestor precepte, ale unicităţii şi profeţiei, nealterate.

– Aşadar, vrei să renunţi la creştinism şi să te *** la islamism, vrei să le spun asta **** ****** când ne ********* *****, că ai rămas aici cu ********** sau te-ai ********** tu însuţi?

– Vreau să înţelegi că acum urmez adevărul revelat de Allah şi nu religiile inventate de oameni; spuse tânărul.

– De invenţii am fugit şi eu mereu, mai ales de minciuni, nici eu nu am crezut, pe bune, în religia cu care am fost ************ *****, este ceva obscur în crezul *******, cum pot crede fără să cercetez, fără să înţeleg? Mă pot supune unui Dumnezeu pe care nu-L văd, dar nu unuia pe care nu-L înţeleg! ******** celălalt misionar.

– ******* nebuni?! Îl lăsaţi ** * ***** pe Iisus, fiul lui Dumnezeu, pentru proorocul fals Mahomed? se răsti ******* la cei doi.

– Dacă îmi permiteţi, aş dori ** să vă răspund, ** ***** că Iisus nu este singurul fiu al lui Allah, conform Bibliei, Allah are mulţi alţi fii în afară de Iisus, după cum găsim în [Facerea 6:2]: „Fiii lui Allah, văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase, şi-au ales dintre ele soţii, care pe cine a voit”, sau în [Exodul 4:22]: “Tu vei zice lui Faraon: ‘Aşa vorbeşte Domnul: Israel este fiul Meu, întâiul Meu născut”, mai departe găsim în [Ieremia 31:9]: “…că Eu sunt părintele lui Israel şi Efraim este întâiul Meu născut”, sau în [Psalmi 2:7], găsim cum Allah îi spune lui David: “Domnul a zis către mine: „Fiul Meu eşti tu, Eu astăzi te-am născut!”, sau chiar în epistola către romani a lui Pavel [Romani 8:14]: „Căci câţi sunt mânaţi de Duhul lui Allah sunt fii ai lui Allah”; şi aceasta pentru că expresia „fiu al lui Allah” nu reflectă o relaţie cu divinitatea, o „descendenţă din Allah” ci un titlu spiritual, folosit în ebraică, o metaforă de mare onoare ce descrie calităţile spirituale desăvârşite şi credinţa deosebit de înaltă a unui bărbat anume, după cum şi expresia „mama lui Allah” vorbeşte despre mama unui asemenea bărbat.

– Are dreptate!

– Şi noi de ce mâncăm porc, cine ne-a dat voie? întrebă alt tânăr *** ****; În Biblie este interzisă carnea de porc, iar *** am inventat sărbători şi fapte religioase, sacrificii, pe **** interzis de Allah, dar pe care *** l-am făcut permis? Cum putem fi călăuziţi pe acest drum?

Văzând că ******* grupului începe să-şi ****** răbdarea, i-am spus înainte să facă **** greşeală:

– Nu trebuie să vă enervaţi, ******* spun adevărul, Biblia confirmă în [Levitic 11:7-8]: “Porcul are copita despicată şi despărţită în două, dar nu rumegă; acesta este necurat pentru voi. * Din carnea acestora să nu mâncaţi şi de stârvurile lor să nu vă atingeţi, că acestea sunt necurate pentru voi.”

– Voi nu glumiţi, chiar vreţi să vă **** la religia ************!

– După cum îi explicam încă *** ****** unui ******, acest flagel al violenţei necontrolate nu are în mod necesar o religie sau o naţionalitate anume ci trebuie mai degrabă studiate condiţiile socio-politice de care acea persoană este determinată, locul de unde provine, felul cum a crescut şi s-a dezvoltat…

– Aiurezi, cu toţii ştim că islamul e religia **** şi cheamă la ********** necredincioşilor!

– Nu aş spune asta, însă aş preciza că fanatismul semiţilor, în general, este renumit ** ***** ***** pentru culmile de curaj sau adâncurile nebuniei la care poate ajunge, găsim îndemnuri, mai puţin paşnice, în Biblie, spre exemplu, în [Numeri 31:17-19], Allah porunceşte prin Moise (pacea fie asupra sa) oştirii evreieşti: „Ucideţi dar toţi copiii de parte bărbătească şi toate femeile ce-au cunoscut bărbat, ucideţi-le. * Iar pe fetele care n-au cunoscut bărbat, lăsaţi-le pe toate vii pentru voi. * Şi să şedeţi afară din tabără şapte zile; toţi cei ce aţi ucis om şi v-aţi atins de om ucis să vă curăţiţi în ziua a treia şi în ziua a şaptea, şi voi şi robii voştri.” ; sau în [Deuteronom 20:13-16] găsim alte sfaturi de război: „Şi când Domnul Dumnezeul tău o va da în mâinile tale, să loveşti cu ascuţişul sabiei pe toţi cei de parte bărbătească din ea.* Numai femeile şi copiii, vitele şi tot ce este în cetate, toată prada ei să o iei pentru tine şi să te foloseşti de prada vrăjmaşilor tăi, pe care ţi i-a dat Domnul Dumnezeul tău în mână. * Aşa să faci cu toate cetăţile care sunt foarte departe de tine şi care nu sunt din cetăţile popoarelor acestora. * Iar în cetăţile popoarelor acestora pe care Domnul Dumnezeul tău ţi le dă în stăpânire, să nu laşi în viaţă nici un suflet”; sau mai găsim în [Iosua 6:20-21] cum evreii acţionează la porunca lui Allah: „Poporul a scos strigăte şi preoţii au sunat din trâmbiţe. Când a auzit poporul sunetul trâmbiţei, a strigat tare, şi zidul s-a prăbuşit; poporul s-a suit în cetate, fiecare drept înainte. Au pus mâna pe cetate * şi au nimicit-o cu desăvârşire, trecând prin ascuţişul sabiei tot ce era în cetate, bărbaţi şi femei, copii şi bătrâni, până la boi, oi şi măgar”; o altă izbândă a lui Iosua, fiul lui Navi, găsim în [Iosua 10:28]: „…şi a trecut-o prin ascuţişul sabiei; a nimicit cu desăvârşire pe împărat, cetatea şi pe toţi cei ce se aflau în ea; n-a lăsat să scape niciunul…”; vedeţi cum apetitul pentru război al semiţilor se conturează ca fiind unul **********, cu siguranţă nici descendenţa lui Ismael, arabii, nu se **** mai prejos dacă ne permiteţi comparaţia; însă a percepe religia revelată ca fiind „teroristă”, un termen pentru care, la ora actuală, există circa 1200 de definiţii, este greşit.

– Faceţi cum vreţi, însă eu nu m-aş converti la o ******* care discriminează femeile.

– Vă răspund că islamul, cu siguranţă, a eliberat femeile de sub jugul exploatării materiale, ******* şi a abuzurilor de orice fel, bineînţeles, noi vorbim de teorie, în ********, *** nefericire, oamenii nu respectă preceptele religioase şi se ***** ** greşelile ignoranţei şi ale *********, arborând la suprafaţă că aparţin de o ******* anume pe când în realitate sucombă prejudecăţilor şi micimii. În Biblie găsim pasaje care oferă femeii un statut ** ****** *****, după cum găsim în epistola I către corinteni a lui Pavel, [1 Corinteni 14:34-35]: „Ca în toate Bisericile sfinţilor, femeile voastre să tacă în biserică, căci lor nu le este îngăduit să vorbească, ci să se supună, precum zice şi Legea. * Iar dacă voiesc să înveţe ceva, să întrebe acasă pe bărbaţii lor, căci este ruşinos ca femeile să vorbească în biserică.” spre exemplu o referie stranie găsim în [Deuteronom 25:11-12 11]: „De se vor bate între dânşii nişte bărbaţi, şi femeia unuia din ei se va duce ca să scoată pe bărbatul său din mâna celui ce-l bate şi, întinzându-şi ea mâna, va apuca pe acesta de părţile lui ruşinoase, * Să i se taie mâna ei şi să nu o cruţe ochiul tău.” sau găsim în [Facerea 3:16] că :… atrasă vei fi către bărbatul tău şi el te va stăpâni”, şi nu în ultimul rând găsim în [Exodul 21:7] cum vinderea fiicelor de către taţi nu este interzisă: „Dacă un om îşi va vinde fata ca roabă, ea să nu iasă cum ies robii. * Dacă nu va plăcea stăpânului ei, care o luase de nevastă, el să-i înlesnească răscumpărarea, dar nu va avea dreptul s-o vândă unor străini, dacă nu-şi va ţine cuvântul”. Privim către obiceiurile sociale şi veşmintele ******** ******** spre exemplu, şi le găsim foarte ***********, însă dacă ******* şi-ar aplica religia **** *** nu s-ar *** purta astfel, găsim în Biblie în [1 Corinteni 11:6] că „Dacă o femeie nu se acoperă, să se tundă! Iar dacă este ruşine pentru o femeie să fie tunsă ori rasă (în cap), să se acopere”; cu alte cuvinte practica expunerii nudităţii ********, cu alte cuvinte dezgolirea ****** în public nu este apanajul unei religii ci mai degrabă expresia patimii, după cum nici acoperirea ****** în public nu este specifică unei religii, ci mai degrabă este expresia supunerii faţă de poruncile Creatorului.

Ultima explicaţie l-a exasperat pe ***** care, strângându-şi lucrurile, mi-a spus:

– Am plecat de aici, cu voi îmi ***** religia, iar de voi doi, Dumnezeu să aibă milă, am văzut cu ochii mei cum aţi renunţat la credinţa strămoşească pentru nebunia lui Mahomed! a spus ******* demarând în ****** pe ***** care ieşea *** ***.

Afară se întuneca şi pentru că nu mai voiam să rămân în **** loc, le-am spus celor *** foşti-misionari:

– Aş vrea să merg în *** şi de abia mâine să plecăm spre ****, vreţi să veniţi cu ***?

– Bine, dar ce vor spune sătenii, mai devreme încercam să îi ********* la o religie în care am ajuns ***** *** să ** *** ******.

– Cu atât mai bine, nu e vorba că aţi abandonat o religie ci aţi fost călăuziţi la adevărul din ea.

– Care e acest adevăr?

– Adevărul indubitabil şi universal sub a cărui forţă se mişcă întreg universul este: La ilaha illa Allah (Nu există altă divinitate în afară de Allah), iar calea bătătorită şi sigură către acest adevăr este Muhammad Rasulullah (Muhammad este trimisul lui Allah); printr-o simplă declaraţie, sufletele voastre ** ****** la crezul adevărului.

– Atunci declarăm, că „Nu există altă divinitate în afară de Allah şi Muhammad este trimisul Său”; este nevoie să rostim şi în arabă?

– După cum şi mai-marii voştri învaţă Biblia din aramaică, ebraică sau greacă, în traducerile ulterioare, Creatorul a poruncit ca limba arabă să fie limba liturgică a islamului.

– Atunci mărturisim: Naşhadu an La ilaha illa Allah wa naşhadu anna Muhammadan Rasulullah.

În timp ce mărturiseau declaraţia de credinţă, lacrimi ****** coborau din ochii celor doi ******; cât despre ****, nu mă aşteptam ca ******* ** să ****** credincioşi, însă Allah hotărâse călăuzirea în inimile *** iar părerea *** s-a dovedit greşită. ** plecat, cu toţii, frăţeşte, către ***, pe jos, întrucât ***** lor plecase cu tot cu maşina; ne aşteptau câţiva kilometri buni de mers, însă aveam despre ce vorbi acum că între *** nu mai exista nici o deosebire în afară de înfăţişare.

*

După plecarea ********* ne aştepta, pe **** şi pe misionarii convertiţi, un foarte lung drum pe o cărare pe alocuri înghiţită de vegetaţie, locuri umblate mai puţin de oameni şi mai mult circulate de animale sălbatice; cu toate acestea nu mă temeam întrucât eram împreună cu noii *** ***** ********* iar Allah era alături de ***. O vreme am discutat despre lucruri amuzante, precum experienţe din copilărie, întâmplări haioase dar şi alte poveşti mai *********. După o pauză destinată gândirii, am spus:

– Îmi este foarte uşor să discut despre Biblie, cât timp şi cea mai simplă analiză a cărţii scoate la iveală nenumărate greşeli, inexactităţi şi pasaje îndoielnice.

– Astfel de greşeli nu găsim şi în Tora sau Coran?

– Înainte de a vorbi despre acestea aş vrea să clarific punctul de vedere islamic în chestiunea cărţilor divine – atunci când ne declarăm credinţa în cărţile revelate de Allah, adică în Tora, Psalmi, Coran şi Evanghelie – la care cărţi ne referim mai exact? Deja cunoaştem că revelaţia coranică este cuvântul lui Allah trimis lui Muhammad prin intermediul îngerului Gavriil, cuvânt cu cuvânt, păstrat într-o formă autentică şi astăzi după 1400 de ani, după cum chiar criticii învederaţi ai islamului confirmă. Sir William Muir, orientalist scoţian, afirmă despre Coran că „cel mai probabil nu există la ora actuală în lume o altă carte care să fi traversat secolele fără a fi modificată”. ***, musulmanii credem, că ceea ce i-a fost revelat lui Moise şi ceea ce Moise a propovăduit poporului evreu este Tora şi revelaţie de la Allah, însă considerăm că nu Moise este autorul Torei care îi este atribuită astăzi de către evrei şi creştini. Asemănător credem că Psalmii reprezintă tot ceea ce Allah i-a revelat lui David şi tot ceea ce David a propovăduit şi poruncit, însă considerăm că nu David este autorul Psalmilor de astăzi, chiar dacă numele său este asociat cărţii în cauză.

– Nici creştinii nu susţin că David este singurul autor al Psalmilor sau autorul direct.

– Atunci despre Biblie putem spune la fel: Evanghelia (Gospel) sau în traducere directă „buna vestire” pe care Iisus Hristos a propovăduit-o, credem că este o revelaţie din partea lui Allah dar forma finală a cărţii de astăzi s-a îndepărtat de misiunea profetică a lui Iisus şi de autenticitatea mesajului său. Găsim în Biblie că „Iisus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi vindecând orice fel de boală şi orice fel de neputinţă care era în norod.” [Matei 9:35], sau în [Marcu 8:35]: „Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa.”, precum şi în [Luca 20:1]: „Într-una din acele zile, când învăţa Iisus norodul în Templu şi propovăduia Evanghelia, au venit deodată la el preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, cu bătrânii”. Observăm cuvântul „evanghelie” ca amplu folosit, dar în realitate, care este evanghelia propovăduită de Iisus? şi care sunt adăugirile ulterioare? Există o diferenţă vizibilă sau doar învăţaţii cunosc aceste lucruri?

– Creştinii în marea lor majoritate nu cunosc aceste detalii iar cei care întreabă sunt *************, în realitate nimeni nu vrea să ia în considerare acest aspect.

– Ei discută despre Evanghelia după Marcu, Luca, Ioan, ş.a.m.d., dar nici una nu îi este atribută lui Iisus, ca Evanghelia după Iisus.

– Adică *** nu credeţi în Biblie?

– Nu mă înţelegeţi greşit, *** credem cu tărie că tot ceea ce Iisus a spus, a făcut, propovăduit şi poruncit este de la Allah, fiind buna vestire adusă de Trimisul lui Allah, Iisus, întru călăuzirea fiilor lui Israel.

– Ştim totuşi că Iisus nu a scris un singur manuscris în toată viaţa sa.

– Drept urmare toate textele care circulă sub denumirea de „cuvintele lui Iisus” sunt opera unor ******* rămaşi în mare parte anonimi iar dovezile adăugirilor: mistificate; este adevărat?

– Totuşi există unele pasaje care cu siguranţă sunt de la Allah şi care constituie revelaţie.

– Atunci întrebările sunt acestea, „este Biblia cuvântul lui Allah?”, şi dacă da, atunci „care Biblie este cuvântul lui Allah?”

– Teoretic dar şi practic există o singură Biblie.

– Aş spune că doar teoretic întrucât, practic, există aproximativ 12 versiuni ale Bibliei, diferite una de cealaltă, cărţi ce pot trece de-a dreptul ca 12 Biblii diferite.

Mi-am adus aminte că în ****** adusesem câteva exemplare şi alte fotografii cu Biblii găsite de mine de-a lungul timpului; scoţând cărţile le-am spus fraţilor ***:

– Aceasta este Biblia Romano-Catolică „Douay-Rheims”, sau pe scurt, Biblia Catolică, o acceptaţi ca fiind cuvântul lui Allah?

– Ce este această carte? întrebă unul dintre misionarii convertiţi răsfoind contrariat paginile Biblie Catolice.

– Probabil nu ştiţi că nu există un format standard şi aceeaşi Biblie arată în feluri similare, paginaţii diferite precum şi mărimi diferite ale textului în aşa fel încât confuzia deja existentă nu este decât amplificată.

– Credeam că există o singură Biblie, însă mai multe versiuni? a răspuns celălalt.

– Aşa s-ar putea spune dacă textul ar fi similar şi am avea versiuni diferite ale aceluiaşi text, însă lumea protestantă contrazice Biblia Catolică, deşi datează de la 1582, întrucât conţine „7 cărţi în plus” considerate de aceştia ca fiind apocrife, sau cu un caracter îndoielnic, eretic. Fără a lua în considerare avertismentul lui Allah pentru cei care modifică revelaţiile Sale, după cum găsim în [Apocalipsa 22:18-19] „Depun mărturie înaintea oricui aude cuvintele profeţiei din această carte că, dacă cineva adaugă ceva la ele, Allah îi va adăuga urgiile descrise în această carte * şi dacă cineva scoate din cuvintele cărţii acestei profeţii, Allah îi va lua partea de la pomul vieţii şi din Cetatea Sfântă, care sunt descrise în această carte”, prostestanţii au scos 7 capitole din cartea lor divină, printre care Evanghelia lui Iudita, Tobia, Baruh, Estera, etc., cărţi pe care catolicii le acceptă; poate acea Biblie este cuvântul lui Allah? Ce credeţi?

– Nu ştiam aceste lucruri, credeam că e o chestiune de traduceri şi revizuiri editoriale!

– Găsim în cartea acceptată de lumea protestantă ca fiind cuvântul lui Allah, comentarii precum cele ale lui Winston Churchill care spune că „versiunea Bibliei publicată în 1611 s-a realizat prin voia şi porunca maiestăţii sale Regele James al cărui nume îl poartă şi astăzi”. În altă parte găsim cum Biblia King James este comentată de critici literari ca fiind un „monument al prozei şi limbii engleze, fiind admirată pretutindeni pentru simplitate, demnitatea cuvintelor, puterea, întorsăturile fericite ale situaţiilor, exprimările bune şi ritmul melodios”. Un alt critic susţine că „în ciuda frumuseţii, textul conţine nenumărate greşeli care se cuvin a fi corectate în revizurile ulterioare ale cărţii”.

– Nu mi-aş baza credinţa pe o carte revelată de Allah dar schimbată de oameni.

– Cine ar face asta dacă nu cei care îi urmează pe *********** şi nu pe Allah?”

*

– Am chiar aici o revistă din 8 septembrie 1957 scrisă de martorii lui Iehova cu titlul „50.000 de erori în Biblie”.

– Lăsaţi-mă să văd, nu cred că sunt atât de multe greşeli; iată: scrie că multe dintre acestea au fost corectate în revizuiri ulterioare.

– Chiar şi aşa, mai rămân din 50.000 câte? 500, 50, eventual şi 5 greşeli, le puteţi atribui ca fiind din partea lui Allah?

– Totuşi, până la urmă un anumit număr de greşeli este acceptat, aceste scripturi au trecut prin mâinile oamenilor şi inevitabil timpul şi-a lăsat amprenta asupra autenticităţii textului.

– Mă gândesc că putem verifica această autenticitate, în sensul în care nu putem rămâne cu această îndoială la nesfârşit, sunt sau nu adevărate conceptele în care credem? este adevărată cartea după care ne-am orânduit legi, interpretări, concepte sau esenţa acesteia a fost alterată într-atât încât nu ne mai vorbeşte Allah prin respectiva revelaţie ci simpli muritori? În Coran este revelat că: Ei nu chibzuiesc asupra Coranului? Dacă ar fi venit de la altul decât Allah, ar fi aflat în el multe nepotriviri. (4:82).

– Nu reţin astfel de exemple.

– Atunci să punem la încercare textul fără alte menajamente, găsim în [2 Samuel 24:1] că „Domnul S-a aprins de mânie din nou împotriva lui Israel şi a stârnit pe David împotriva lor, zicând: „Du-te şi fă numărătoarea lui Israel şi a lui Iuda.” dar în [1 Cronici 21:1] apare că „Satana s-a sculat împotriva lui Israel şi a aţâţat pe David să facă numărătoarea lui Israel”; găsim în [2 Samuel 24:13] că „Gad s-a dus la David şi i-a făcut cunoscut lucrul acesta zicând: <Vrei şapte ani de foamete> în ţara ta sau să fugi trei luni dinaintea vrăjmaşilor tăi, care te vor urmări, sau să bântuie ciuma trei zile în ţară? Acum alege şi vezi ce trebuie să răspund Celui ce mă trimite.” dar în [1 Cronici 21:11-12] descoperim că „Gad s-a dus la David şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: ‘Primeşte: * sau trei ani de foamete, sau trei luni în timpul cărora să fii nimicit de potrivnicii tăi şi atins de sabia vrăjmaşilor tăi, sau trei zile în timpul cărora sabia Domnului şi ciuma să fie în ţară şi îngerul Domnului să ducă nimicirea în tot ţinutul lui Israel. Vezi acum ce trebuie să răspund Celui ce mă trimite.”; mai găsim în [2 Cronici 36:9] că „Ioiachin avea opt ani când a ajuns împărat şi a domnit trei luni şi zece zile la Ierusalim. El a făcut ce este rău înaintea Domnului”. însă în [2 Împăraţi 24:8] aflăm că „Ioiachin avea optsprezece ani când a ajuns împărat şi a domnit trei luni la Ierusalim. Mama sa se chema Nehuşta, fata lui Elnatan, din Ierusalim”; poate, spre exemplu, ni se menţionează în [2 Samuel 10:18] „Dar sirienii au fugit dinaintea lui Israel. Şi David le-a tăiat şapte sute de cai de trăsură şi patruzeci de mii de călăreţi; a lovit şi pe căpetenia oştirii lor Şobac, care a murit pe loc.” dar iarăşi descoperim în [1 Cronici 19:18] „Dar sirienii, după ce se bătuseră cu el, au fugit dinaintea lui Israel. David le-a ucis oamenii de la şapte mii de care şi patruzeci de mii de pedestraşi şi a omorât pe Şofah, căpetenia oştirii”; în alt pasaj aflăm [1 Împăraţi 7:26] că „Grosimea ei era de un lat de mână şi marginea ei era ca marginea unui potir, făcută ca floarea crinului. Avea o încăpere de două mii de vedre”, dar surprinzător în [2 Cronici 4:5] ni se spune că „Grosimea ei era de un lat de mână şi marginea, ca marginea unui pahar, era făcută în felul unei flori de crin. Puteau să încapă în ea trei mii de baţi”. Chiar găsim în [2 Cronici 9:25] cum „Solomon avea patru mii de iesle pentru caii de la carele lui şi douăsprezece mii de călăreţi, pe care i-a aşezat în cetăţile unde îşi ţinea carele şi la Ierusalim, lângă împărat”, dar în [1 Împăraţi 4:26] „Solomon avea patruzeci de mii de iesle pentru caii de la carele lui şi douăsprezece mii de călăreţi”.

– Sunt destule exemple, oricum ştiam că Biblia nu poate fi de încredere 100%.

– Menţionez că evreii nu foloseau cifra 0, acest concept matematic fiind introdus de către arabi la secole distanţă de vremurile lui Solomon.

– Cu toate acestea există oameni care cred în continuare că Biblia este cuvântul lui Allah şi că…

– O clipă, mai am alte exemple.

*

– Haideţi să vedem cum părinţii religiei creştine au adus asupra lui Iisus toate vlăstarele necuvenite din Vechiul Testament alcătuindu-i două genealogii fără legătură între ele, în care mai găsim printre alte personaje 6 adulterini şi copii rezultaţi din incest; oameni care conform legii evreieşti urmau a fi ucişi prin lapidare au ajuns în genealogia fiului lui Allah prin simpla mişcare a condeiului.

– Eu mereu m-am întrebat de ce Allah ar alege un alt tată pentru fiul Său.

– Deoarece din 4 autori de evanghelie, doar 2 au fost inspiraţi cu revelaţie, Sfântul Duh venind cu inspiraţie la Matei care notează 26 de strămoşi pentru Iisus, însă către Luca ajunge o altă inspiraţie care îi găseşte 40 de strămoşi. Din toţi aceştia un singur nume este comun în ambele, Iosif tâmplarul, care nu este de fapt tatăl lui Iisus. Conform lui [Matei 1:6-16], genealogia (extrasă din versete, numele diferă în funcţie de Biblie) este David – Solomon- Roboam – Abia – Asa – Iosafat – Ioram – Ozias – Ioatham – Achaz – Ezekias – Manases – Amon – Iosias – Iechonias – Salathiel – Zorobabel – Abiud – Eliakim – Azor – Sadoc – Achim – Eliud – Eleazar – Matthan – Iocob – Iosif tâmplarul – Iisus; însă conform lui [Luca 3:23-31], genealogia (extrasă din versete, numele diferă în funcţie de Biblie) este David – Nathan – Mattatha – Menan- Melea – Eliakim – Ionan – Iosif – Iuda – Simeon – Levi – Matthat – Iorim – Eliezer – Iose – Er – Elmodam – Cosam – Addi – Melchi – Neri – Salathiel – Zorobabel – Rhesa – Ioanna – Iuda – Iosif – Semei – Matthathias – Maath – Nagge – Esli – Naum – Amos – Mattathias – Iosif – Ianna – Melchi – Levi – Matthat – Heli – Iosif tâmplarul – Iisus.

– Mai este un nume comun în ambele: David.

– Foarte uşor de observat, numele lui David, deşi un doar un titlu onorific, apare datorită unui zel neîntrecut al lui Matei şi Luca în a-l declara pe Iisus descendent direct al lui David conform versetului din [Fapte 2:30], deşi legătura lui Iisus cu linia profetică venea prin Maria: „Fiindcă David era proroc şi ştia că Allah îi făgăduise cu jurământ că va ridica pe unul din urmaşii săi pe scaunul lui de domnie”. Cu toate acestea în vremea lui Iisus, stăpânitoare în Ierusalim era autoritatea romană, guvernatorul roman „condamnându-l la moarte pe fiul lui David stând pe tronul lui David”, iar aceasta nu este decât o inexactite şi o eroare de început alături de cele două genealogii suspecte care îi atribuie 66 de taţi şi bunici unui om născut miraculos dintr-o fecioară. A realizat Sfântul Duh această greşeală? Îi aparţin erorile lui Allah?

– Nu vă pot contrazice, greşelile sunt evidente.

– Dacă nu puteţi contrazice că toate aceste dovezi sunt până acum suficiente pentru a respinge Biblia ca fiind o carte **********, vă rog să ascultaţi următorul argument.

*

– Nu v-aţi întrebat niciodată cine sunt autorii cărţilor din Biblie?

– La ce anume vă referiţi?

– Adică, cine a scris fiecare carte din Biblie, şi mai exact de unde s-au inspirat autorii, sau aceste relatări vin de pe urma însoţirii lui Iisus în lucrarea sa?

– Cred că evangheliile apostolilor, Luca, Matei, Ioan, ş.a.m.d., sunt scrise de ei însă despre celelalte cărţi nu ştiu exact.

– Găsim chiar în Biblie cum Luca îşi descrie propria capodoperă literară [Luca 1:1-4] „Deoarece mulţi s-au încercat să alcătuiască o istorisire despre faptele deplin adeverite între noi * Aşa cum ni le-au lăsat cei ce le-au văzut de la început şi au fost slujitori ai Cuvântului * Am găsit şi eu cu cale, preaputernice Teofile, după ce am urmărit toate cu de-amănuntul de la început, să ţi le scriu pe rând, * Ca să te încredinţezi despre temeinicia învăţăturii pe care ai primit-o”. Luca afirmă că a urmat aceeaşi cale asumată şi de alţii ca el, poate chiar mai puţin inspiraţi în a nota evenimentele întâmplate, chiar dacă au avut o legătură cu Iisus sau nu, sau dacă relatările acestora sunt contemporane cu Iisus. Un savant creştin, pe numele său J.B. Philips spune că „din proprie iniţiativă Luca a adunat cu grijă materialele găsite şi le-a rescris comparându-le cu alte relatări transmise, cel mai probabil, prin viu grai, deşi nu putem specifica exact sursa inspiraţiei sale”. Dar să mergem mai departe: cine este autorul evangheliei după Ioan? Cu siguranţă nu Allah şi aparent nu însuşi Ioan, găsim în [Ioan 19:35] „Şi cel ce a văzut a mărturisit şi mărturia lui e adevărată; şi acela ştie că spune adevărul, ca şi voi să credeţi” sau tot în [Ioan 21: 24-25] „Acesta este ucenicul care mărturiseşte despre acestea şi care a scris acestea, şi ştim că mărturia lui e adevărată. * Dar sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris. Amin” descoperim referiri la „cel”, „noi”, „acesta” „voi”, este un singur autor, sau sunt mai mulţi, sau Ioan scrie în numele altora?

– Nu ştiu să vă răspund, poate complicăm mult discuţia.

– Atunci să închei această expunere printr-un argument final, adus nu de ****, ci de un conciliu întreg alcătuit din 32 de învăţaţi, sprijiniţi de 50 de grupări creştine, care începând cu Facerea, prima carte a Bibliei, atribuie următoarele patru cărţi, ca fiind cele cinci cărţi ale lui Moise. Următoarele patru cărţi, Exodul, Levitic, Numeri şi Deuteronom sunt atribuite generic tot lui Moise. Cine este autorul cărţii Judecători?

– Samuel?

– Cine este autorul cărţii Rut?

– Are autor nescunoscut, a răspuns nedumerit misionarul.

– Şi de aici începe un şir lung de astfel de cărţi, cunoaşteţi autorul primei cărţi a lui Samuel?

– Nu.

– A doua carte a lui Samuel?

– Similar, autorul e necunoscut.

– Prima Regi (Împăraţi)?

– Tot necunoscut.

– A doua Regi (Împăraţi)?

– Necunoscut.

– Prima Cronici?

– Nu se cunoaşte.

– A doua Cronici?

– Aceasta are un autor colectiv.

– Dar Ezra, Ester, Iob?

– Ezra şi-a scris relatările, însă celelalte au, la fel, un autor necunoscut.

– Cât despre Psalmi?

– Generic îi sunt atribuite lui David deşi unii savanţi creştini consideră că şi alţii au adăugat cântări sau ode scrierii originale.

– Atunci Ecleziastul?

– Deşi nu există dovezi clare, cartea îi este atribuită lui Solomon.

– Foarte bine, ce ştiţi despre Isaia?

– Deşi cartea îi este atribuită lui Isaia, segmente au fost scrise şi de alţii.

– Cartea lui Iona?

– Nu este scrisă de profetul Iona, autorul este similar, necunoscut, poartă în schimb numele de Iona.

– Despre cartea lui Habacuc, la fel ca fiind parte din Biblie, aţi auzit?

– Da, am citit câteva versete.

– Cine este Habacuc?

– Nu se ştie exact.

– Şi atunci cum atribuim această carte ca fiind cuvântul lui Allah? Este Allah autorul acestui fiasco literar? Pe câţi oameni a inspirat Sfântul Duh pentru scrierea versetelor?

Contemplând la aceste întrebări am ajuns în sat unde am fost întâmpinat de unul dintre fraţi care, după salutări călduroase, mi-a arătat un pamflet adus din oraş în care era scris cu litere de mari dimensiuni de culoare roşie următorul mesaj:

„******** creştini! Ni s-au adus la cunoştinţă veşti alarmante *** ***** ******** cu privire la contestarea Scripturii creştine, iar aceste acuzaţii serioase au trei mari direcţii înşelătoare de amăgire a oamenilor: prima este aceea că Scriptura a fost într-atât schimbată şi modificată că nu mai are nici o asemănare cu ceea ce ********** numesc cu mare avânt – Injil. Această afirmaţie falsă poate fi combătută cu întrebarea: Unde în text au avut loc aceste schimbări, puteţi obţine o copie adevărată a cărţii Injil pentru a o compara cu Biblia creştină? În ce interval istoric a circulat cartea adevărată Injil? A doua chestiune este că Evangheliile au fost alterate; iar această speculaţie poate fi adresată prin următoarele cinci întrebări: Această alterare a avut loc intenţionat? Îmi puteţi arăta o astfel de alterare în text? Cum era scris în original acest pasaj? Când şi de cine a fost alterată Biblia? Această alterare este una gramaticală sau de interpretare? Iar a treia acuzaţie este aceea că Evangheliile sunt înlocuiri false ale Bibliei adevărate – Injil, sau că Biblia noastră e scrisă de alţi oameni, şi nu este cartea Injil revelată lui Iisus. Vă asigur ********* *** întru Cristos că la o incursiune mai atentă în rezervorul de cunoaştere al musulmanilor vom vedea că nu cunosc mai nimic din Noul sau Vechiul Testament şi nu îşi pot demonstra cu exactitate afirmaţiile; şi se cuvine să îi învăţăm întru totul din Scripturile noastre fără a **** ******** nici un om, casă, târg sau oraş!”

– Când aţi primit aceşti fluturaşi? l-am întrebat.

– Acum câteva zile, mai sunt cu sutele, le-a adus poşta în ***.

– Frate, vi-i las pe aceşti doi misionari alături de care am venit înapoi din pădure şi care pe drum au recunoscut adevărata credinţă.

– Pacea fie asupra ta! a salutat unul dintre misionarii convertiţi.

– Şi cu tine frate! i-a răspuns săteanul.

– Ascultă-mă, arată-mi, te rog, adresa ********* care a publicat textul, l-am rugat grăbit.

– * *** ******.

– Nici nu speram să fie din alt loc.

*

În timpul călătoriei spre ****** am găsit un articol într-o revistă cumpărată pe fugă din gară cu titlul: „Primii o sută de mari oameni ai istoriei”. Am căutat date despre autor şi am găsit că textul provine dintr-o carte scrisă de Michael H. Hart în care acesta îşi detaliază alegerile cu privire la clasamentul oferit. Privind lista descopăr cu stupoare că primele trei locuri sunt ocupate de: 1. Muhammad, 2. Moise şi surprinzător, pe locul trei – Iisus, mântuitorul autorului. Hart îşi argumentează alegerea prin faptul că Muhammad şi Moise, ambii au zidit civilizaţii şi au fost liderii popoarelor conduse de ei (Moise fiind pe locul doi întrucât nu a trăit şi după intrarea în ţara promisă), pe când meritul fondării civilizaţiei creştine îi este atribuit de Hart lui Pavel, şi nu lui Iisus.

Dacă reflectăm cu atenţie vom observa că majoritatea diferenţelor dintre religia creştină şi tradiţia abrahamică a monoteismului pur, în materie de dogmă şi crezuri, derivă din cărţile introduse de Pavel precum Corinteni, Filipeni, Galateni, Tesalonicieni, etc. Această observaţie mi-a adus aminte de discuţia din sat cu misionarii: dacă acceptăm că Biblia de astăzi, este în realitate, o sumedenie de relatări profetice şi tradiţii transmise prin viu grai mai târziu scrise, atunci unde este cuvântul lui Allah? unde este cartea revelată? Şi dacă Biblia reprezintă o serie de relatări profetice, care dintre apostoli a deţinut o mai mare greutate în fondarea creştinismului ca religie separată de tradiţia abrahamică?

Pe cale de consecinţă, dacă luăm cazul lui Pavel, există vreo urmă textuală, o dovadă a scindării lui Pavel de Iisus în crezuri şi dogmă?

Poate şi fără să vreau mi-am amintit rapid versetele din [Matei 19:16-17] unde găsim cum Iisus este întrebat în legătură cu ce este de făcut pentru mântuire: „Şi, iată, venind un tânăr la el, I-a zis: Bunule învăţător, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică? * Iar el a zis: De ce-mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Allah. Iar de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.”

Cel mai probabil răspunsul scindării lui Pavel poate fi găsit în epistolele lui Pavel în care acesta îşi expune propria optică în privinţa învăţăturilor lui Iisus. După o serie de căutări în Biblia pe care o aveam la mine, am găsit în [Coloseni 2:14] (epistola lui Pavel) cum Pavel discreditează, spre exemplu, pentru învăţăceii lui practica circumciziei semiţilor şi introduce ideea de ştergere a păcatelor prin moartea lui Iisus în defavoarea poruncilor: „În el aţi şi fost tăiaţi împrejur, cu tăiere împrejur nefăcută de mână, prin dezbrăcarea de trupul cărnii, întru tăierea împrejur a lui Hristos. * Îngropaţi fiind împreună cu el prin botez, cu el aţi şi înviat prin credinţa în lucrarea lui Allah, Cel ce l-a înviat pe el din morţi. * Iar pe voi care eraţi morţi, în fărădelegile şi în netăierea împrejur a trupului vostru, v-a făcut vii, împreună cu sine, iertându-ne toate greşealele; * Ştergând zapisul ce era asupra noastră, care ne era potrivnic cu rânduielile lui, şi l-a luat din mijloc, pironindu-l pe cruce.”

Cu toate acestea dacă validitatea morţii lui Iisus pe cruce nu stă în picioare şi nu rezistă asaltului criticii, chiar Pavel afirmă în epistola către Corinteni [1 Corinteni 15:14] despre noua sa ipoteză asupra lui Iisus că: „Şi dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică şi zadarnică este şi credinţa voastră. * Ba încă noi suntem descoperiţi şi ca martori mincinoşi ai lui Allah, fiindcă am mărturisit despre Allah că El a înviat pe Hristos, când nu l-a înviat, dacă este adevărat că morţii nu înviază. * Căci, dacă nu înviază morţii, nici Hristos n-a înviat. * Şi dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre”. Pavel consideră că în cazul în care alegerea dogmatică este una greşită atunci religia adoptată precum şi abordarea lui Iisus ca mântuitor este eronată. Conform lui Pavel doar moartea şi acceptarea sângelui lui Iisus pot mântui, iar întregul apanaj al faptelor şi intenţiilor sunt reduse ca impact şi de o oarecare importanţă redusă, aproape derizorie; iar în epoca noastră misionarii merg şi mai departe în distorsiunea lui Iisus afirmând că în afara acceptării sângelui mântuitorului adică a decesului pe cruce, oamenii rătăcesc în întuneric, precum găsim în [Isaia 64:6], că „Toţi am ajuns ca nişte necuraţi şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul.”; este limpede cum o asemenea presiune ideologică îi determină pe mulţi oameni în a se lăsa pradă impresiei că prin acceptarea crucificării şi morţii pe cruce pot obţine o mântuire rapidă, fără efort şi implicare, de un asemenea caracter cvasi-mercantil.

Un alt articol din acelaşi subiect, scris de Profesorul Jurgen Moltmann duce subiectul la un cu totul alt nivel şi afirmă: „Moartea lui Iisus reprezintă elementul central al teologiei creştine, întregul act al creaţiei, crezurile şi interpretarea lumii au ca apogeu crucificarea lui Iisus; toate declaraţiile creştine despre istorie, biserică, credinţă şi dumnezeire, despre viitor şi despre speranţă emană din crucificarea lui Iisus”; spre final textul se încheie şi trimite mai departe la cartea lui Moltmann numită „Zeul crucificat”.

Reflectând la aceste rânduri am înţeles că această îndărătnicie în crezul morţii şi învierii este adevărată, avem 1000 de secte şi grupări creştine în Africa de Sud care umblă din poartă în poartă, de la om la om, pentru a ne salva de focul iadului prin acceptarea sângelui lui Hristos şi morţii sale pe cruce; dar ** ** învaţă nimic despre igienă, ospitalitate, etică, muncă şi obiceiuri sănătoase, lucruri de care avem nevoie pentru succes. Şi aceasta pentru că nu sunt necesare, din moment ce doar învierea are darul de a mântui.

Cum răspunde ******* acestei inovaţii?

Găsim în Coran 4:157-158 următoarea afirmaţie divină: „şi pentru spusa lor: “Da, noi l-am ucis pe Cristos, Iisus, fiul Mariei, trimisul lui Allah.” Ei însă nici nu l-au ucis, nici nu l-au răstignit, ci numai li s-a părut astfel. Cei care nu se înţeleg asupra lui [Iisus] sunt în îndoială, căci ei nu au nici o ştiinţă anume şi nu urmează decât o nălucire, fiindcă ei de bună seamă nu l-au omorât. * ci Allah l-a înălţat la El, căci Allah este Puternic, Înţelept.”

Te **** ***** cu Creatorul?

*

Mă hotărâsem să merg la ******** responsabilă pentru distribuirea pamfletelor religiose cu privire la autenticitatea Bibliei şi să îi invit ******** pe clerici la o dezbatere publică pe marginea acestor subiecte, de altfel de interes comun, cu cât demonstram mai repede în faţa unei audienţe extinse adevărul acestor concepte cu atât aserţiunile creştine puteau fi demontate mai uşor.

********** spre ******* ******** am întâlnit un ***** creştin care distribuia Biblii gratuite trecătorilor; fără a sta pe gânduri m-am apropiat de cei doi ****** întâlniţi lângă masa ********* pe care se aflau zeci de exemplare ale ****** sfinte * *************; şi am întrebat:

– În care din cele 12 Biblii existente în lume la ora actuală credeţi?

– Mă scuzaţi?

– Să reformulez: este Biblia cuvântul lui Allah sau oamenii au schimbat-o?

– Domnule, Biblia este o carte vie şi cuvântul lui Allah iar pe lângă acestea găsim şi alte istorisiri, relatări, un întreg îndreptar al eticii şi fundaţia civilizaţiei aşa cum o ştim.

– Într-adevăr am mai purtat această discuţie cu ****** de-ai *** şi au pierdut în argumentaţia lor.

– Chiar şi astfel, poate credinţa lor nu era atât de puternică încât să creadă cu adevărat în mântuitorul nostru Iisus Hristos, care a murit pe cruce pentru păcatele omenirii salvându-ne astfel din focul iadului. Suntem aici pentru a răspândi acest mesaj dar dvs. aparent aveţi altă credinţă.

– Este adevărat, sunt musulman, şi pentru că islamul este o religie a adevărului, am căutat dovezi în sprijinul afirmaţiilor ******* şi nu le-am găsit, chiar în acest scop caut o ******** anume pentru a dezbate cu aceştia pe teme religioase; şi le-am ****** paginile luate din ***.

– Această sectă şi ******** lor se găseşte în partea estică a oraşului, dacă vă grăbiţi ajungeţi în timpul orelor de predică.

– Vă mulţumesc; le-am spus şi reflectând că mai aveam de mers încă o **** ****** de vreme, am început să **** *** ******** un teanc de reviste creştine pentru * *** ***** *** *****; am zis:

– Acestea sunt pentru voi, vă urez mult bine.

– Nu **** nevoie, vă rog să vă luaţi…

Dar deja plecasem la o distanţă de câţiva paşi. Gândeam că probabil le vor arunca dar poate citirea titlurilor ar fi fost suficientă încât să le schimbe părerea; una din reviste, numite „Plain Truth” (cu un tiraj de 6 milioane de exemplare gratuite pe lună) începea cu un articol scris de Garner Ted Armstrong în care acesta se întreabă retoric sub titlul „A fost Învierea o farsă?”: „Învierea lui Iisus Hristos din Nazaret poate fi un eveniment incontestabil în istoria omenirii sau cea mai sinistră şi premeditată falsificare a adevărului din istoria civilizaţiei umane”. Un alt articol semnat de Josh McDowell, extras din cartea sa „The Resurrection Factor”, afirmă: „Am ajuns la concluzia că Învierea lui Iisus Hristos nu poate fi decât ori cea mai vicleană, crudă şi perfidă farsă din istoria omenirii, ori cel mai fantastic moment al istoriei”.

Drept urmare dacă autorii şi învăţaţii creştini ajung la asemenea extreme pentru a îşi demonstra punctul de vedere, în sensul în care o întâmplare nu poate fi decât cel mai cumplit sau cel mai benefic lucru, nu îmi pare deplasat dacă folosesc un termen propriu pentru subiectul ales şi anume: Crucificţiunea.

Da, acest e cuvânt e cheia principală, acest cuvânt va deschide toate minţile. Dar totuşi ********* de propagandă ******** funcţionează la capacitate maximă, sute de milioane de ****** sunt pregătiţi lunar ****** *********, armate de oameni bat ***** ***** în **** şi în *** propovăduind Crucificţiunea, în zeci de limbi, sute de dialecte; am găsit texte creştine în 11 dialecte arabe, ş.a.m.d.

Şi atunci am înţeles că trebuie să găsesc inspiraţie în cuvântul revelat de Creator, care cunoştea încă de acum 50.000 de ani înainte de facerea lumii că oamenii vor distorsiona natura lui Iisus; doar El, Domnul Lumilor poate elucida mistificarea propriei religii universale; iar memoria *** ajutat corespunzător.

A revelat Preaînaltul în Coran (2:111): Ei spun: “Nu vor intra în Rai decât evreii şi creştinii!” Aşa ar vrea ei! Spune-le: “Aduceţi dovada, dacă spuneţi adevărul!”

Cu gândul la această provocare oferită oamenilor Cărţii şi venită nu din partea mea, mi-am continuat drumul spre ****** de unde erau *********** pamfletele.

*

După un drum anevoios pe străzi aglomerate şi întortocheate, ******** de zeci de maşini parcate într-o manieră *** ***** **********, am ajuns la adresa menţionată în pamfletele religioase găsite ** ***; privind pe aleea îngustă am observat la capătul drumului: ***** unei clădiri ce ****** * ********, cu o ***** ****** la intrare, realizată dintr-un material ******* *******, **********. Am intrat în curte dar nu am găsit pe nimeni, în schimb am văzut foarte multe ******* ** **** şi alte ****** ********* care păreau mai degrabă ********* ca într-un **** decât aşezate într-o oarecare ****** ********; fără să vreau mi-am amintit versetul din Coran (9:34) care afirmă: „O, voi cei ce credeţi! Mulţi preoţi şi călugări mănâncă pe degeaba bunurile oamenilor îndepărtându-i de calea lui Allah. Vesteşte-le o osândă dureroasă celor care strâng aur şi argint şi nu cheltuiesc nimic pentru calea lui Allah”. Dar am concluzionat că nu era treaba *** şi în orice caz, nu pentru a le afla cheltuielile ******* **** *****. Am ****** pe *** ********* şi am fost ******* foarte repede de un om ***** **** ****** care m-a ***** unui şir de întrebări:

– Aţi venit pentru predică?

– Nu

– Aţi venit pentru a dona?

– Nu

– Aţi venit pentru a cere ajutor material pentru familia dvs.?

– Stimate domn, acest text vă aparţine? şi i-am arătat pamfletul.

– Da, este din publicaţia ********, dar acestea sunt de regulă trimise către ****, dacă nu este indiscretă întrebarea, cum a ajuns la dvs.?

– Mă aflam ** **** unde am ****** la tradiţia abrahamică a monoteismului pur, doi dintre misionarii dvs., iar unii dintre ******* de religie ********* m-au trimis cu rugămintea să nu le mai expediaţi nimic, pentru că nu cred în mesajele trimise de voi.

– Mă tem că nu poate fi adevărată o asemenea veste.

– Nu vreau să intru într-o conversaţie inutilă, aveţi puţin timp la dispoziţie pentru un dialog pe teme religioase?

– Bineînţeles, înţeleg că sunteţi ********, ce doriţi de fapt de la noi, vreţi să ********** ********?

Am trecut peste gluma deosebit de ****** a prelatului şi am spus:

– Aş dori să vă vorbesc despre Crucificţiune!

– Ce ai spus?

– Crucificţiune.

– Pleacă de aici, nu îţi **** ******, această este o biserică a Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care a murit pe cruce pentru păcatele omenirii.

– Cine susţine asta?

– Apostolii săi, istoria şi Dumnezeu Însuşi care atât a iubit omenirea încât a trimis pe lume singurul său fiu pentru a o mântui.

– Cât despre istorie şi ce spune Dumnezeu Însuşi avem diferenţe de opinie, însă ce spun apostolii putem demonta foarte uşor.

– Sunt curios să ascult expoziţiunea dvs. **************.

Nu îmi doream altceva decât să ******* ******* **********, am ******** ***** şi am continuat în timp ce interlocutorul mă privea contrariat şi cu neîncredere:

– Să începem astfel: mi se pare incredibil cum nici una din Evanghelii nu poartă cu adevărat semnătura, emblema sau orice fel de asumare a textului din partea apostolilor, Matei, Marcu, Luca sau Ioan spre exemplu, întrucât există aproximativ 24.000 de texte presupuse a fi „originale” sau „inspirate”, scrise de aceştia, care la un loc sunt numite, generic, „Evangheliile după”; de ce „după”? întrucât autorii nu s-au semnat şi nu ştim cu exactitate cine le-a scris, căci doar se presupune că autorii sunt Matei, Marcu, Luca sau Ioan, etc., 12 apostoli dintre care unii, mai degrabă, s-au ales singuri ca discipoli ai lui Iisus decât Iisus să îi fi chemat explicit alături de el.

– Blasfemie.

– Îndrăznesc să spun că astfel de documente, dacă ar fi, ipotetic, aduse ca probe în instanţă nu ar fi acceptate ca fiind valabile, şi aceasta pentru că în cel mai important moment al vieţii lui Iisus, şi anume Crucificţiunea, ni se spune în [Marcu 14:50] că „Atunci, toţi ucenicii l-au părăsit şi au fugit”. Drept urmare apostolii, ca martori la întâmplare, nu pot fi luaţi în calcul. Cu toate acestea scenariul Crucificţiunii se petrece într-o manieră *************, cu furtună, eclipsă, cutremur, alunecări de teren, catapeteasma templului distrusă în întregime şi morminte care se deschid din care ies cadavre ce umblă pe străzi, ş.a.m.d.

– Nu vă este ****** să veniţi în acest stil ********** să ne contestaţi credinţa?

– Cu siguranţă nici un istoric roman, din Orient, sau al timpurilor nu a înregistrat nicăieri un asemenea eveniment global, nemaiîntâlnit şi nemaiauzit, cutremure, distrugeri, eclipse, morţi vii care umblă pe străzile Ierusalimului, o scenă dintr-un tablou apocaliptic, similar unui scenariu de film, povestit de oameni care nu au luat parte la întâmplări dar îşi imaginează şi implicit exagerează pentru a vinde ********.

– Vă rog să plecaţi, nu sunteţi cu nimic mai breaz decât evreii ******** care l-au ucis pe Iisus.

– Cu siguranţă această acuzaţie este falsă iar religia islamică mă invită spre a spune adevărul, **** deşi povestea este aceea că Iisus a fost ucis de evrei, Coranul, practic, îi exonerează, afirmând în [4:157]: „…Ei însă nici nu l-au ucis, nici nu l-au răstignit, ci numai li s-a părut aşa…”; că ar fi vrut să îl ucidă, poate, că şi-ar fi dus la îndeplinire gândurile: Creatorul spune că nu; iar aceasta înseamnă că ********** ******** la **** *********** de-a lungul istoriei, pe acest motiv, ******* în fapt **** **********, printre care ură, invidie, intoleranţă.

– Sunteţi cumva o ***** *********?

– Coranul, cartea divină din care am citat, cu siguranţă nu are cuvinte de laudă cu privire la comportamentul evreilor din timpul lui Moise ** ********, dar afirmă că aceştia nu sunt vinovaţi de presupusa moarte a lui Iisus.

– Nu înţeleg de ce aţi venit, *** bine ar fi să încheiaţi această *********** ********, ori voi chema ******** să ** ******.

– Vă rog să îmi permiteţi să închei şi cu siguranţă nu vă mai reţin.

– Ieşi afară rătăcitule şi mincinosule care ******** numai ********!

– Este adevărat că povestea Crucificţiunii începe în ajunul Paştelui unde Iisus şi cei 12 apostoli, împreună cu gazda lor, pe numele său tot Ioan împreună cu Maria Magdalena, în total 14 persoane, se aflau la masă, moment intitulat „cina cea de taină”? Este adevărat că înainte de toate acestea, Iisus şi-a făcut intrarea în Ierusalim cu gândul de a răsturna teocraţia evreiească şi de a elibera Iudeea de romani, pe care să o conducă alături de discipolii săi în numele lui Allah cu scopul de a propaga noua religie şi stăpânire, numită Regatul lui Allah, în cele patru zări ale lumii? spre a împlini profeţia din Zaharia 9:9: „Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că împăratul tău vine la tine; el este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe”. Este adevărat?

– Nu e deloc aşa cum spuneţi dvs.

– Matei îmi confirmă spusele în Matei [21:5-9] unde găsim din nou: „Spuneţi fiicei Sionului: Iată, împăratul tău vine la tine, blând şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, mânzul unei măgăriţe. * Ucenicii s-au dus şi au făcut cum le poruncise Iisus. * Au adus măgăriţa şi măgăruşul, şi-au pus hainele peste ei şi el a şezut deasupra. * Cei mai mulţi din norod îşi aşterneau hainele pe drum; alţii tăiau ramuri din copaci şi le presărau pe drum. * Noroadele care mergeau înaintea lui Iisus şi cele ce veneau în urmă strigau: „Osana, Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile preaînalte!”. Luca descrie mai amănunţit momentul în [Luca 19:11] unde regăsim că „Pe când ascultau ei aceste lucruri, Iisus a mai spus o pildă, pentru că era aproape de Ierusalim, şi ei credeau că Împărăţia lui Allah are să se arate îndată”.

În timp ce îmi expuneam argumentele, ******** scria ** *** ****** pe *******; ştiam că ** ****** situaţia ** ** înrăutăţi, dar am continuat să vorbesc:

– Este adevărat că Iisus afirmă despre inamicii săi din preoţime care îl împiedicau în cucerirea cetăţii că [Luca 19:27]: „Cât despre vrăjmaşii mei, care n-au vrut să împărăţesc eu peste ei, aduceţi-i încoace şi tăiaţi-i înaintea mea”?; iar mulţimile îl socoteau deja împărat peste Israel, după cum găsim în [Luca 19:38]: „Ei ziceau: „Binecuvântat este Împăratul care vine în numele Domnului! Pace în cer şi slavă în locurile preaînalte!”; spre a confirma acestea mai găsim în [Ioan 12:12-13]: „A doua zi, o gloată mare, care venise la praznic, cum a auzit că vine Iisus în Ierusalim, * a luat ramuri de finic şi i-a ieşit în întâmpinare, strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului, Împăratul lui Israel!”, mai departe găsim în [Ioan 12:31] descrisă frenezia adusă de ipoteza eliberării de sub ocupaţia romană şi teocraţia abuzivă, descrise ca fiind o adevărată lucrare diavolească: „Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia (Satan) va fi aruncat afară”; chiar ni se relatează în [Ioan 12:19] abordarea reacţionară a preoţimii faţă de apariţia revoluţionară a lui Iisus, venit să răstoarne vechea ordine: „Fariseii au zis deci între ei: „Vedeţi că nu câştigaţi nimic. Iată că lumea se duce după el!” Să ne amintim cum în prealabil Iisus dărâmase mesele zarafilor şi cum proclamase dreptatea lui Allah în templu, după cum [Ioan 2:13-15] ne spune: „Şi erau aproape Paştile iudeilor, şi Iisus s-a urcat la Ierusalim. * Şi a găsit şezând în templu pe cei ce vindeau boi şi oi şi porumbei şi pe schimbătorii de bani. * Şi, făcându-şi un bici din ştreanguri, i-a scos pe toţi afară din templu, şi oile şi boii, şi schimbătorilor le-a vărsat banii şi le-a răsturnat mesele. * Şi celor ce vindeau porumbei le-a zis: Luaţi acestea de aici. Nu faceţi casa Tatălui meu casă de negustorie”. Dar toată această agitaţie socio-politică nu a făcut decât să le sporească preoţilor antipatia şi răzvrătirea, spunându-i lui Iisus, mânaţi de impresia falsă că se lasă venerat de ucenici precum şi de gloate ca împărat şi Mesia, conform lui [Luca 19:38-39]: „Unii farisei din norod au zis lui Iisus: „Învăţătorule, ceartă-ţi ucenicii!” * Şi el a răspuns: „Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.” Însă totuşi Iisus calculase greşit, naţiunea sa nu era pregătită de nici un sacrificiu, de nici o luptă, în realitate preoţii căutau doar să îl suprime iar toată nebunia provocată de Iisus li se părea o provocare nedorită faţă de autoritatea romană ce va duce la masacrarea poporului evreu de către legiuni, după cum templul mai fusese distrus odată; drept urmare aceştia hotărăsc să încheie socotelile cu Iisus definitiv, după cum găsim în [Ioan 11:49-50]: „Unul din ei, Caiafa, care era mare preot în anul acela, le-a zis: „Voi nu ştiţi nimic; * oare nu vă gândiţi că este în folosul vostru să moară un singur om pentru norod şi să nu piară tot neamul?” Dar cu toate acestea, fariseii nu voiau să îl prindă în public ci au aşteptat şansa unei răpiri clandestine sub forma unui arest; şi nu au găsit pe un altul decât pe Iuda, care era nemulţumit de atitudinea lui Iisus care aţâţa masele dar nu trecea la fapte, cu alte cuvinte în viziunea lui Iuda, Iisus doar vorbea despre cucerirea lumii, răsturnarea romanilor şi preoţimii, învingerea Satanei, stabilirea Regatului lui Allah pe pământ dar nu făcea mare lucru, drept urmare şi-a vândut învăţătorul pentru 30 de taleri de argint, fiind mai degrabă răzvrătit şi trădător decât vânzător; şi ne întoarcem astfel la „cina cea de taină”, unde Iisus ştia deja de trădare şi spune, conform lui [Ioan 13:21-27]: „După ce a spus aceste cuvinte, Iisus s-a tulburat în duhul lui, a mărturisit şi a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că unul din voi mă va vinde.” * Ucenicii se uitau unii la alţii şi nu înţelegeau despre cine vorbeşte. * Unul din ucenici, acela pe care-l iubea Iisus, stătea la masă culcat pe sânul lui Iisus. * Simon Petru i-a făcut semn să întrebe cine este acela despre care vorbea Iisus. * Şi ucenicul acela s-a rezemat pe pieptul lui Iisus şi i-a zis: „Doamne, cine este?” * Iisus a răspuns: „Acela căruia îi voi întinde bucăţica şi i-o voi da.” Şi a întins o bucăţică şi a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon, Iscarioteanul. * Cum a fost dată bucăţica, a intrat Satana în Iuda. Iisus i-a zis: „Ce ai să faci, fă repede.”

– Mai aşteaptă puţin, nebunule de legat şi mincinos!

– Este adevărată această succesiune a evenimentelor? Cu ce mint?

Fiind preocupat de ******** cât mai rapidă şi concisă a ************ nu am văzut ce se întâmpla în jurul *** şi că ******** nu mai asculta vorbele **** de mult; auzeam paşi care se apropiau dinspre aleea îngustă pe care venisem, mi-am întors privirea şi am văzut ** **** mare de ******* venind grăbiţi spre mine, în privirea lor se citea *****, ură iar unii dintre ei păreau pregătiţi de ******* şi ceartă, primul din ei, îmbrăcat în ***** ********* m-a abordat ********** de ****:

– Ai grijă ce vorbeşti, te cunosc şi te urmăresc de ceva timp, pentru binele tău, pleacă acum, te aşteptăm peste o săptămână, aceeaşi zi, aceeaşi oră, la **** de ******* a ********* *******, unde vom dezbate cu tine şi îţi vom ********* prin argumente toate aceste elucubraţii şi vom ******* cu tine.

– Ne găsim acolo şi dă-mi drumul!

Un dicton **** spune, foarte înţelept: fugi azi, luptă mâine.

********.

*

M-am ****** ***** după momentul îngrijorător din ****** *********; cel mai probabil viziunea umană a lui Iisus nu poate fi acceptată atât de uşor sau în orice caz nu atât de repede de oameni, obişnuiţi să creadă orbeşte în concepte fără a le cerceta.

Au trecut câteva zile şi iată, primisem * ********* de *********; un număr important de ******* îmi ****** din partea unui conclav de secte şi grupări creştine, pentru a ** chema la o dezbatere publică pe marginea divinităţii lui Iisus Hristos şi autenticităţii Bibliei. Deşi aveam suficient timp să *** pregătesc discursul, mai multe idei s-au conturat rapid ca motive ce dovedesc misiunea profetică a lui Iisus; un prin argument îl constituie una dintre intenţiile sale, aceea de a prelua puterea în Iudeea; plan care inevitabil nu funcţionase bine, cât timp preoţimea îl încolţise deja; nu doar atât contestarea autorităţii teocraţiei, răsturnarea ordinii sociale, asumarea împărăţiei lui David, proclamarea ca Mesia, înnoirea religiei evreilor, toate acestea *** ****** teme suficiente pentru dezbatere, teme pe care le puteam extinde cu suficiente dovezi şi raţionamente.

Răsfoind Biblia, cu imaginea în minte a unui profet împotriva căruia naţiunea se răzvrătise, îl găsesc pe Iisus în retragere după ce intrarea în Ierusalim eşuase, acesta le spune apostolilor în [Luca 22:35-36]: „Şi le-a zis: Când v-am trimis pe voi fără pungă, fără traistă şi fără încălţăminte, aţi avut lipsă de ceva? Iar ei au zis: De nimic. * Şi el le-a zis: Acum însă cel ce are pungă să o ia, tot aşa şi traista, şi cel ce nu are sabie să-şi vândă haina şi să-şi cumpere”. Apostolii, care se pregătiseră dinainte, îi răspund, mai departe, în [Luca 22:38]: „Iar ei au zis: Doamne, iată aici două săbii. Zis-a lor: Sunt de ajuns”.

Dar totuşi Iisus nu se temea de romani întrucât nu îi provocase direct iar aceştia oricum nu căutau a se amesteca în problemele religioase ale evreilor; Iisus mai degrabă se pregătea de un atac mişelesc al preoţimii care voia să îl oprească; drept urmare se retrage în Grădina Ghetsemani, o grădină de măslini, fortificată, construită din piatră; pentru a aştepta inevitabila trădare şi a se ruga lui Allah.

Deşi apostolii îl urmau pe prinţul păcii, aceştia nu erau străini de mânuirea sabiei, fiind galileeni obişnuiţi cu răscoalele contra romanilor, după cum vedem [Matei, 26:51-53]: „Şi iată, unul dintre cei ce erau cu Iisus, întinzând mâna, a tras sabia şi, lovind pe sluga arhiereului, i-a tăiat urechea. * Atunci Iisus i-a zis: Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. * Sau ţi se pare că nu pot să rog pe Tatăl meu şi să-mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?”

Iisus venise în acel loc pentru a se ruga, iar în ajunul trădării simţea mai mult ca oricând nevoia călăuzirii divine, după cum îl vedem în [Matei 26:51]: „Atunci, Iisus a venit cu ei într-un loc îngrădit, numit Ghetsimani, şi a zis ucenicilor: „Şedeţi aici până mă voi duce acolo să mă rog.” Bănuitor de venirea gărzilor templului, Iisus merge mai adânc în grădină, lăsând o bună parte din apostoli în paza grădinii, luând cu el doar pe câţiva, [Matei 26:37]: „A luat cu el pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zebedei….”; aici, adus într-o situaţie fără ieşire, cu o misiune profetică aflată la un pas de eşec, cu adepţi puţin credincioşi, mereu adormiţi şi cu inamicii pe urmele sale, Trimisul lui Allah îşi proclamă neputinţa în faţa Celui care l-a trimis, Matei [26:38-46]: „Iisus le-a zis atunci: „Sufletul meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi împreună cu mine.” * Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ şi s-a rugat, zicând: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc eu, ci cum voieşti Tu.” * Apoi a venit la ucenici, i-a găsit dormind şi a zis lui Petru: „Ce, un ceas n-aţi putut să vegheaţi împreună cu mine! * S-a depărtat a doua oară şi s-a rugat, zicând: „Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de mine paharul acesta fără să-l beau, facă-se voia Ta!” * S-a întors iarăşi la ucenici şi i-a găsit dormind; pentru că li se îngreuiaseră ochii de somn. * I-a lăsat din nou, s-a depărtat şi s-a rugat a treia oară, zicând aceleaşi cuvinte. * Apoi a venit la ucenici şi le-a zis: „Dormiţi de acum şi odihniţi-vă!… Iată că a venit ceasul ca fiul omului să fie dat în mâinile păcătoşilor. * Sculaţi-vă, haidem să mergem; iată că se apropie vânzătorul.”

Până a se ruga lui Allah aşteptând călăuzire, Iisus nu cunoştea faptul că misiunea sa va implica un sacrificiu, sau că va urma „să plătească pentru păcatele omenirii”; în mod evident, acest Iisus aflat în defensivă, temător şi disperat de încolţirea inamicilor săi aştepta un miracol eliberator, imagine care se află în contrast cu starea de acceptare a unui miel venit la tăiere, precum în cazul lui Avraam, care îi menţionase fiului său despre intenţia de a-l sacrifica la porunca lui Allah, iar acesta acceptase fatalitatea. Natura umană şi păstrarea identităţii profetice a misiunii lui Iisus în raport cu tradiţia abrahamică a monoteismului pur îmi par evidente în aceste pasaje, dar vor fi necesare mai multe idei decât părerile **** pentru a demonstra toate acestea ** **** unde se va ţine ***********; la finalul reflecţiei avute, mi-am amintit de spusele maiorului Yeats-Brown în cartea sa cu descrieri numită „Life of a Bengal Lancer”: „consider că nu există trib de păgâni cu o religie mai sinistră decât aceea care spune că omul s-a născut cu un păcat ereditar, şi că acest păcat, pentru care nu este responsabil, poate fi răscumpărat; iar Creatorul a trebuit să îşi sacrifice propriul fiu pentru a ridica acest blestem misterios”;

Şi, cu siguranţă, *** demonstra asta în **** tuturor.

*

Venise ziua *********** iar în zilele precedente am avut ****** **** pentru a concepe un discurs ********* de puternic încât să **** ********** cu semne de întrebare în privinţa determinării *** de a-şi demonstra punctul de vedere. Iată, ajuns înainte cu multe ore ** ****, încă fără oameni, din amfiteatru: *** pregăteam firul expunerii, gândindu-mă că: într-adevăr Iisus nu a luat doi mari factori în calcul, şi anume slăbiciunea discipolilor, gloatelor şi îndărătnicia preoţimii. Deşi încă nu în pericol, gruparea sa de apostoli nu a reuşit să îi garanteze siguranţa întrucât preoţimea angajase deja în dispută autoritatea romană.

Găsim în [Ioan 18:3] „Deci Iuda, luând oaste şi slujitori, de la arhierei şi farisei, a venit acolo cu felinare şi cu făclii şi cu arme”. Textul conţine cuvintele „oaste” şi „slujitori” precum în Biblia ortodoxă şi alte Biblii unde găsim sensul redat ca fiind de „gărzi” preoţeşti, sau chiar „oameni” de casă ai preoţimii; cu alte cuvinte textele descriu o gloată trimisă de preoţi. Cuvintele „oaste şi slujitori” în greacă „speira” şi „chiliarchos”, erau termeni folosiţi pentru ierarhia militară romană, sau grade, după părerea savantului creştin Knox în „A New Testament Commentary”. Însă trecând ***** posibila traducere eronată, ajungem la întrebarea apostolilor din [Luca 22:49] „Cei ce erau cu Iisus au văzut ce avea să se întâmple şi au zis: „Doamne, să lovim cu sabia?” Însă înainte ca Iisus să răspundă, Petru se aruncă şi taie urechea unuia dintre preoţii veniţi cu soldaţii, însă Iisus îl opreşte [Matei 26:52]: „Atunci Iisus i-a zis: Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri”.

Acesta se dovedise a fi primul calcul greşit, dacă cei ce scot sabia, vor pieri de sabie, atunci de ce le-a poruncit apostolilor să se înarmeze anterior de fuga în grădină, să îşi vândă din traistă şi să cumpere săbii? Înţelesese că în faţa soldaţilor romani puternic înarmaţi, banda sa va fi măcelărită, şi fără echivoc, îşi schimbă abordarea: Nu cu foarte mult timp înainte Iisus le spunea discipolilor şi gloatelor că [Luca 19:27] „Iar pe acei vrăjmaşi ai mei, care n-au voit să domnesc peste ei, aduceţi-i aici şi tăiaţi-i în faţa mea”, sau [Matei 10:34] „Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie”; nu Trimisul lui Allah era cel care mai înainte le spunea oamenilor care îl ascultau [Luca 12:49] şi [12:51]: „Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins!” * „Vi se pare că am venit să dau pace pe pământ? Vă spun că nu, ci dezbinare”?În virtutea acestor declaraţii şi a ieşirilor sale virulente împotriva arhiereilor şi fariseilor, şi dacă lucrarea ar fi reuşit, Petru ar fi fost mai mult decât bucuros să îi pedepsească pe inamicii Învăţătorului, precum şi Iosua în vremurile lui a făcut „şi au nimicit-o cu desăvârşire, trecând prin ascuţişul sabiei tot ce era în cetate, bărbaţi şi femei, copii şi bătrâni, până la boi, oi şi măgari” [Iosua 6:21]. Şi atunci ar fi fost şi mai uşor să se vorbească de împărăţia lui David, însă: pare evident cum marşul triumfător în Ierusalim a eşuat iar balanţa puterii s-a schimbat: cu mâini de fier soldaţii romani îl iau pe Iisus din grădină spre a-l duce la Caiafa, marele preot, şi implicit la a fi judecat de sinedriul preoţimii, pentru a fi condamnat. În timp ce Iisus era luat iar toate profeţiile păreau a se încheia, gloatele dispăruseră, iar [Marcu 14:50] : „Atunci, toţi ucenicii l-au părăsit şi au fugit”.

Fără să *** doresc ** văzut primul grup de oameni intrând ** ****; ***** **** timp urmau să vină şi **********, iar eu încă nu găsisem un titlu pentru expunerea *********; însă reflectam la cea mai mare trădare din toate timpurile: lăsarea lui Iisus (pacea fie asupra sa) pe mâna celor care doreau să îl ucidă, şi cum în chipul unei mari minuni acesta nu a murit însă a fost înălţat, iar omenirea încă a aflat destul de puţine despre ocultaţie, având o cunoaştere limitată în privinţa acestei ştiinţe; dar în schimb dă crezare Crucificţiunii, o interpretare ce aparţine mai mult celor aflaţi atunci dar şi acum: rupţi de Iisus.

***** închis paginile scrise, caietele şi notiţele precum într-un tom; l-am ridicat ****** **** şi m-am îndreptat spre culisele scenei, unde eram aşteptat înainte de începere; numărasem nu mai mult de **** oameni în sală înainte să ***** ** ******; oare suficientă lume ne va asculta ********* încât mesajul să rodească?

Aveam să **** ** ****** şi **** pe ****.

*

Mergeam ** ***** ce ducea către scenă în timp ce ascultam prezentarea organizatorilor, puţin timp pentru a-mi reafirma intenţia, iar când cuvântarea luă sfârşit am ieşit în lumina reflectoarelor; pentru o clipă lumina scenei m-a orbit dar în scurtă vreme am început să disting nenumărate priviri care se pironeau asupra ***; uitându-mă către sală, descopăr o mare de oameni, cu înfăţişări diferite, bătrâni sau tineri, femei sau bărbaţi, unii pe scaune în timp ce alţii ascultau în picioare, cu toţii aşteptând începerea dezbaterii. Pe măsură ce gazda *********** aducea în discuţie titlul prelegerii cu o curtoazie neobişnuită, ***** recapitulat ideile şi când nici un alt cuvânt nu s-a mai auzit, ** făcut câţiva paşi spre microfon şi cu deplină convingere ** spus:

– Ne-am adunat cu toţii aici pentru a discuta un subiect care, înainte de toate, se propune de la sine, întrucât cu toţii vrem să ştim adevărul şi îl preferăm asupra minciunii, cu toţii vrem să cunoaştem realitatea şi să o separăm de iluzie, cu toţii vrem să ne distanţăm de orice fel de greşeli în fapte pentru a ţine drumul corect în înţelegerea valorilor care ne animă spiritul. Cuvântul care descrie cel mai bine subiectul de astăzi este Crucificţiunea, un eveniment mitic care a avut loc în Iudeea romană şi care reprezintă punctul de cotitură al profeţiei lui Iisus şi intrarea sa în ocultaţie. Cunosc foarte bine că pentru mulţi dintre voi aceste concepte sunt cu totul noi şi dificil de înţeles, tocmai de aceea voi relata povestea trădării lui Iisus, aşa cum începe aceasta, din momentul în care este prins şi adus în faţa unui consiliu menit a-l judeca şi condamna.

Un om îmbrăcat în negru, pesemne agitat, se ridică din primele rânduri strigând:

– Ai grijă ce spui s-ar putea să…

– Vă rog să vă aşezaţi, îi spune amfitrionul, şi…

Persoana începe a se certa cu oamenii veniţi să-l liniştească şi pânâ la urmă e scos afară în ţipete. Am continuat:

– În istoria lumii nu găsim o asemănare pentru trădarea lui Iisus. De la începutul poveştii şi până la sfârşit, Iisus a fost mereu presupus ceea ce nu este sau nu poate fi. Învăţatul creştin Alfred Momerie, descrie în cartea sa „Discipolul” felul cum Iisus era privit de partizanii săi: „Apostolii mereu îl înţelegeau greşit precum înţelegeau şi lucrarea sa, voiau să se declare regele evreilor, voiau să arunce cu foc din ceruri, să fie miniştri şi conducători peste popor în numele lui, să-L arate pe Allah, să-L facă pe Allah vizibil, să aducă şi mai multe semne, dorind mai mereu lucruri care erau incompatibile cu misiunea sa, astfel l-au tratat până la final, iar când acel final a sosit, au fugit şi l-au abandonat sorţii”. Dacă apostolii l-au înţeles greşit, preoţimea care îl voia pedepsit la fel, ce se poate spune despre aceia din zilele noastre care cu siguranţă îl înţeleg la fel de puţin? Soarta lui Iisus era pecetluită, Caiafa, mare preot în fruntea Sinedriului, era cel mai neavizat judecător în acest context, pentru că îl voia condamnat pe Iisus iar alegerea de a-l elibera dacă ar fi fost găsit nevinovat nu era motivul pentru care l-a adus în faţa Sinedriului. Acesta îl voia deja mort înainte de a-l asculta. Încă dinaintea judecăţii a recomandat preoţimii că: „oare nu vă gândiţi că este în folosul vostru să moară un singur om pentru norod şi să nu piară tot neamul?” [Ioan 11:50]. Iisus trebuia lichidat. Tema discuţiei nu era dreptatea sau nedreptatea ci executarea unui plan. Aşadar procesul era o farsă, cu eleganţă sau nu Iisus trebuia găsit vinovat. La orele nopţii şi mişeleşte martori mincinosi au fost aduşi şi toată scena era pregătită pentru condamnarea expeditivă a lui Iisus. Văzând toată această orchestră a minciunii cântând în jurul său, Iisus nu mai poate rămâne tăcut. Se apără spunând: „Iisus i-a răspuns: eu am vorbit pe faţă lumii; eu am învăţat întotdeauna în sinagogă şi în templu, unde se adună toţi iudeii şi nimic nu am vorbit în ascuns”. [Ioan 18:20]. În esenţă, el nu a adus nimic nou sau care mai înainte era un secret pentru evrei iar ideile sale nu aduceau a nimic ocult sau în afara legilor evreieşti. Nu a învăţat pe nimeni practici ascunse pentru a fi nevoie de martori care să scoată la iveală nedreptăţile învăţăturii lui. Însă farsa procesului continuă deoarece preoţimea se încurcă în acuzaţii. Aceasta îmi aduce aminte de o proclamaţie a martorilor lui Iehova cu privire la cele 5000 de manuscrise greceşti ale Noului Testament, în mai multe exemplare, exemplare care nici unul nu seamănă cu celălalt, acum se laudă că au găsit 24.000 de alte manuscrise. Cam la fel se înmulţeau şi minciunile preoţimii cu privire la Iisus. Găsim în [Marcu 14:58-59] că: „Noi l-am auzit zicând: Eu voi strica templul acesta, făcut de mâini omeneşti, şi în trei zile voi ridica un altul, care nu va fi făcut de mâini omeneşti. * Nici chiar în privinţa aceasta nu se potrivea mărturisirea lor”. Argumetul lui Iisus rămâne neatins iar el continuă să îi înfrunte spunând: „Iisus i-a răspuns: Dacă am vorbit rău, arată ce am spus rău, dar, dacă am vorbit bine, de ce mă baţi?” [Ioan 18:23]. Se pare că Iisus le scăpa printre degete, era acum ori niciodată, trebuia acţionat rapid sau Iisus putea schimba şansa judecăţii în favoarea sa. Marele preot intervine direct şi îi spune: „Iar el tăcea şi nu răspundea nimic. Iarăşi l-a întrebat arhiereul şi i-a zis: Eşti tu Hristosul, Fiul Celui binecuvântat? * Iar Iisus a zis: Eu sunt şi veţi vedea pe fiul omului şezând de-a dreapta Celui Atotputernic şi venind pe norii cerului”. [Marcu 14:61-62]. Chiar şi prin aceste spuse nu era nimic blasfemiator în titlul rostit, întrucât cuvintul Cristos vine din ebraică de la Mesia, care înseamnă cel ales, cel numit. Nicăieri Iisus nu se considera Allah ci alesul lui Allah, trimisul lui Allah. Iisus nu se considera încarnarea lui Allah sau Allah pe pământ ci îşi declara propria profeţie şi mandatul divin primit de acesta peste evrei. „Fiu al lui Allah” este iarăşi o sintagmă răspândită printre evrei, după cum Allah are o sumedenie de fiii în Biblie. Marele preot era în culmea bucuriei, îl făcuse pe Iisus să afirme suficiente lucruri încât să îl poată condamna, pentru a spori drama, începe să îşi rupă hainele şi spune: „Iar arhiereul, sfâşiindu-şi hainele, a zis: Ce trebuinţă mai avem de martori? * Aţi auzit hula. Ce vi se pare vouă? Iar ei toţi au judecat că el este vinovat de moarte”. [Marcu 14:63-64] Vinovat sau nevinovat, Iisus trebuie să moară, acesta devenise sloganul. Acuzaţia evreilor împotriva lui Iisus era aceea că s-a considerat Allah şi astfel a blasfemiat împotriva lui Allah, creştinii astăzi nu văd afirmaţia ca fiind o blasfemie întrucât susţin că fiind Allah poate să blasfemieze întrucât Iisus fiind Allah poate face orice. Ambii îl vor mort şi au nevoie de el mort, unii pentru a-l condamna unii pentru a se mântui. Verdictul a fost produs rapid şi unanim. Dar fără permisiunea romanilor nu îl puteau ucide. Aşa că spre dimineaţă au dus victima la Pontiu Pilat pentru că după practica lor religioasă: „Deci le-a zis Pilat: Luaţi-l voi şi judecaţi-l după legea voastră. Iudeii însă i-au răspuns: Nouă nu ne este îngăduit să omorâm pe nimeni” [Ioan 18:31]. Pilat, precum un roman autentic, are în considerare scopul politic şi toate aceste reglări de conturi între evrei l-ar putea costa rangul de guvernator dacă provincia e aruncată în haos. Când Pilat descoperă că Iisus era galileean, dintre cei mai nesupuşi evrei din Iudeea romană, preferă să trimită chestiunea condamnării lui Irod, însă Irod refuză şi dilema ajunge înapoi la Pilat. Evreii îl condamnaseră pentru blasfemia de a se crede zeu sau fiu de zeu, dar pentru Pilat asta nu era o problemă, religia lui avea sute de zei, semi-zei, precum Jupitor, Pluto, Vulcan, Marte, Neptun, Apollo, Zeus, etc., un zeu în plus nu însemna mare lucru. Preoţimea ştia asta foarte bine, aşa că au schimbat cu totul scopul acuzării. Ei spun „Şi au început să-l pârască, zicând: Pe acesta l-am găsit răzvrătind neamul nostru şi împiedicând să dăm dajdie Cezarului şi zicând că el este Hristos rege.” [Luca 23:2]. Şi această acuzaţie era falsă întrucât „Spune-ne deci nouă: Ce ţi se pare? Se cuvine să dăm dajdie Cezarului sau nu? * Iar Iisus, cunoscând viclenia lor, le-a răspuns: Ce mă ispitiţi, făţarnicilor? * Arătaţi-mi banul de dajdie. Iar ei I-au adus un dinar. * Iisus le-a zis: Al cui e chipul acesta şi inscripţia de pe el? * Răspuns-au ei: Ale Cezarului. Atunci a zis lor: Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Allah cele ce sunt ale lui Allah.” [Matei 22: 17-21]. Pilat a înţeles mesajul, în loc de zeu l-au prezentat ca fiind rege şi drept urmare un posibil inamic al Romei, însă omul pe care Pilat îl vedea, slab, paşnic, blând, vânat, nu părea deloc un pericol. Nu arăta precum un zelot fioros, un agitator politic, un agent subversiv, un terorist. Dar totuşi îl întreabă: „Deci Pilat a intrat iarăşi în pretoriu şi a chemat pe Iisus şi i-a zis: Tu eşti regele iudeilor?” [Ioan 18:33]. Precum un trimis al lui Allah, Iisus îşi afirmă statutul. Regatul său era unul spiritual, iar el un conducător venit să salveze naţiunea evreiască de păcat şi formalism. Toate acestea nu însemnau nimic pentru Pilat şi sunau aberant iar pentru guvernatorul roman Iisus poate era un nebun, un prost, un visător dar cu siguranţă nu un pericol pentru Roma, şi fără a sta pe gânduri îşi declară verdictul: nevinovat. „Răspuns-a Iisus: De la tine însuţi zici aceasta, sau alţii ţi-au spus-o despre mine? * Pilat a răspuns: Nu cumva sunt iudeu eu? Poporul tău şi arhiereii te-au predat mie. Ce ai făcut? * Iisus a răspuns: Împărăţia mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăţia mea nu este de aici. * Deci i-a zis Pilat: Aşadar eşti tu împărat? Răspuns-a Iisus: Tu zici că eu sunt împărat. Eu spre aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr; oricine este din adevăr ascultă glasul meu. * Pilat i-a zis: Ce este adevărul? Şi zicând aceasta, a ieşit iarăşi la iudei şi le-a zis: Eu nu găsesc în el nici o vină; * Dar este la voi obiceiul ca la Paşti să vă eliberez pe unul. Voiţi deci să vă eliberez pe regele iudeilor? * Deci au strigat iarăşi, zicând: Nu pe acesta, ci pe Baraba. Iar Baraba era tâlhar. [Ioan 18:34-40]

– Vreau să îţi vorbesc chiar ****, e un şiretlic ****** pe care-l foloseşti, n-ai înţeles nimic! strigă un om din marginea sălii unde s-a produs rumoare.

– Vei avea ocazia, însă lasă-mă să îţi spun că tot ce am citat până acum din Biblie este doar din Ioan, aparent Matei, Marcu şi Luca nu au primit această inspiraţie de la Sfântul Duh sau nu au fost informaţi de apărarea lui Iisus în faţa lui Pilat, doar acest lucru a dus la producerea a zeci de alte secte creştine care se ceartă pe marginea subiectului „s-a apărat Iisus” sau „nu a deschis gura”, întrucât în [Isaia 53:7] este menţionat altfel „Chinuit a fost, dar s-a supus şi nu şi-a deschis gura sa; ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu si-a deschis gura sa”. Nu doar divinitatea lui Iisus, autenticitatea Bibliei, succesiunea lui Muhammad, sunt probleme pentru lumea creştină, până şi în sursele apostolice există divergenţe şi dezbinare, dar precum oamenii din timpul lui Iisus: „Şi se împlineşte cu ei proorocia lui Isaia, care zice: „Cu urechile veţi auzi, dar nu veţi înţelege, şi cu ochii vă veţi uita, dar nu veţi vedea”. * Căci inima acestui popor s-a învârtoşat şi cu urechile aude greu şi ochii lui s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă, şi eu să-i tămăduiesc pe ei.”

– Să continuăm totuşi cu subiectul de faţă, a spus unul dintre amfitrioni, aceste lucruri le putem discuta mai târziu.

– Pilat îl găseşte pe Iisus nevinovat drept urmare. Dar evreii insistă „Pentru aceasta, Pilat căuta să-l elibereze; iar iudeii strigau zicând: Dacă îl eliberezi pe acesta, nu eşti prieten al Cezarului. Oricine se face pe sine împărat este împotriva Cezarului”. [Ioan 19:12]. În timp ce judecata continuă soţia lui Pilat îi trimite o veste sinistră „Şi pe când stătea Pilat în scaunul de judecată, femeia lui i-a trimis acest cuvânt: Nimic să nu-i faci dreptului aceluia, că mult am suferit azi, în vis, pentru el.” [Matei 27:19]. Pilat deja caută să iasă din situaţie şi se vede angrenat inutil într-o formă de isterie religioasă locală a evreilor. Dar lobby-ul preoţimii era prea puternic şi la insistenţele lor le spune: [Matei 27:22-25]: „Şi Pilat le-a zis: Dar ce voi face cu Iisus, ce se cheamă Hristos? Toţi au răspuns: Să fie răstignit! * A zis iarăşi Pilat: Dar ce rău a făcut? Ei însă mai tare strigau şi ziceau: Să fie răstignit! * Şi văzând Pilat că nimic nu foloseşte, ci mai mare tulburare se face, luând apă şi-a spălat mâinile înaintea mulţimii, zicând: Nevinovat sunt de sângele neprihănitului acestuia. Voi veţi vedea. * Iar tot poporul a răspuns şi a zis: Sângele lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!”

Şi s-a făcut voia lor.

*

Înainte să pot continua cu subiectul, o altă persoană din primele rânduri se ridică şi spune:

– Aş vrea să vă întreb dacă dvs. chiar credeţi că puteţi schimba ceva prin aceste interpretări subiective ale mesajului biblic?

L-am rugat pe amfitrion să-mi permită să îi răspund într-o formă elaborată, iar acesta mi-a îngăduit:

– Domnule eu nu caut decât să spun adevărul iar cei care ascultă vor decide pentru ei înşişi.

– Iisus este Fiul lui Dumnezeu şi nu poţi demonstra altfel.

– Cunoaşteţi cum a fost crucificat Iisus?

– Bineînţeles, a fost bătut în cuie pe cruce şi a murit pentru păcatele *******.

– Acesta atârna de curce sau era susţinut de un alt element din construcţia crucii?

– Nu înţeleg.

– La ce oră, după spusele dvs., a murit pe Iisus pe cruce?

Nici un răspuns.

– De ce nu i s-au rupt picioarele, practică obişnuită în acea vreme, şi de ce a fost dat atât de repede jos de pe cruce?

– Nu ştiu aceste lucruri dar ele nu-mi afectează credinţa.

– Întocmai deoarece credeţi fără a cerceta nu puteţi scoate la iveală adevărul profeţiei lui Iisus, ascuns sub secole de inovaţii şi denaturări.

– Ce vorbeşti?

– Răstignirea era o practică romană obişnuită de execuţie prin care erau eliminaţi prizonierii politici, criminalii şi insurgenţii. Cu mult timp înainte de naşterea miraculoasă a lui Iisus, fenicienii, la rândul lor, au pus în practică metode de execuţie şi tortură, dintre care spânzurătorea, tragerea în ţeapă, lapidarea, înecul, etc. Dar toate aceste metode erau prea rapide, vinovaţii mureau prematur iar pedeapsa nu mai avea efectul public scontat. Aşadar s-a ajuns, în acea etapă a istoriei, la răstignire ca metodă preferată, un sistem de dare a morţii încet şi chinuitor. Romanii au preluat metoda şi au perfecţionat-o în două căi, răstignirea rapidă pentru o execuţie, în care victimei îi erau strivite picioarele cu o bâtă specială numită cruci-fragium sau străpungerea cu suliţa, urmate de coborârea cadavrului; şi o a doua, înceată şi chinuitoare prin legare de cruce. Marii maeştri ai artei, Michelangelo, Rembrandt, Da Vinci, ş.a.m.d., au avut păreri divergente în privinţa metodei crucificării. Aceştia îi pictează pe cei doi hoţi „Şi împreună cu el au răstignit doi tâlhari: unul de-a dreapta şi altul de-a stânga lui” [Marcu 15:27] (cuvântul „lestes”, în original, tradus în „hoţi”, sau „briganzi” este de fapt un termen peiorativ pentru „zelot”; tovarăşii de cruce ai lui Iisus nu erau infractori de rând, erau „teroriştii” vremurilor care luptau împotriva romanilor, eroii naţiunii lor) răstigniţi în acelaşi timp cu Iisus, unul la dreapta şi celălalt în stânga lui prin metoda rapidă, iar Iisus între cei doi este, de cele mai multe ori, reprezentat ca fiind răstignit prin metoda înceată. Romanii în schimb nu erau în dubii cu privire la metode şi nu le combinau întrucât aveau scopuri diferite, una execuţia, cealaltă un mesaj. Toate picturile şi reprezentările, icoanele, în lumea creştină îi prezintă pei cei trei în varii ipostaze, de la toţi pe metoda rapidă, la toţi pe cealaltă, sau doar Iisus, pe Iisus sprijinit pe o sadile (sau şaua crucii, un lemn ataşat părţii de mijloc a crucii în aşa fel încât condamnatul se putea aşeza sau urca pe ea pentru a-şi susţine greutatea, însă din motive estetice, mulţi artişti creştini au anulat adevărul istoric scoţând şaua cu totul), sau lăsat fără şa, bătut în cuie sau legat cu sfori, crucea pe o platformă sau ridicată din pământ, crucea era propriu-zisă sau de fapt doar o bârnă de care era legat, iar lista confuziilor poate continua. Toate acestea au generat zeci de secte creştine, iar fiecare subiect în parte e discutat ca motiv de separare religioasă.

– Şi ce vreţi să demonstraţi cu asta?

– Că Iisus a fost legat de cruce şi supus unei morţi lente, chinuitoare, sau cel puţin acestea erau ordinele romanilor dar că lucrurile s-au precipitat şi el reuşeşte să scape fiind VIU; însă în religia creştină momentul este mult mistificat, schimbat iar sursele sunt nesigure şi contradictorii, îngrijorător pentru acei credincioşi a căror salvare se bazează pe Crucificţiune, după cum Coranul afirmă „…Cei care nu se înţeleg asupra lui (Iisus) sunt în îndoială, căci ei nu au nici o ştiinţă anume şi nu urmează decât o nălucire, fiindcă ei de bună seamă nu l-au ucis” (4:157).

– Să arunce piatra cel fără de păcat, în lumea musulmană nu există confuzii?

– Ştiaţi că povestea adulterinei salvate din [Ioan 8:1-11] în care Iisus spune „cine este fără de păcat” este inventată?

– Absurd, e chiar aici în Biblia mea.

– Bineînţeles, în Biblia dvs., dar alte grupuri creştine au scos cu totul primele 11 versete ca fiind o fabricaţie iar în Revised Standard Edition din 1957, 32 de mari învăţaţi creştini sprijiniţi de 50 de grupări creştine au scos aceste versete din Biblia lor.

** ******* rumoare într-o parte a sălii dar am continuat:

– Alte cercuri creştine susţin că Iisus a trecut nu doar printr-un proces, cel în faţa Sinedriului, ci prin 6 procese diferite, de la Pilat, la Irod, la Pilat înapoi, toate acestea în doar 12 ore. De ce? Evreii se grăbeau să încheie cu Iisus înaintea Paştelui întrucât sărbătoarea urma să înceapă iar [Deuteronom 21:23] „Trupul lui să nu rămână peste noapte spânzurat de copac, ci să-l îngropi tot în ziua aceea, căci blestemat este înaintea Domnului tot cel spânzurat pe lemn şi să nu spurci pământul tău pe care Domnul Allah tău ţi-l dă moştenire”. Conform savanţilor creştinătăţii, preoţimea şi soldaţii romani îl urcă pe cruce pe Iisus până în ceasul al şaselea, până la 12:00 (pm) la prânz Iisus era deja pe cruce, şi în ceasul al nouălea, adică la ora 15:00, se presupune că Iisus moare. Matei [27:46] „Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare, zicând: Eli, Eli, lama sabahtani? adică: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit”?

Pe măsură ce discursul ****** ****** ****** din rândurile *** ***** care se ridică şi *** către *****.

*

Câţiva oameni se găseau acum în faţa scenei iar unul din **, aprobat cu **** ***** de *********, **** ce **** cât *** aproape *******, ** întreabă răspicat:

– Tu nu vezi cum ceea ce spui ** atacă însăşi fundaţia religiei pe care o avem? Dacă Iisus nu moare pe cruce atunci nu are ** **** să învie, iar dacă Iisus nu a înviat atunci tot ce fac ** ******, preoţii, călugării, e greşit iar minunile sunt înşelare.

– *******, căile Creatorului nu sunt căile *******, oare nu există posibilitatea ca răstignirea lui Iisus să fi avut alt deznodământ decât moartea pe cruce?

– Păi *****, şi ** ******, toţi oamenii, trăim o farsă de 2000 de ani încoace?

– Da.

– Eşti într-adevăr nebun şi mincinos.

– Nu de 2000 de ani, de la primul conciliu, însă da, o deosebit de nefericită farsă a Crucificţiunii…

Fără a mai asculta vorbele ****, grupul s-a îndepărtat de ***** şi a iesit din amfiteatru, alături de aceştia mulţi alţi confraţi de-ai lor au părăsit ****. Am privit către cei rămaşi, încă în număr mare, şi am continuat:

– A fost rugăciunea lui Iisus ascultată? în acele trei ore cât a fost pe cruce, în durerile legării de cruce, a umilinţei publice, a întoarcerii lumii împotriva sa, oare Allah să nu îşi asculte trimisul şi să-l lase pe mâna unei morţi nedemne şi stricate, alături de terorişti şi infractori de rând? În [Luca 22:44] ni se arată: „Iar el, fiind în chin de moarte, mai stăruitor se ruga. Şi sudoarea lui s-a făcut ca picături de sânge care picurau pe pământ”. O asemenea rugăciune să nu fie primită? Găsim în [Iacov 5:16] că „…Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit”. Astfel ne spune Iacov, unul dintre presupuşii 4 fraţi ai lui Iisus, omul născut miraculos fără tată dintr-o fecioară, după cum ne arată [Matei 13:55]: „Au nu este acesta fiul teslarului? Au nu se numeşte mama lui Maria şi fraţii lui: Iacov şi Iosif şi Simon şi Iuda?” „Fratele”, în alte Biblii „verişorul” lui Iisus, spune că o astfel de rugăciune în faţa morţii şi în ghearele întunericului, ridicată de un trimis al lui Allah, cu siguranţă ar fi mişcat cerurile şi ar fi provocat reacţia directă a divinităţii. Pavel în epistola sa către evrei confirmă puterea rugăciunii lui Iisus şi spune „El, în zilele trupului său, a adus, cu strigăt şi cu lacrimi, cereri şi rugăciuni către Cel ce putea să-l mântuiască din moarte şi auzit a fost pentru evlavia sa.” [Evrei 5:7]. Ce înseamnă că Allah l-a „auzit”? înseamnă că Allah i-a acceptat ruga şi că răspunsul Său va veni cât de curând dacă nu deja s-a manifestat. Allah însă nu este surd, şi nici nu a avut nevoie să fie chemat pentru a afla ce se întâmplă pe dealul Golgotei: El a acceptat ruga lui Iisus la fel cum a acceptat ruga patriarhului Avraam care la vremuri de bătrâneţe s-a rugat pentru un fiu, iar Ismael i s-a născut. Cuvintele dorinţei lui Avraam s-au prefăcut în carne, întrucât cuvântul „Ismael” semnifică în ebraică „Allah a auzit”. Zaharia s-a rugat şi el la vremuri de bătrâneţe pentru un fiu iar Allah l-a „auzit”, i-a acceptat ruga şi Ioan Botezătorul (Yahya) s-a născut. Acum Iisus este cel care se roagă şi indubitabil Allah l-a „auzit” şi pe el. [Luca 22:43] „Iar un înger din cer s-a arătat lui şi-l întărea”. Îl întărea în credinţă şi în făgăduinţa cea adevărată, în speranţa că Allah îl va salva întrucât soarta lui în acest moment nu mai atârna decât de voinţa lui Allah, în afara unui miracol, va muri, nu mai există nici o şansă sau mijloace prin care să se salveze de la moarte întrucât se apropia de sfârşitul puterilor. Dar să ne gândim din nou la adevăratul scenariu, diferit de regia Crucificţiunii: a) Iisus este asigurat de înger, b) romanii îl considerau nevinovat, c) Pilat nu îl vâna, d) urma Paştele şi oamenii erau în grabă să îl dea jos de pe cruce şi e) picioarele nu îi fuseseră zdrobite. Şi nici nu i-ar fi fost zdrobite întrucât ar fi anulat profeţia din Psalmi care spune că [Psalmul 34:20] „Toate oasele i le păzeşte, ca niciunul din ele să nu i se sfărâme”. Dacă oasele îi sunt păzite, atunci această pază nu îi este de ajutor decât unui om VIU, pentru un mort dacă are sau nu oase întregi contează foarte puţin, şi nici pentru un înviat oasele nu mai contează, însă pentru Iisus şi tovarăşii săi de cruce, ruperea picioarelor cu unealta cruci-fragium făcea diferenţa între viaţă şi moarte. Romanii politeişti cu siguranţă nu ştiau de nici o profeţie prin care neprihăniţii sunt păziţi de Allah şi mai puţin le păsa de religia iudeilor, soldaţii, firi practice, l-au bănuit mort pe Iisus mort şi atunci nu mai avea rost să fie şi zdrobit, ba chiar puteau scăpa mai repede de execuţie (******** programul *** repede) pentru a se întoarce la treburile lor. În Biblie găsim [Ioan 19:32-33] „Deci au venit ostaşii şi au zdrobit fluierele celui dintâi şi ale celuilalt, care era răstignit împreună cu el. * Dar venind la Iisus, dacă au văzut că deja murise, nu i-au zdrobit fluierele.” Ne putem întreba, ce au văzut? Când Ioan spune „au văzut că deja murise” aceasta înseamnă că au presupus şi constatat, întrucât în acele vremuri nu aveau un stetoscop, sau nu i-au luat pulsul pentru a se cunoaşte cu exactitate în ce stare se afla, au venit, l-au privit şi prin miracolul lui Allah l-au crezut mort, în acest fel pregătind miraculoasa salvare de la moarte a lui Iisus…

Rostind aceste vorbe m-am oprit spre a vedea dacă apar întrebări înainte de următoarea etapă a discursului. Surprins nimeni nu vorbea, nimeni nu întreba, întreaga sală era amuţită, aceştia erau ori deosebit de plictisiţi încât adormiseră ori s-a produs un efect mai straniu: începuseră să creadă în Iisus, trimisul lui Allah.

*

Am observat cum primul grup de contestatari plecase iar ceilalţi ascultau cu sârg; hotărâsem că subiectul ajunsese la o anumită cotă la care putea fi prezentat un scurtmetraj pregătit cu câteva seri înainte.

– Iar acum dacă îmi permiteţi, voi prezenta un film ce prezintă o succesiune de articole extrase din ştiri naţionale şi internaţionale cu o singură temă: oameni înviaţi din morţi. Deşi majoritatea acestor ştiri, dacă sunt analizate şi urmărite faptele, constituie poveşti îndoielnice, această concluzie nu poate decât confirma multitudinea de versiuni ale Crucificţiunii, unde nu este nevoie de o cruce şi de suferinţe pentru a învia din morţi, şi că învierea din morţi nu este un act singular.

– Iar filmul…

Un râset nefiresc s-a auzit din partea stângă a sălii dar am continuat fără a da atenţie:

– Iar filmul este acesta, dacă poate fi iniţiat, vă rog:

Lumina s-a prefăcut difuză iar imaginile au început a se succeda; pe ecran se putea citi:

_

Daily News 15/11/55:

LITTLE GIRL WHO “DIED” TELLS HOW SHE CAME BACK TO LIFE (after 4 days).

_

Sunday Tribune 27/3/60:

MAN DIED FOR TWO HOURS: STILL LIVES – Miracle amazes doctors.

_

Sunday Express 23/7/61:

HE DIED FOR 4 MINUTES – Man’s heart stops but he lives on.

_

Cape Argus 16/3/61:

HE DOES NOT KNOW THAT HE DIED FOR 90 SECONDS.

_

Cape Argus 4/5/61:

DR. HITGE RETURNED FROM THE DEAD.

_

Sunday Tribune 13/5/62:

THE COFFIN MOVED – Young man narrowly escaped being buried alive.

_

Post 25/7/65:

BACK FROM THE DEAD – After being thought dead for 2 days.

_

Daily News 25/3/75:

CORPSE WINKS AT UNDERTAKER – Doctor wrote out a death certificate.

_

Natal Mercury 5/12/82:

CLINCALLY DEAD – Toddler alive after hour-long revival battle.

_

Sunday Tribune 17/7/83:

WAS HE DEAD OR ALIVE? – The dilemma facing transplant doctors.

_

Daily News 3/1/84:

SHAKEN AND STIRRED – Declared clinically dead from too much Christmas liquor.

_

– Imaginea prezentată pe ecran are un titlu desosbit de sugestiv: MOST EXCLUSIVE CLUB IN THE WORLD, motto: It’s good to be alive – at a luncheon at London’s Savoy Hotel; Cerinţele pentru apartenenţă: să fi murit şi înviat, de la stânga la dreapta îi descoperim pe înviaţi: Percy Hopcroft decedat acum 30 de ani dar înviat din morţi cu ajutorul aparatelor, Dorothy Dickins mamă a 7 copii care a murit de două ori în aceeaşi zi în timpul unei operaţii, Timothy Poole care s-a născut fără bătăi ale inimii find declarat mort şi ulterior adus la viaţă, Barbara Poole, Desmond While un german care a murit în luna decembrie pentru 4 minute, Kathleen Holder moartă de 3 ori, şi Molly Barnes. Din această sumbră selecţie de poveşti incredibile poate face parte şi povestea Crucificţiunii; însă exemplele nu se opresc aici, există şi ştiri recente din care am ales doar o parte:

_

Cancan 14/10/2017:

UN BĂRBAT DIN TÂRGU-JIU A ÎNVIAT DIN MORŢI! A FOST DECLARAT MORT, DAR L-A ÎNTÂLNIT PE DUMNEZEU ŞI S-A ÎNTORS LA VIAŢĂ.

_

Realitatea 19/10/2016:

POVESTEA CIUDATĂ A OLTEANULUI CARE A ÎNVIAT DIN MORŢI. S-A RIDICAT DIN COŞCIUG ŞI A CERUT APĂ.

_

Realitatea 17/8/2014:

UN BĂRBAT A ÎNVIAT ÎNAINTE SĂ FIE DUS LA GROAPĂ,

Bărbatul le dă flori şi astăzi locuitorilor.

_

PRO TV 30/9/2016:

POVESTEA IMPRESIONANTĂ A TINEREI CARE A ÎNVIAT DIN MORŢI.

Medicii sunt convinşi că este un miracol.

_

Libertatea 27/09/2013:

OAMENI CARE AU ÎNVIAT DIN MORŢI DE MAI MULTE ORI

Bărbatul care s-a trezit la morgă după un atac de astm;

Rusoaică moartă de atac de cord după ce s-a trezit în coşciug.

_

Adevărul 11/07/2017:

EXPERIENŢĂ HORROR PENTRU O FAMILIE DIN ROMÂNIA:

UN BĂRBAT MORT LE-A ÎNVIAT ÎN CASĂ ÎN A TREIA ZI DE LA CONFIRMAREA DECESULUI.

_

Adevărul 1/1/2016:

UN BĂRBAT A ÎNVIAT DIN MORŢI LA MORGĂ ŞI A MERS LA PROPRIA ÎNMORMÂNTARE.

_

Ştiri Botoşani 22/8/2018:

BEBELUŞ DE CINCI LUNI ÎNVIAT DIN MORŢI.

_

Fanatik 23/2/2016:

POVESTEA UIMITOARE A ROMÂNCEI CARE A ÎNVIAT DIN MORŢI.

MOARTA A DESCHIS OCHII ŞI A VORBIT:

Învăţaţi să muriţi şi să înviaţi în fiecare zi.

_

România TV 11/8/2017:

POVESTEA MIRACULOASĂ A UNUI COPIL CARE A FOST MORT PENTRU 40 DE MINUTE. CÂND S-A TREZIT ERA COMPLET VINDECAT.

Medicii erau şocaţi.

_

Antena 1 24/12/2017:

FEMEIE A ÎNVIAT DIN MORŢI ÎN URMA UNUI TERIBIL ACCIDENT DE MAŞINĂ ŞI TOCMAI DE ACEEA SE CONSIDERĂ UN OM ALES:

Află cum a învins moartea!

_

KANAL D 26/2/2017:

O FATĂ A ÎNVIAT LA PROPRIA ÎNMORMÂNTARE:

PĂRINTE, PĂRINTE, VINO ÎNCOACE, NU TE TEME.

_

Cuget Liber 14/5/2012:

MIRACOL ÎN EGIPT: UN TÂNĂR A ÎNVIAT DIN MORŢI.

_

ARQ 07/2/2017:

SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA:

UN BĂRBAT S-A TREZIT DIN SICRIU ÎN DRUM SPRE CIMITIR.

Ce a povestit!

_

Reporter NTV 14/11/2014:

A ÎNVIAT DIN MORŢI! O FEMEIE DECLARATĂ MOARTĂ S-A TREZIT LA MORGĂ.

_

Ziare-com 08/05/2015:

ARAD: O FEMEIE DECLARATĂ MOARTĂ A ÎNVIAT ÎNAINTE DE AUTOPSIE.

_

Click 27/02/2015:

OMUL CARE A DECEDAT DE DOUĂ ORI DEZVĂLUIE CE E DINCOLO DE MOARTE.

_

Lumea Credinţei 22/5/2018:

COPIL ÎNVIAT DIN MORŢI DE PĂRINTELE DE LA MĂNĂSTIREA BANCENI.

_

Spre finalul filmuleţului un ins îmbrăcat într-o costumaţie bizară a ridicat mâna de undeva din audienţă pesemne pentru a vorbi.

*

Omul care ridicase anterior mâna pentru a vorbi a fost abordat de amfitrion:

– Întrebările, vă rugăm, la sfârşitul prelegerii.

– Un singur lucru vreau să spun, vă rog, dacă este posibil.

– La sfârşitul prelegerii va fi suficient timp, sigur există multe alte persoane care îşi aşteaptă rândul la fel ca şi dvs.

M-am bucurat că prezentarea nu a fost întreruptă. Era important să continui firul raţionamentului, aşa că am cotinuat:

– Allah lucrează cu adevărat pe căi misterioase şi nu mereu la vederea muritorilor. El i-a făcut pe soldaţii romani să-l creadă pe Iisus ca fiind „deja mort” şi astfel nu i-au mai zdrobit picioarele cu unealta cruci-fragium, dar în acelaşi timp Allah a permis ca unul dintre ostaşi să-l străpungă cu suliţa pe Iisus, după cum [Ioan 19:34] afirmă „Ci unul din ostaşi cu suliţa a împuns coasta lui şi îndată a ieşit sânge şi apă”. Este, poate, o binecuvântare a lui Allah aceea prin care corpul uman, atunci când nu mai poate suporta durerea şi agonia unei stări fizice anume, să îşi piardă cunoştinţa. Surmenarea, chinul şi poziţia cumplită în care Iisus era legat pe cruce au dus, cu siguranţă, la încetinirea circulaţiei sângelui şi la provocarea unei stări de leşin. Înţepătura suliţei nu a făcut altceva decât să-l resusciteze din starea de letargie şi colaps în care se afla; după cum cunoaştem că o pierdere limitată de sânge (lăsarea de sânge) duce la restabilirea fluxului sangvin într-o primă fază, dacă pierderile nu sunt prea mari. Atlasul anatomic şi majoritatea tratatelor medicale ne asigură de acest efect. Toate acestea le aflăm şi cu ajutorul lui Ioan care ne confirmă că Iisus era în viaţă prin ieşirea sângelui amestecat cu apă „de îndată”. Dar de ce şi apă şi nu doar sânge? Doctorul W. B. Primrose, un anestezist la Glasgow Royal Infirmary îşi aduce opinia de expert cu privire la această situaţie medicală în Thinkers Digest, Londra, iarna lui 1940, în care spune: „Apa este rezultată în urma unui şoc nervos regăsit în zona vaselor de sânge distruse în urma schingiurii sau legării puternice a membrelor”; în alte cuvinte Iisus se afla într-o stare avansată de leşin şi surmenare, în contextul situaţiei, încât apă a ţâşnit din corpul său amestecată cu sânge. Iisus se afla într-o stare extremă, întregul periplu al zilei, de dimineaţă până la cele trei ore petrecute pe cruce l-au adus pe fiul Mariei într-o stare psihologică teribilă; [Ioan 19:14] ne spune că „Şi era Vinerea Paştilor, cam la al şaselea ceas, şi a zis Pilat iudeilor: Iată împăratul vostru”. Cu alte cuvinte întreaga dimineaţă a fost una cumplită iar greul de abia acum urma. Ne putem imagina mulţimea haotică, Iisus urcând anevoios cărând o cruce greoaie, nebunia, ţipetele şi teroarea din mintea trimisului lui Allah căruia în loc să-i fie acceptat mandatul divin urma să fie executat precum un tâlhar de rând cu o lume întreagă, aparent, dorindu-i şi proclamându-i moartea. Cu această stare de spirit Iisus este urcat pe cruce unde după trei ore, găsim în Ioan [19:30] „…Iisus a zis: Săvârşitu-s-a. Şi plecându-şi capul, şi-a dat duhul”. Deşi Ioan nu a înregistrat, exact, momentul zilei în care a murit, este o părere general acceptată printre învăţaţii creştini că acesta a murit în ceasul al nouălea, adică la ora 15:00, spre exemplu Dean Farrar care în cartea sa „Life of Christ” plasează leşinul, presupus ca fiind deces, lui Iisus la această oră. În Evanghelii ni se mai spune că între ceasul al şaselea şi al nouălea, adică în timpul celor trei ore fatidice, au avut loc tunete, o eclipsă şi un cutremur. Fără nici un rost? Sau doar ilustrate pentru a însoţi scenariul Crucificţiunii? Pentru a întări moartea lui Iisus? Sau mai degrabă era debutul intervenţiei lui Allah pentru a-şi salva trimisul de la moarte? Felul prin care gloata este îndepărtată de pe dealul Golgotei pentru ca miracolul scăpării din ghearele morţii să ia loc pare evident în acest context, Allah produce şansa prin care mâinile milei, părtaşii adevăraţi ai lui Iisus să-l poată scăpa. Şi deşi fariseii, gloata, etc., îl voiau mort, Iisus încă mai avea aliaţi pe lume, nu fusese abandonat nici de Allah nici de către oameni; întrucât adevăratul miracol începea a se ivi:

Persoana de mai devreme încearcă din nou să întrerupă:

– Vă rog lăsaţi-mă să vorbesc, vreau să contrazic spusele acestui individ care nu ştie nimic despre Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care a murit pe cruce pentru a salva omenirea din păcat!

– Ascultă-mă: Pilat când a aflat că Iisus a murit s-a mirat; Iosif din Arimateea şi un centurion convertit, care declarase anterior că [Marcu 15:39] „…Cu adevărat omul acesta era fiul lui Allah!”, au mers la Pilat să-i ceară trupul lui Iisus, iar în [Marcu 15:44] găsim „Iar Pilat s-a mirat că a şi murit şi, chemând pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit de mult”. De ce se mira Pilat? Ştia din experienţă că în mod normal, nici un om nu moare în doar trei ore pe cruce dacă nu îi sunt zdrobite picioarele, cum nu i-au fost zdrobite lui Iisus, care fusese presupus mort; din nefericire tovarăşii de cruce nu au scăpat de zdrobire pentru că erau în viaţă, însă Iisus, aflat într-un leşin şi surmenare avansate a părut mort pentru toată lumea. Pilat înţelesese: Era foarte probabil ca Iisus să fie în viaţă; şi dacă era în viaţă, ce? Nu îl găsise deja nevinovat? Nu se temea soţia lui de el? Putea fi la fel de bine în viaţă, şi atunci să fie sănătos şi mult succes: Pilat le dă permisiunea să ia trupul, presupus neînsufleţit: oricum nu mai era problema lui. Iar ajutoarele lui Iisus, Iosif din Arimateea şi Nicodim, în cea mai grea clipă a lui, spre deosebire de apostolii care fugiseră în toate direcţiile şi care deja îşi negau apartenenţa la mişcarea mesianică, au fost practic singurii, împreună cu cele două Marii [Marcu 15:47] „Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosi, priveau unde l-au pus”, care l-au dus la adăpost pe Iisus, salvându-l astfel de la moartea pe cruce. Ritualurile de înmormântare ale evreilor, spălarea, îmbălsămarea, înfăşurarea în giulgiu, nu ar fi ţinut mai mult de două ore, iar Iisus, acum înconjurat doar de prieteni adevăraţi, cu siguranţă dacă trăia, nici unul dintre ei nu ar fi strigat în gura mare: e VIU, e VIU, pentru că astfel s-ar fi întors inamicii lui să îşi încheie lucrarea; căci nu erau nici ei convinşi în totalitate că murise.

Observând nedumerirea persoanei în cauză, l-am întrebat:

– Eşti de acord cu acest şir logic, firesc al întâmplărilor?

Nu am primit nici răspuns.

*

După o lungă tăcere, omul îmbrăcat într-o costumaţie bizară, şi-a aruncat pălăria spre scenă şi a spus:

– Nu poate fi adevărat ceea ce tu afirmi, dacă Iisus nu a murit pe cruce, atunci toată lucrarea apostolică este rătăcită şi falsă.

– Sunt vinovat doar pentru rostirea adevărului.

– Acest adevăr va ajunge să ne arunce în aer crezurile şi religia, nu îţi dai seama ce faci, nebun mincinos?

– Este adevărul, omule, şi nimic mai mult, nu eu l-am grăit nici nu l-am fabricat, ne-a fost revelat tuturor de către Creatorul lumilor.

– Minţi şi blasfemiezi!

– Atunci ascultă în continuare întrucât nu mă voi opri:

Omul s-a aşezat la loc vizibil înfuriat; am spus, privind spre pălăria rămasă pe scenă:

– Nu trebuie să presupunem că Iisus a fost îngropat într-un coşciug, sau aşezat într-o groapă la 2, 4 metri sub pământ. Jim Bishop, un învăţat creştin, în cartea sa „The Day Christ Died”, oferă dimensiunile locului unde a fost lăsat Iisus ca fiind următoarele: o cameră de 1m jumătate lăţime (5 feet wide) pe 2 m şi 10 cm înălţime (7 feet high) şi cu o suprafaţă de circa 4 m (15 feet in depth), cu un pat şi cufere înăuntru, pe care orice sărac din cartierele lumii a treia ar numi-o cu bucurie „acasă”. Locul cu pricina a părut suspect pentru evrei întrucât aceştia şi-ar fi dorit ca Iisus să fie îngropat în pământ, să-l ştie mort definitiv, şi nu dus într-un cavou sau cameră mortuară.

– Nu pot să cred că ascult această inepţie!

– Îţi ofer 5 dovezi pentru care până şi preoţimea nu era sigură de moartea lui Iisus: 1, mormântul putea fi vizitat; 2, existenţa unor ajutoare secrete; 3, tovarăşii de cruce nu muriseră în acelaşi timp cu el; 4, picioarele nu îi erau rupte; 5, trupul a fost dat jos de pe cruce mult prea repede. Doar pentru aceste motive, evreii erau suspicioşi, aveau impresia că au fost traşi pe sfoară şi că treaba nu a fost dusă la bun sfârşit de către romani; Iisus putea fi în viaţă. Aşa că au dat fuga la Pilat; însă au ajuns mult prea târziu, întârziaseră cu 24 de ore, Iisus deja câştigase timp preţios. În [Matei] găsim [27: 62-64]: „Iar a doua zi, care este după vineri, s-au adunat arhiereii şi fariseii la Pilat, * Zicând: Doamne, ne-am adus aminte că amăgitorul acela a spus, fiind încă în viaţă: După trei zile mă voi scula. * Deci, porunceşte ca mormântul să fie păzit până a treia zi, ca nu cumva ucenicii lui să vină şi să-l fure şi să spună poporului: S-a sculat din morţi. Şi va fi rătăcirea de pe urmă mai rea decât cea dintâi”. Preoţii încercau să-l convingă pe Pilat de amăgirile lui Iisus fără să ştie că au ajuns mult prea târziu, situaţia le scăpase din mâini iar Iisus supravieţuise. Acum, la 24 de ore distanţă încercau să închidă poarta ţarcului, însă vânatul le scăpase de mult din staul. Pilat nu mai era dispus să ia parte la vânătoarea lor religioasă aşa că le spune: [Matei 27:65] „Pilat le-a zis: Aveţi strajă; mergeţi şi întăriţi cum ştiţi”. Se săturase de ei oricum. Bineînţeles literatura savanţilor creştini transformă oamenii de încredere ai preoţilor care merg să închidă mormântul în soldaţi romani iar performanţele maşinăriei militare romane sunt amplu evocate în încercarea de a demonstra că o asemenea alianţă între preoţime şi autorităţile romane l-a învins cu siguranţă pe Iisus, spre a întări ficţiunea morţii sale în episodul derulat pe dealul Golgotei, în realitate Allah i-a învins şi şi-a salvat trimisul, după cum Coranul precizează despre forţa Creatorului: (3:54-55) „Ei urziră împotriva lui Iisus. Şi Allah urzi, iar El este cel mai bun urzitor. * Allah spuse: “O, Iisus! Eu te voi chema la Mine, te voi înălţa la Mine şi te voi izbăvi de cei care tăgăduiesc. Eu îi voi rândui pe cei care te-au urmat deasupra celor care tăgăduiesc, până în Ziua Învierii, când la Mine va fi întoarcerea voastră şi atunci vă voi judeca pentru ceea ce vă învrăjbeaţi.”

Persoana de mai devreme se ridică într-un acces de furie nestăvilită şi începe să ţipe:

– Plecaţi din această sală, acest om face lucrarea diavolului, îl venerează pe diavol!

Am observat cum a fost luat şi dus afară, cei rămaşi în sală ascultau, din locurilor lor, în continuare, iar eu am trecut mai departe:

– Fraţi şi surori, vineri a avut loc răstignirea, sâmbătă Paştele, iar acum am ajuns în ziua de duminică. În acea dimineaţă, conform calendarului evreiesc, prima zi din săptămână, Maria Magdalena, singură, merge la mormântul lui Iisus: [Ioan 20: 1] „Iar în ziua întâia a săptămânii (duminica), Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă…”. Întrebarea apare: De ce s-a dus la mormânt? [Marcu 16:1] ne spune „…ca să vină să-l ungă„. Cuvântul evreiesc pentru îmbălsămare este „masaha”, care înseamnă a masa, a îmbălsăma, a unge. A doua întrebare apare, bineînţeles, în mod firesc: Evreii masau morţii după 3 zile? Nu. Creştinii masează morţii după 3 zile? Nu. Musulmanii (care sunt cei mai apropiaţi de evrei în materie de ritualuri mortuare) îşi ung morţii după 3 zile? Nu. Şi atunci ce căuta această evreică la mormânt să ungă un om mort de 3 zile? În 3 zile, trupul decedat ar fi început să se descompună, organele şi pielea s-ar fi găsit într-un proces de putrefacţie, oricine s-ar fi apucat de uns şi masat un cadavru l-ar fi răvăşit, fără a mai aduce în discuţie factorul igienic, de sănătate. Are vreun sens ungerea cadavrului? Povestea nu are sens decât dacă Maria Magdalena a venit căutându-l pe un un om VIU, iar ungerea să fie doar un pretext. După cum ştim, doar ea, împreună cu Iosif din Arimateea şi Nicodim au fost cei care l-au atins ultima oară pe Iisus, dacă ea a bănuit şi cel mai mic semn de viaţă în trupul lui Iisus când a fost dat jos de pe cruce atunci sigur şi-a menţinut speranţa, iar după Paşte s-ar fi dus de îndată să îl vadă, să descopere în ce stare se afla. Ei bine, ea ajunge la mormânt doar pentru a găsi piatra dată la o parte şi intrând în mormânt vede că giulgiul era strâns. Alte întrebări se manifestă: De ce era înlăturată piatra mormântului? Pentru un înviat, pentru unul care a învins moartea, nu mai sunt necesare nici pietre să-l ţină în loc şi nici a se dezbrăca de giulgiu pentru a îmbrăca, poate, alte haine; un spirit nu e oprit de ziduri şi nici nu poate fi încătuşat. Este evident că înlăturarea pietrei şi desfacerea giulgiului sunt dovezi ale activităţii unui om resuscitat, cu alte cuvinte, care nu murise şi care după ce efectul morţii aparente a trecut: a început a umbla din nou. Întreaga scenă o şochează pe Maria Magdalena, femeia isterică [Marcu 16:9] „…din care scosese şapte demoni” Iisus, se aruncă la pământ şi începe să plângă. Iisus, în tot acest timp, o priveşte din apropiere, nu din cer. Momentul are loc, departe de ochii lumii, într-un cavou privat deţinut de Iosif din Arimateea, un evreu influent şi bogat, construcţie care se afla pe terenul unde se găsea şi grădina acestuia. Evident această locaţie nu era folosită pentru bunăstarea societăţii şi loc de păscut pentru animale, era proprietatea lui personală unde ridicase şi camere, în afară de grădină, cavou şi nenumărate alte utilităţi; nu vorbim de un cimitir sau cavou aflat lângă piaţa publică; ci de un loc retras, proprietate privată. Iisus supravieţuise în acest loc şi se ascundea. A văzut-o pe Maria Magdalena, o cunoaşte, şi ştie de ce a venit. Vine spre ea şi o găseşte plângând aşa că o întreabă: [Ioan 20:15] „Zis-a ei Iisus: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea, crezând că este grădinarul, I-a zis: Doamne, dacă tu l-ai luat, spune-mi unde l-ai pus şi eu îl voi ridica”. Însă de ce aceste întrebări, dacă omul cu pricina este Iisus, iar situaţia era evidentă? Acestea pentru că Iisus nu era grădinarul, trupurile înviate nu arată precum grădinari, nici cei care vor învia în Ziua de Apoi nu vor veni precum grădinari, nici haina de grădinar nu este în mod necesar veşmântul ales de înviaţi. Mai degrabă putem afirma că Iisus era deghizat în grădinar în grădina lui Iosif din Arimateea, haine găsite în grabă şi unde Iisus s-a ascuns pe timpul Paştelui. De cine îi era frică încât să se ascundă? De evrei, bineînţeles. De ce îi este frică? Pentru că nu a murit şi nu a învins moartea, pentru că dacă ar fi murit şi ar fi călcat moartea, nu i-ar mai fi fost frică de nimeni şi nu ar mai fi căutat de nimeni. De ce? Pentru că înviatul nu poate muri a doua oară. Cine spune asta? Biblia însăşi. Unde? Găsim în [Evrei 9:27]: „Şi precum este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata”. Ne putem aminti de toate acele cazuri de înviaţi şi morţi aduşi la viaţă din ştire şi ziare, însă cu toţii ştim că subiectele sunt farse sau rezultatul unui diagnostic greşit sau cazuri clinice discutabile; în realitate nimeni nu se întoarce din morţi, nimeni nu ştie povestea să ne-o spună şi nouă, iar învierea nu este decât cea din Ziua de Apoi, unde cu toţii ne vom întâlni cu Creatorul. Revenind, totuşi, la discuţia dramatică dintre cei doi, Maria Magdalena îi cere „grădinarului” să-i spună „unde l-a pus (pe Iisus) pentru a-l ridica”, ea nu-l întreabă unde l-ai „îngropat”, ci unde e, unde a fost dus, evident un om viu pentru că de un mort nu mai are nevoie nimeni decât pământul. Iar intenţia ei era să-l „ridice”, să-l ridice şi să meargă unde anume cu el? [Ioan 19:39] ne spune că pe lângă greutatea trupului, se mai adăugau şi alte 100 de kilograme în plus: „Şi a venit şi Nicodim, cel care venise la el mai înainte noaptea, aducând ca la o sută de litre de amestec de smirnă şi aloe”. Vă puteţi închipui, Maria Magdalena, cărând mortul pe orice distanţă posibilă, cu zeci de kilograme în spinare, în văzul oamenilor, ş.a.m.d., are sens acest deznodământ sinistru? Unde voia să plece cu mortul pentru a-l „ridica”, sensul se verifică doar dacă în inima ei, de fapt, exista speranţa că e viu iar întrebările erau de natură a o face să creadă că bărbatul din faţa ei este într-adevăr Iisus.

– Aş avea câteva întrebări dacă îmi permiteţi.

– Cât de curând vom iniţia şi timpul întrebărilor, vă rog:

Am continuat:

– Iisus nu mai poate răbda plânsetele femeii şi îi arată că este el, şi nu grădinarul, foarte simplu: îi spune pe nume: M-a-r-i-a. Nu era nevoie de nici o explicaţie prin care să îi arate cum a făcut, şi ce s-a întâmplat, pur şi simplu i-a vorbit pe nume iar atunci Maria şi-a recunoscut învăţătorul; iar aceasta dată peste cap de fericire se duce spre el în frenezia momentului doar spre a fi oprită în loc de Iisus care îi spune: „Iisus i-a zis: Nu te atinge de mine” [Ioan 20:17]. De ce nu? Era legat la un panou electric, sau fusese infectat cu vreo boală incurabilă? De ce „nu mă atinge”, „no me tangere”? Pentru că se află încă în recuperare şi dureri după chinurile de pe cruce, şi încă în euforia momentului, nu era timpul de aşa ceva, el îi spune, în continuarea versetului: „…căci încă nu m-am suit la Tatăl meu. Mergi la fraţii mei şi le spune: mă sui la Tatăl meu şi Tatăl vostru şi la Allah meu şi Allah vostru”. Maria Magdalena nu era oarbă şi nici iraţională. A înţeles că nu era momentul oficierii unei petreceri de întoarcere, momentul supravieţuirii încă era tensionat şi se cuvine a-şi menţine starea de spirit prevăzătoare. Dar dacă Iisus nu s-a „suit încă la Tată” înseamnă că e încă printre noi aici jos, adică în viaţă. În limbajul metaforic al evreilor, Iisus nu spune altceva decât o singură afirmaţie limpede: Nu am murit, sunt încă în viaţă. Şi Maria Magdalena a crezut. Însă, odată ce vestea ajunge la „fraţi”, la apostoli, [Marcu 16:11] „Şi ei, auzind că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut”. Cei care s-au dezis de el, acum nu îl cred şi mai târziu îl vor răstălmăci, întrucât au crezut doar ce au voit şi au dezminţit ce nu au înţeles.

– Pot întreba acum?

– Da, vă ascult.

*

Prima întrebare se pregătea; persoana din audienţă se ridică şi spune:

– Îmi este destul de clar subiectul pe care încercaţi să-l prezentaţi, dar cum credeţi că puteţi discredita sau manipula discuţia învierii şi înălţării lui Iisus, cât timp miliarde de oameni îşi afirmă credinţa în aceste două momente, pur şi simplu imaginea pe care o aduceţi în discuţie, a unui Iisus care a continuat să umble pe pământ, precum un fugar, îmi pare a fi greşită şi mai mult decât atât blasfemiatoare pentru un Allah care şi-a trimis singurul fiu pentru a mântui omenirea de păcate.

– Este clar şi pentru mine că nu aţi înţeles sau nu vreţi să înţelegţi subiectul; nu susţin că Iisus nu a fost înălţat ci doar că nu a înviat pentru că nu a murit şi că ** **** ***** Allah urmând a se întoarce la finele veacurilor, la fel de viu precum a plecat.

– Nu sunt convins de argumentele dvs. împotriva învierii, şi suntem mai mulţi care putem aduce obiecţii contra aşa-zisului dvs. adevăr.

– Aceasta pentru că prelegerea nu s-a încheiat iar argumentele evocatoare încă îşi aşteaptă rândul; vă pot întreba: sunteţi de acord că succesiunea evenimentelor, prezentată până acum, este o versiune valabilă din considerente logice, istorice?

– Din ce am auzit până acum: da; însă nu ştiu exact unde vreţi să ajungeţi.

– Atunci dacă îmi permiteţi voi continua:

Am afirmat:

– Chiar în ziua de duminică, despre care discutam anterior, pe drumul spre Emau, Iisus apare în compania a doi dintre discipoli şi merge cu ei câţiva kilometri fără a fi recunoscut de aceştia, fiind încă deghizat: o mascaradă necesară dacă vreţi, oare un trup înviat, practic un spirit revenit la viaţă după ce a învins moartea, mai are nevoie de astfel de subterfugii lumeşti? La finalul drumului, apostolii îl învită pe străin să ia masa cu ei; încă nu ştiau cine este. [Luca 24:28-30] „Şi s-au apropiat de satul unde se duceau, iar el se făcea că merge mai departe. * Dar ei îl rugau stăruitor, zicând: Rămâi cu noi că este spre seară şi s-a plecat ziua. Şi a intrat să rămână cu ei. * Şi, când a stat împreună cu ei la masă, luând el pâinea, a binecuvântat şi, frângând, le-a dat lor”. Din felul în care a binecuvântat pâinea cei doi au început să-l bănuiască dar întrebarea rămâne: au umblat până în acel sat cu ochii închişi, cum de nu l-au recunoscut până atunci? Ni se spune că l-au recunoscut doar în timpul mesei datorită gesturilor sale familiare (de a mânca) pe care le cunoşteau şi ei; iar Iisus care a înţeles că a fost recunoscut şi că este prea devreme spre a se arăta, a hotărât să plece şi să se facă nevăzut; sau a dispărut în neant precum un zeu? [Luca 28:31] „Şi s-au deschis ochii lor şi l-au cunoscut; şi el s-a făcut nevăzut de ei”.

– De ce nu?

– Pentru că, stimate domn, Allah, conform teologiei hinduse, s-a încarnat de la începutul omenirii şi până astăzi de circa 12 ori, cu alte cuvinte de câte ori a fost nevoie, Allah a venit şi s-a încarnat sub forma unui om pentru a rezolva problemele pământenilor, fiii săi; reîncarnarea fiind posibilă după gândirea lor religioasă, teoria cum că Iisus între înviere şi înălţare s-a apropiat şi mai mult de natura sa divină, devenind precum în filme şi legende, un semi-zeu pe pământ, sunt periculos de apropiate ideilor ce aparţin de politeism şi idolatrie; şi nu sunt demne de profeţia unui trimis al lui Allah, nici de legile lui Allah după care El guvernează lumea şi şi-a instruit profeţii să o păstorească.

Într-un colţ al sălii s-a produs din nou rumoare dar am vorbit în continuare peste gălăgia provocată:

– Bucuroşi şi entuziasmaţi de întâlnirea misterioasă, cei doi discipoli s-au grăbit către ceilalţi, spre camera de la etaj, unde era întregul grup [Marcu 16:13]: „Şi aceia, mergând, au vestit celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut”. Dar ce se întâmplă cu apostolii lui Iisus? Care e dificultatea în a înţelege veştile? Dilema este aceea că li se prezintă o situaţie firească, probabilă, dovezi ale unui Iisus în viaţă, în carne şi oase, şi nu ale unui Iisus înviat: care mănâncă mâncare, deghizat, dar sub nici o formă un spirit, o stafie, o apariţie. Aşa ceva atât de simplu precum un profet scăpat din ghearele morţii nu puteau crede, dar un semi-zeu înviat care apare, dispare, vorbeşte din văzduh şi se arătă aleatoriu unde doreşte: e 100% realitate. Dacă li s-ar fi spus că lui Maria i s-a arătat sub formă de zeu levitând pe un nor ar fi crezut, dacă cei doi ar fi mărturisit că Iisus a coborât din cer zburând cu o aură divină şi aterizând precum un semi-zeu în faţa lor ar fi crezut. De ce? Aceştia sunt nişte oameni care au văzut alături de Iisus, diavoli intrând în porci [Marcu 5:13] şi aruncându-se de pe stânci, blesteme uscând copacii de sevă [Marcu 11:20], au văzut şapte demoni ieşind din Maria Magdalena [Marcu 16:9]; toate aceste referinţe semi-religioase, mistice, îi cufundau într-o stare iraţională, în care nu mai putea fi distins evidentul de neclar; acesta era curentul religios al vremurilor, magie, spirite, stafii, diavoli, blesteme şi puteri supranaturale, astfel erau orânduite religiile lumii la acea vreme, o mare parte ancorate în ignoranţă şi politeism; profeţia lui Iisus venea spre a anula toate acestea şi a implementa legislaţia şi călăuzirea divine, regatul lui Allah pe pământ şi propovăduirea noii ordini în cele 4 zări. Şi revin la întrebarea fundamentală a discipolilor: un Iisus în viaţă? care mănâncă, bea şi umblă de colo-colo deghizat, aparent fără nici un plan? Unul care tocmai a scăpat de moarte şi este căutat de autoritatea preoţească? Era prea mult pentru „puţina lor credinţă” [Matei 6:30, 8:26, 14:31, 16:8 şi Luca 12:28] „puţin credincioşilor”; „De ce vă este frică, puţin credincioşilor?” „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” „Ce cugetaţi în voi înşivă, puţin credincioşilor?” „cu cât mai mult pe voi, puţin credincioşilor!” Iar puţin credincioşii au reuşit cu puţina lor credinţă să dea altă faţă religiei propriului învăţător pentru că, dacă doar până acum recapitulăm, vom afla, deja că: 1) Maria Magdalena afirmă că Iisus este VIU; 2) discipolii în drum spre Emau mărturisesc că este VIU; 3) Îngerii spun că Iisus este VIU [Luca 24:23]: „Şi, negăsind trupul lui, au venit zicând că au văzut arătare de îngeri, care le-au spus că el este VIU”; 4) Doi oameni întâlniţi de femei spun că Iisus este VIU [Luca 24:4-5] „Şi fiind ele încă nedumerite de aceasta, iată doi bărbaţi au stat înaintea lor, în veşminte strălucitoare. * Şi, înfricoşându-se ele şi plecându-şi feţele la pământ, au zis aceia către ele: De ce căutaţi pe cel viu între cei morţi?” Cu toate acestea povestea nu trece, puţini credincioşii nu vor să creadă;

– Cu sinceritate vă spunem, creştinii din această audienţă, nu credem, acestea sunt toate dovezi indirecte, manipulări ale textului şi interpretări personale.

– Vorbeşte pentru tine, sectantule! Are sens! strigă un altul.

– Nu credem prostia asta!

– Atunci dacă nu le credeţi pe acestea, cum ar fi dacă Iisus însuşi ar demonstra că era VIU şi nu înviat?

*

Venise timpul să aprofundez subiectul şi să ajung la argumentele importante; am spus:

– După cum explicam anterior, cei doi discipoli au petrecut timp alături de Iisus în drumul spre Emau; ulterior întâlnirii, aceştia se întorc la ceilalţi pentru a le împărtăşi vestea, [Luca 24:33] „Şi, în ceasul acela sculându-se, s-au întors la Ierusalim şi au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei ce erau împreună cu ei”. Acum nu vreau să produc o dezbatere separată pe această temă dar subiectul trebuie abordat încât se adaugă confuziilor din sursele religioase creştine; iar asemenea neconcordanţe nu pot fi găsite în religia universală a Creatorului decât dacă, în realitate, nu fac parte din religia Sa şi sunt doar adăugirile oamenilor. Vreau să adresez întrebarea: „au găsit adunaţi pe cei unsprezece”; care 11? Nu puteau fi mai mult decât 10; Iuda se spânzurase, Toma nu era acolo iar Luca doar copiază de la [Marcu 16:14] veştile „La urmă, pe când cei unsprezece şedeau la masă, li s-a arătat…”. Dar să-l ascultăm pe Pavel, al 13-lea apostol, auto-proclamat; care spune că după cele 3 zile, [1 Corinteni 15:5] „şi că s-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece”; Chifa, adică Petru, şi apoi celorlalţi. Din nou întreb: care 12? Exprimarea „apoi celor 12” îl exclude pe Simon (Petru)! Dacă îl adaugi şi pe acesta, tot nu îi poţi aduna pe toţi cei 13, pentru că Iuda se spânzurase deja, înainte de presupusa înviere, [Matei 27:5] „Şi el, aruncând arginţii în templu, a plecat şi, ducându-se, s-a spânzurat.” Avem de-a face cu o mentalitate stranie, 11 nu înseamnă 11, 12 nu înseamnă 12, 3 nu înseamnă 3 ci unul singur. Dar să trecem peste nepotrivirile cifrelor. În timpul în care discipolii sosiţi le povestesc despre întâlnirea cu Iisus, celor 12, celor 11, etc., înăuntru apare Iisus. [Ioan 20:19] „Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă!” În [Ioan 20:24] şi [26] găsim din nou „Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus”; „…şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: Pace vouă!”; „a venit” odată menţionat, de trei ori menţionat, e limpede că Iisus a „venit” la ei pe căi ascunse şi s-a strecurat înăuntru, din acelaşi motiv pentru care umbla deghizat de aproape două zile; faptul că era înfometat, însetat sunt motive în plus pentru care îşi dorea să scape de situaţia conspirativă în care se afla, căutând astfel a se reuni cu apostolii săi şi a obţine adăpost. Ori altfel? A intrat în casă cum? Precum omul invizibil? Ca în Star Trek trecând prin pereţi? Prin teleportare sau folosind trucul indian cu sfoara? Sau precum un semi-zeu înviat putea îndoi materia şi trece dintr-o parte în alta călătorind pe orice distanţă într-o secundă? Iar asta e versiunea propusă de învăţaţii creştini. Că Iisus „a venit” în Ierusalim şi a găsit o cale să ajungă la apostolii săi şi s-a strecurat în casa unde se găseau, e imposibil de crezut, puţin probabil şi neadevărat; dar că Iisus s-a teleportat în casă sau s-a manifestat brusc din neant în mijlocul lor: este 100% realitate. Şi trebuie să credem fără a cerceta. Dar să analizăm mai bine casa despre care vorbim pentru a înţelege că era posibil ca Iisus să fi intrat în încăperea respectivă fără a fi văzut. Camera unde se găseau cei 13, 12, 11, 10, nu ştim cu siguranţă, în [Marcu 14:15]: „…Unde este odaia în care să mănânc Paştile împreună cu ucenicii mei?” făcea parte dintr-o casă mai mare, aleasă de Iisus, [Luca 22:10] „Iar el le-a zis: Iată, când veţi intra în cetate, vă va întâmpina un om ducând un urcior cu apă; mergeţi după el în casa în care va intra.” Camera respectivă era doar una, şi la etaj, dacă acea casă avea etaj înseamnă că avea şi scară, bucătărie, alte camere şi cu siguranţă nu avea o singură intrare, care era încuiată de teama evreilor, întrucât vorbim de o reşedinţă, o vilă dacă vreţi cu mai multe posibile intrări, pe care Iisus o cunoştea. În acea casă Iisus merge la ei, după cum găsim în [Luca 24:36-37] „Şi pe când vorbeau ei acestea, el a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă. * Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh.” Iisus vine înaintea lor cu un salut cunoscut astăzi, pace vouă, în arabă salamu-alaikum însă ei erau înspăimântaţi. De unde această frică? Ştim că Maria Magdalena s-a bucurat la vederea lui şi nu s-a speriat, şi aceasta pentru că ea căuta un Iisus în viaţă şi nu pe unul mort sau înviat; apostolii spre deosebire de ea, nu se aşteptau la venirea lui Iisus VIU întrucât îl bănuiau mort şi şi-l închipuiau deja mort; implicit venirea sa ar fi însemnat o înviere. Arăta Iisus precum un înviat, arăta precum un spirit, precum un semi-zeu reapărut pe pământ? Nu. Şi atunci de unde scorneala învierii? Motivul pentru care credeau că este un duh este acela că apostolii nu ştiau sigur ce se întâmplase cu Iisus pentru că toţi îl abandonaseră înaintea răstignirii şi fugiseră. Se temeau pentru că auziseră că Iisus a fost răstignit pe cruce, auziseră că „şi-a dat duhul”, auziseră că a murit, auziseră că a fost văzut în viaţă şi au potrivit întâmplarea cum că a înviat; întrucât tot ce ştiau ei după ce fusese luat de romani era doar din auzite şi nu aveau nici o informaţie sigură, nici o părere clară, nici o mărturie de la faţa locului, nici unul nu fusese martor direct al chinurilor, leşinului pe cruce şi supravieţuirii în cavou, nicidecum nu puteau lega întâmplarea de supravieţuirea sa şi deghizarea pentru câteva zile, ca atare nici venirea sa logică înapoi la ei după cele 3 zile: nu se lega; şi nu se putea lega pentru că nu ştiau toate întâmplările. Astfel au inventat şi adus de la ei. Iar învăţaţii de după aceştia au înţeles că versiunea apostolilor, aceea a învierii, nu putea rezista cât timp versiunea lui Nicodim, centurionul convertit care mersese la el în a doua noapte după răstignire, exista. Şi atunci Nicodim, după ce îşi riscă viaţa pentru Iisus, îl dă jos de pe cruce alături de Iosif din Arimateea sub privirile Mariei, şi îl ascunde în cavou, este scos din toate cele 26 de cărţi ale Noului Testament, întreaga sa amintire fiind spulberată, ştearsă cu radiera, făcută uitată: Învierea trebuia să rămână; nu este părerea mea ci a învăţatului Hugh J. Schonfield care spune „Este dificil să concluzionez că omiterea misteriosului apostol Nicodim din scrierile sinoptice a fost făcută din greşeală, ci mai degrabă în mod deliberat şi intenţionat”. Ori dacă învierea este în fapt o ficţiune rezultată din ignoranţă şi îndărătnicie, pe care mai-marii creştinătăţii ne-au inoculat-o sub sloganul „crede şi nu cerceta”, întrebarea se ridică: dacă texte au fost scoase, oare nu au fost şi texte adăugate? pentru a întări versiunea învierii prin Crucificţiune? Nu oare am trăit până acum o farsă, nu în ceea ce priveşte religia universală, ci în privinţa abordării lui Iisus, iar natura sa divină nu putea fi obţinută fără înviere? Nu oare…

Amfitrionul s-a apropiat de microfon, l-a ferit cu mâna şi mi-a şoptit:

– M-au anunţat paznicii de afară că un grup mare de oameni s-a adunat în faţa sălii pentru a te alunga probabil, unii dintre ei sunt nervoşi, alţii scandează mesaje agresive, sunt şi feţe religioase cu ei, lucrurile se precipită, inevitabil vor intra până la urmă în sală.

– Lasă-i să intre atunci! Vom dezbate cu toţii!

– Dle. acei oameni nu au venit aici să dezbată, sunt furioşi, i-ai atacat şi vor să te atace sau cel puţin să facă dezastru, nu te mai pot lăsa aici, veţi distruge sala, cine-ştie-ce se poate întâmpla, este mai bine să pleci, fă o altă prelegere în alt loc şi adună-ţi oameni să te păzească, e un joc periculos la care nu sunt dispus să iau parte.

– Nu vreau să plec! De abia am ajuns la jumătatea prelegerii!

– Atunci te dau afară, pe tine şi pe ei, am sunat să cheme paznicii să vă dăm afară; pleacă acum şi voi prezenta eu la microfon situaţia şi va fi în regulă.

– Nu, le voi spune chiar eu.

– În regulă.

– Onorabilă audienţă, prelegerea de astăzi s-a încheiat, vom continua cu lucrarea evidenţierii adevărului profetic al lui Iisus în altă ocazie, nu vrem să dăm curs violenţelor sau urii între religii: în perioada ulterioară vom anunţa data unei *** **********…

Nu am avut timp să închei că o parte din oameni au dat buzna pe uşa principală a sălii; iar eu ieşind la rândul meu pe culoarul din spatele scenei, auzeam din fundal strigătele acestora:

– Unde e amăgitorul acela? Vrem să dea socoteală pentru cuvântările lui ticăloase!

– Să vină mincinosul, să fie prins! strigau alţii.

*

Trecuse o ***** şi aproape că *********** ***** unei *** *********; în orice caz ******* cu care ********** în vederea *********** altui ********* deţineau interese *******, mai toţi ***** să ****** ei înşişi textul cuvântării, să-l *********** înainte, sau să controleze într-un fel sau altul şirul momentelor; bineînţeles nimeni nu ** refuza, însă aceia care nu manifestau un interes anume încercau să aducă nivelul colaborării într-o zonă a imposibilului, preţuri foarte mari sau după cum ultima discuţie avută cu un deţinător de amfiteatru a arătat: să ţin prelegerea fără public, doar pentru mine.

Deşi un altul s-ar fi mulţumit cu oricare din aceste ******, ** nu puteam fi ********, nu puteam ****** ******* decât totul sau nimic, ori ** ţineam ******** la ****** ******, ori toate sacrificiile nu mai aveau nici un rost. În acest labirint de interese, strategii şi păreri, unele ostile, altele prietene, şi pe fondul recentului *** insucces, ** priceput marea lecţie, poate puţin **** ****** sau poate chiar **** **** devreme: în această lume ******* îşi urmăreşte *********, fie acesta un interes de grup, al unei persoane sau instituţii; că acest interes este unul benefic sau nu, că acest interes aduce siguranţă şi bunăstare celor din jur sau nu, că acest interes aruncă lumină şi nu cuprinde în întuneric: va judeca Domnul Lumilor.

Care era interesul *** înainte să fiu alungat de pe scenă de mulţimea furioasă? Să arăt lumii adevărul; ei bine, o asemenea forţă precum cea a adevărului nu este precum un glonţ care poate fi cumpărat de undeva şi încărcat aleatoriu într-o armă care poate fi mânuită de oricine; a stabili domnia adevărului în detrimentul stăpânirii minciunii e mai mult decât un interes, este o misiune sfântă, aceasta *** ****, şi astfel ** devenit ******* **, unealta ******* *******; adevărul a devenit interesul *** şi **** ********* **** sau în orice caz cu o forţă insuficientă, dacă adevărul ar ** **** o ***** iar ***** ar fi avut un stăpân **** fi *** ***** până acum; dar să nu interpretez astfel, Allah are planul Său mai presus de ale noastre.

Şi ce dacă oamenii nu vor crede şi vor contesta? Nici pe Iisus nu l-au crezut în acea noapte când a dat buzna în camera de la etaj unde apostolii erau adunaţi. Nu ştim câţi apostoli erau, iar învăţaţii creştini vor să ne convingă că Iisus s-a teleportat în cameră, precum un semi-zeu înviat. Dar pentru un zeu, Iisus are cerinţe oarecum stranii. După ce îi salută pe apostoli, Iisus trece la a-i convinge pe aceştia că nu e duh, găsim în [Luca 24:38-40] Şi Iisus le-a zis: „De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? * Vedeţi mâinile mele şi picioarele mele, că eu însumi sunt; pipăiţi-mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum mă vedeţi pe mine că am. * Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele sale”.

Ce încerca Iisus să demonstreze arătându-le mâinile şi picioarele? Că a fost înviat? Că era duh? De ce le arată trupul său în carne şi oase? Deoarece cunoştea bănuiala lor, că ar fi înviat, sau în orice caz, ştia de teama şi fascinaţia lor pentru supranatural, drept urmare voia să îi asigure de contrariu: sunt în carne şi oase, nu am înviat. Iar diferenţa dintre un duh şi un trup este evidentă, nu este contrazisă de nici o religie, abrahamică sau nu, un trup are caracteristici materiale pe când un suflet deţine caracterisitici spirituale, nu pot fi confundate. Îmi pare atât de simplu raţionamentul, pe măsură ce scriu toate acestea, pe măsură ce le adun într-un viitor discurs: apostolii se tem de supranaturalul apariţiei lui Iisus, Iisus îi linişteşte confirmându-le că nu a murit, fiind încă în carne şi oase. În care limbă vorbită sau scrisă a pământului acest dialog poate fi făcut ambiguu? Spune Iisus altceva decât că este un trup şi nu duh? Cu toate acestea grupările şi sectele creştinătăţii încă orbecăie în aflarea acestui adevăr, pentru ei prezenţa sa în camera de la etaj nu este altceva decât o manifestare clară a divinului, iată, Iisus, un duh, s-a înviat pe sine după ce mai înainte a fost ucis, fiind în fapt nu Iisus, ci Allah Însuşi.

Şi îmi aduc aminte că am fost întrebat de un prelat creştin, ce dovadă am că acest Iisus în carne şi oase nu era deja spiritualizat? iar el, Iisus, pătruns de puterea Sfântului Duh, a ales această formă materială doar pentru a se arăta; întrebare care subscrie ideii că un Dumnezeu Încarnat poate face absolut ce doreşte, inclusiv a se arăta pe sine ca fiind Iisus în carne şi oase. O idee destul de misterioasă şi la prima vedere greşită, vom vedea cum şi la a doua vedere e tot greşită.

Găsim dovada chiar în Biblie; în una din nesfârşitele discuţii ale lui Iisus cu evreii, în care aceştia încearcă să îi găsească greşeli în raţionamente şi tălmăciri, evreii îi aduc în discuţie următoarea situaţie, găsim în [Luca 20:27-36]: „Şi apropiindu-se unii dintre saducheii care zic că nu este înviere, l-au întrebat: * Zicând: Învăţătorule, Moise a scris pentru noi: Dacă moare fratele cuiva, având femeie, şi el n-a avut copii, să ia fratele lui pe femeie şi să ridice urmaş fratelui său. * Erau deci şapte fraţi. Şi cel dintâi, luându-şi femeie, a murit fără de copii. * Şi a luat-o al doilea, şi a murit şi el fără copii. * A luat-o şi al treilea; şi tot aşa toţi şapte n-au lăsat copii şi au murit. * La urmă a murit şi femeia. * Deci femeia, la înviere, a căruia dintre ei va fi soţie, căci toţi şapte au avut-o de soţie? * Şi le-a zis lor Iisus: Fiii veacului acestuia se însoară şi se mărită; * Iar cei ce se vor învrednici să dobândească veacul acela şi învierea cea din morţi, nici nu se însoară, nici nu se mărită. * Căci nici să moară nu mai pot, căci sunt la fel cu îngerii şi sunt fii ai lui Allah, fiind fii ai învierii”. Cu alte cuvinte, în Ziua de Apoi: Învierea, nu va mai fi nevoie de mâncare, de îmbrăcăminte, de nevoi, nu va fi nici moarte, nici tristeţe, nici nimic aşa cum cunoaştem noi pe pământ ci întreaga noastră existenţă va fi una spirituală, cu totul diferită de cea materială şi structurată cu totul altfel: precum diferenţa dintre duh şi trup.

Dar iată, acest Iisus, presupus a fi o manifestare a divinităţii, un semi-zeu, dintre toate lucrurile pe care le putea face odată reîntors la viaţă în întrega sa glorie de Allah Încarnat: cere de mâncare. Vedem în [Luca 24:41-43]: „Iar ei încă necrezând de bucurie şi minunându-se, el le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare? * Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere. * Şi luând, a mâncat înaintea lor.”  Din nou mă întreb: Aceasta arată ce? Că e duh? Nu mai degrabă e situaţia, după cum voiam să demonstrez şi oamenilor din amfiteatru, unui Iisus rămas în viaţă, care de vineri seară se ascunde, e înfometat, şi care s-a întors pentru a se reuni cu ucenicii săi şi a prinde ceva puteri, în sensul de adăpost şi hrană, pentru a-şi încheia starea de fugar? Şi Iisus s-a apucat să mănânce bucatele şi a trecut ceva timp până când foamea lui s-a potolit; în tot acest timp ucenicii lui îl priveau.

Imaginaţi-vă scena. Şi acum interpretaţi scena după interpretarea creştină, şi acum după cea islamică; cea islamică spune un singur lucru: un om ales născut miraculos din fecioară, profet, viu, rămas în viaţă, mănâncă; cea creştină spune cumva: fiul lui Allah, Allah Încarnat mănâncă, în chip de? Teatru?

Albert Scheweizer în cartea sa „In Quest of the Historical Jesus”, la pagina 64, îl citează pe un teolog german, Schleliermacher, care spune: Dacă Hristos a mâncat doar ca să arate că poate mânca, în timp ce de fapt nu se hrănea, ar fi fost o prefăcătorie, un act teatral.

Allah **** este ** actor?

Sfântul Coran contribuie la ilustrarea adevărului şi declară în termeni clari: 5:75 „Hristos, fiul Mariei, nu a fost decât un trimis. Şi alţi trimişi au mai fost înaintea sa. Mama sa a fost o femeie dreaptă. Amândoi mâncau bucate. Vezi cum le lămurim Noi semnele, însă îi vezi cum întorc spatele?”

Cineva minte înseamnă, ori creştinii, ori Iisus; şi sunt sigur că un profet al lui Allah nu poate fi mincinos; iar asta trebuie să afle şi alţii.

Privind spre ****** de ******** care ******** pe ****, neexpediate, spre ***** ******** şi ********** ** *******; mi-am spus: cât să *** ****** oare?

Cu adevărat *** ********* răbdarea.

*

Era o zi de ****** plăcută, soarele nu se sfia a se arăta pe cerul senin lipsit, până atunci, de nori; natura se întorcea la viaţă după iarna grea ce se întinsese, spun unii fără drept, chiar până în lunile de primăvară. Priveam către grădina din curtea moscheii unde participasem la rugăciunea de vineri şi nu puteam să nu îmi aduc aminte de discursul rămas în aer după întâmplarea din amfiteatru când mulţimea m-a dat afară. Eram trist dar în acelaşi timp fericit, trist pentru că planurile mele se mişcau mult prea încet pentru ritmul impus dar fericit pentru că totuşi exista o mişcare înainte şi nu o stagnare sau un regres. Cufundat în aceste gânduri şi mergând agale spre casă am observat cum, subit, nori veniţi de nicăieri încep a se abate peste oraş, o clipă, două, şi o ploaie caldă s-a pornit deodată spre surprinderea mea.

– Ce vreme schimbătoare, mi-am zis, fără să bag de seamă omul care venea după mine cu paşi repezi.

– Frate! Frate… aud pe cineva strigându-mă din spate.

M-am oprit şi întorcându-mă văd silueta unui om din poporul *** care se apropia grăbit.

– Bună ziua, i-am spus.

– Pacea fie asupra ta, frate! îmi răspunde omul.

– Pace şi ţie, cine eşti? Nu te cunosc.

– Nici nu ai cum, m-am convertit la islam acum câteva săptămâni, am participat la prelegerea din amfiteatru, am citit lucrările **** şi vreau să ajut.

– Allah să te răsplătească, dar, cum crezi că poţi ajuta?

– Vino ** ***, suntem câţiva care vrem să te cunoaştem.

– La ***?

– De ce să vorbim aici pe stradă? Haide cu mine, vei înţelege când ajungem.

Deşi, reticent, am acceptat, mă întrebam totuşi cine să fie acest străin şi care poate fi intenţia lui, evident s-a anunţat că ar dori să ajute, dar cunosc bine această lume, în zilele noastre cu greu mai poţi avea încredere în cineva. L-am urmat şi am ajuns la o ******* ** *******, am urcat pe scări şi iată am fost poftit într-un ***** ********. Înăuntru, ****** oameni, la prima vedere cumsecade, au ***** în ***, ** *******, de bucurie, la vederea ***.

– Intraţi vă rog, intraţi!

– Pacea fie asupra voastră fraţii mei!

– Pacea fie cu tine stimabile, pacea fie cu tine! Permite-mi să ne prezentăm…

Au trecut câteva ore şi am aflat cine **** **** ********; sunt **********, oameni cu inima curată care ** ********* întunericul religiei în care au fost ************ şi mişcaţi de lumina revelaţiei au ales o nouă viaţă pentru ei, şi acum *** ** *****, vor şi rudele, prietenii, semenii lor să cunoască aceeaşi iubire divină pogorâtă de Creator pe pământ pentru noi, fiii lui Adam, creaţia Sa aleasă.

– Vrem să ******, **** ** ****** pe care ***** să ţi-l *********** pentru * *** ******** ********, însă, toate acestea ţi le vom arăta mai târziu, scopul discuţiei ******* * *****.

– Vă ascult…

– Povesteşte-ne frate ceva care să ne facă nouă bine iar ţie să nu-ţi aducă nici un rău, ştim că tu cunoşti lucruri pe care puţini le-au aflat, ne mărturisim încrederea deplină în spusele tale.

– Văd că eşti ************ cu formulele profetice, ****, o să ** spun câteva lucruri, o să ** spun **** care anulează tot ceea ce afirmă prelaţii şi învăţaţii creştini şi care ar fi fost apogeul discursului *** *** **********, discurs pe care nu l-am putut încheia.

Oamenii ** ******* *** ******** şi privind spre mine aşteptau o prelegere.

Am început astfel:

–   Preoţii, pastorii şi majoritatea cruciaţilor care străbat lumea ** **** **** *** pentru a-şi răspândi ideologia nu obosesc în a cita afirmaţii presupuse a fi ale lui Iisus în care el declara ca a venit în Ierusalim pentru a se sacrifica pentru păcatele omenirii şi că ulterior morţii sale va fi înviat după trei zile. Evangheliile, după cum orice învăţat creştin va confirma, au fost alcătuite decenii şi secole mai târziu după Iisus, iar conciliile ulterioare, care au pus baza creştinismului aşa cum îl cunoaştem astăzi, au avut loc la o lungă perioadă de timp după Iisus. Cu toate acestea în timpul vieţii lui Iisus nici un cuvânt nu a fost scris şi nici Iisus însuşi nu a comandat nimănui să scrie un cuvânt din învăţăturile sale. Savantul Taylor în comentariul realizat pe subiectul Evangheliei lui Marcu, la pagina 437, aduce sub semnul întrebării relatările care menţionează crucificarea lui Iisus…

– Crucificţiunea vrei să spui; a zis unul dintre ei.

– Da, crucificţiunea, este descrisă de Taylor ca fiind vaticinium ex eventu adică o profeţie făcută după ce întâmplarea propriu-zisă a avut loc. Ştim bine şi fără aportul învăţaţilor creştini disidenţi că autorii Evangheliilor de astăzi au fabricat vorbe şi învăţături şi mai târziu le-au atribuit lui Iisus, ca şi cum el şi-ar fi prezis moartea şi implicit presupusa înviere; trebuie doar să demonstrăm aceste lucruri. Misionarul, evanghelistul, preotul, cruciatul, mereu va căuta să evite lucrările acelor învăţaţi creştini, fie aceia Taylor, Schweizer, Brandon sau Anderson etc., care nu subscriu versiunii doctrinare ale sectei sale indiferent de calibrul acelui învăţat sau de argumentele aduse, aici *** luptăm cu o încăpăţânare fanatică, nu este vorba de a ** explica ******** ci prin lupta ******* ideatică să demonstrăm adevărul participanţilor, spectatorilor, oamenilor de bună credinţă care vor urmări schimbul de idei. De îndată ce vor auzi cuvântarea *******, aceşti potrivnici ai adevărului vor căuta să o discrediteze prin orice mijloace, numindu-le „surse externe” sau „minciuni” sau „speculaţii”, sau vor căuta să lovească în religia islamică pentru a duce discuţia într-o zonă conflictuală, orice doar să abată atenţia de la natura profetică a lui Iisus. Dar nu trebuie să ne lăsăm ****** în eroare, adevărul triumfă în faţa a orice, să nu uitaţi.

– Cum am putea? Adevărul ne-a adus aici, frate.

– Frumos ****. Dar să ***** la ********. Evreii au un istoric în a obiecta faţă de pretenţiile celor numiţi profeţi asupra lor şi mereu au căutat de la ei, nu logică, nu fapte, ci semne. În aceeaşi manieră au obiectat şi împotriva lui Moise în timpul robiei în Egipt cât şi în deşert, i-au dat nesfârşite bătăi de cap, iar acum succesorul lui Moise, Mesia Iisus, fiul Mariei, nu are parte de o poveste diferită. În numeroasele momente când aceştia îl hărţuiau cu întrebări menite să îl încurce, se întâmplă să-l întrebe totuşi răspicat, găsim în [Matei 12:38]: Atunci i-au răspuns unii dintre cărturari şi farisei, zicând: Învăţătorule, voim să vedem de la tine un semn. Toată învăţătura lui, vindecările, faptele profetice nu erau de ajuns pentru a-i convinge pe evrei că era un om născut miraculos din fecioară şi numit profet peste ei, aceştia voiau un semn clar că el este Mesia, alesul; voiau orice, doar miraculos să fie, să zboare precum o pasăre, să meargă pe apă, în mai puţine cuvinte: să facă orice ei considerau ca fiind imposibil. Înainte să continuăm discuţia, se cuvine să înţelegem ce înseamnă mai exact un „semn”. În limba engleză a versiunii King James a Bibliei, cuvântul „sign” înseamnă „miracol”, această versiune e sprijinită de majoritatea grupărilor creștine şi face referire la, în engleză: „a miraculous sign”, un semn miraculos, nu orice întâmplare sau coincidenţă ci un semn vădit, miracol clar. Dr. Lyttelton în lucrarea sa „The Place of Miracles in Religion” argumentează că un semn reprezintă: o faptă anume deasupra puterii umane. Aşa ceva voiau evreii de la Iisus, un semn pe care nu-l puteau tăgădui. Iar Iisus reacţionează dur. Găsim, mai departe în [Matei 12:39]: Iar el, răspunzând, le-a zis: Neam viclean şi desfrânat cere semn, dar semn nu i se va da, decât semnul lui Iona proorocul.

– Profetul Iona? întreabă unul dintre **** *** ********.

– Exact.

– Cum astfel?

– Pentru a înţelege semnul lui Iona trebuie să mergem în Biblie, la capitolul Iona, chiar dacă sunt doar câteva pagini într-o carte de o mie de pagini cum este Biblia. Dar dacă ducem discuţia în această zonă argumentul nostru nu poate fi tăgăduit întrucât majoritatea monoteiştilor cunosc istorisirea. Vă aduc aminte povestea totuşi: se face că Allah îi porunceşte lui Iona, un profet ales de El, să meargă în oraşul Ninive (astăzi Mosul în Irak) şi să propovăduiască cuvântul Său avertizându-i pe oamenii de acolo să se căiască pentru păcatele lor ori altfel vor fi distruşi în întregime de El. Iona, deşi credincios şi fidel, este reticent în a accepta misiunea, temându-se că locuitorii materialişti şi cruzi din Ninive urmează să-l batjocorească, să-l chinuie şi să-l înfiereze pentru această lucrare; aceştia erau „neamul viclean şi desfrânat” al vremurilor sale; Iona era convins că nu îl vor asculta şi îi vor transforma viaţa într-un calvar, viaţă care va fi distrusă de răutatea unor oameni, în orice caz ticăloşi şi blestemaţi, pe care Allah îi va distruge oricum. Şi astfel refuză misiunea şi călătoreşte în altă direcţie spre Jaffa de unde spera să călătorească pe mare spre Mediterană şi mai departe spre Peninsula Iberică către oraşul Tars undeva la nord de Gibraltar. În timpul călătoriei are loc o furtună cumplită într-o continuă creştere care nu se potolea. După superstiţiile marinarilor doar Allah poate menţine o astfel de furtună atunci când este furios pe cineva anume care fuge de El. Pe măsură ce furtuna capătă sensul de blestem iar marinarii devin din ce în ce mai neliniştiţi şi superstiţioşi, Iona înţelege. El a fost ales soldatul lui Allah, profetul lui Allah, şi ca orice slujitor al lui Allah trebuie să facă după cum i s-a poruncit altfel nu va supravieţui. Măcinat de propria greşeală merge către marinari şi le spune că motivul furtunii este chiar el, şi că dacă nu se va arunca în mare, Allah îi va îneca pe toţi pentru motivul său. Deşi un aparent dezertor de la lucrarea divină, Iona nu este pregătit să îşi asume moartea unor oameni nevinovaţi aşa că se oferă voluntar pentru a fi aruncat în apele furioase. Marinarii totuşi, după cutumele acelor vremuri la 8 secole înainte de Hristos, aveau propriul sistem pentru a afla cine este vinovat de o asemenea fugă de responsabilitate; după părerea lor Iona era doar cuprins de spaimă şi voia să se sinucidă aruncându-se în mare fără nici o logică aşa că îi propun să tragă la sorţi, după cum Biblia ne arată fără echivoc, în capitolul Iona versetele 7:17 „Şi au zis unul către altul: Veniţi să tragem la sorţi, ca să ştim din pricina cui a venit peste noi nenorocirea aceasta! Au tras la sorţi, şi sorţul a căzut pe Iona. * Atunci, ei i-au zis: Spune-ne din pricina cui a venit peste noi nenorocirea aceasta? Ce meserie ai şi de unde vii? Care îţi este ţara şi din ce popor eşti? * El le-a răspuns: Sunt evreu şi mă tem de Domnul Allah cerurilor, care a făcut marea şi uscatul! * Oamenii aceia au avut o mare teamă şi i-au zis: Pentru ce ai făcut lucrul acesta? Căci oamenii aceia ştiau că fugea de Faţa Domnului, pentru că le spusese el. * Ei i-au zis: Ce să-ţi facem ca să se potolească marea faţă de noi? Căci marea era din ce în ce mai înfuriată. * El le-a răspuns: Luaţi-mă şi aruncaţi-mă în mare, şi marea se va linişti faţă de voi! Căci ştiu că din vina mea vine peste voi această mare furtună! * Oamenii aceştia vâsleau ca să ajungă la uscat, dar nu puteau, pentru că marea se întărâta tot mai mult împotriva lor. * Atunci au strigat către Domnul şi au zis: Doamne, nu ne pierde din pricina vieţii omului acestuia şi nu ne împovăra cu sânge nevinovat! Căci Tu, Doamne, faci ce vrei! * Apoi au luat pe Iona şi l-au aruncat în mare. Şi furia mării s-a potolit. * Pe oamenii aceia i-a apucat o mare frică de Domnul şi au adus Domnului o jertfă şi I-au făcut juruinţe. * Domnul a trimis un peşte mare să înghită pe Iona şi Iona a stat în pântecele peştelui trei zile şi trei nopţi.”

– Mărire lui Allah, ce poveste! a spus unul dintre ei.

– Întocmai, şi acum vă întreb aşa cum urma să întreb şi în amfiteatru. Când Iona a fost aruncat în mare, era VIU sau mort?

– Viu, cred.

– Este adevărat, gândiţi-vă astfel, când Iona se oferă voluntar pentru a fi aruncat peste bord, nu e nevoie să fie obligat, nu e ameninţat să meargă pe scândură, nu au ridicat arma să îl constrângă, cu toţii suntem de acord că a făcut acest lucru din propria voinţă. Şi acum din nou întrebarea, era Iona mort sau VIU când se aruncă, de unul singur, în mare? Furtuna se opreşte, un peşte foarte mare vine şi-l înghite, era VIU sau mort în acel moment? Din burta peştelui se roagă la Allah? Era VIU sau mort? Allah îi primeşte căinţa şi peştele îl aduce la mal, era VIU sau mort? Evident era VIU, până şi creştinii spun acelaşi lucru, era VIU, musulmanii spun că era VIU, evreii spun că era VIU. Nu trebuie să ne mirăm că Iisus alege miracolul supravieţuirii lui Iona pentru a-şi descrie propria supravieţuire pe cruce, era singurul semn de care evreii ar fi ascultat. Dar să recapitulăm, dacă arunci un om într-o mare agitată se presupune că va muri, din moment ce Iona nu a murit acesta e un MIRACOL; un peşte imens vine şi-l înghite ar fi trebuit să moară dar nu moare, drept urmare e un MIRACOL de două ori, după trei zile şi trei nopţi în interiorul peştelui ar fi murit oricine sufocat şi înecat, Iona nu moare, aşadar e un MIRACOL de trei ori; dacă aştepţi un om să moară şi toate condiţiile indică acest lucru iar el nu moare atunci avem de-a face cu un MIRACOL.

– Incredibil, nu m-am gândit niciodată la acest lucru.

– Dar povestea nu se opreşte aici. În cazul lui Iisus după condiţiile teribile în care este urcat pe cruce, toţi se aşteptau să moară dar nu moare, ceea ce în sine este un miracol. Verdictul în cazul lui Iona este clar, musulmanii, creştinii şi evreii, toţi sunt de acord că Iona supravieţuieşte prin miracolul lui Allah, timp în care era VIU şi nu mort. Drept urmare dacă am asemui miracolul supravieţuirii lui Iisus cu cel al lui Iona, ar putea cineva să spună că nu este astfel? sau că Iona a murit şi a înviat în burta peştelui? sau că ceva s-a întâmplat în apă iar Iona a ieşit din mare precum un semi-zeu şi s-a adus pe sine la uscat sau s-a teleportat direct în Ninive?

– Evident că nu, au zâmbit ********* ***.

– Dar ******* e o afacere pentru unii, mai ales dacă ai ** ***** o doctrină bine aleasă care să îţi urmărească scopurile politice, economice; chiar şi în faţa acestei declaraţii clare, cruciaţii, preoţii şi evangheliştii caută să conducă discuţia într-o zonă abstractă; însă afirmaţia lui Iisus în faţa evreilor care cereau un semn miraculos, rămâne, găsim în [Matei 12:40]: Că precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, aşa va fi şi fiul omului în inima pământului trei zile şi trei nopţi. Iisus nici măcar nu a fost coborât în „inima pământului”, după cum există unele interpretări, dacă vă aduceţi aminte prelegerea mea, el a fost ţinut într-un cavou al lui Iosif din Arimateea, drept urmare sensul este doar metaforic, figurat, şi descrie calvarul morţii simulate, trei zile şi trei nopţi în inima pământului precum Iona; dar dacă ne aplecăm asupra numeralelor, trei zile, trei nopţi aici vom constata marele adevăr şi marea dovadă, de altfel…

– Suntem convinşi de justeţea ****** **** care acum * ******* * ******; păstrează-ţi, frate, argumentele pentru **** ** prelegere care va avea loc săptămâna viitoare, crezi că eşti pregătit?

– Bineînţeles, dar unde vom face asta?

– Să mergem, vrem să îţi ****** **** ** **** ********.

*

După o săptămână alături de **** *** ***** am descoperit că prin ******** *** îmi pot ******* lucrarea, ***** ********* de care am fost ****** ** ****** păreau acum că *** ****** înzecit dacă nu chiar înmiit. Aceştia ***** îngăduit ** ******** * **** pe care o deţineau şi după câteva zile de muncă la pregătirea amfiteatrului şi realizarea discursului eram **** ** * **** *******. Am ales ziua de vineri pentru a deschide evenimentul şi pliante cu tematica prelegerii au fost răspândite prin oraş. Cu un titlu evocator, spun unii de-a dreptul provocator, întrebarea retorică „De ce Vinerea Mare?” urma să fie tema principală a discuţiei; alte zile au trecut şi, iată, sosise ziua aleasă pentru debutul evenimentului. Însufleţit de o nouă atitudine am plecat de-acasă spre amfiteatru şi pe drum mi-am recapitulat ideile. Odată ajuns acolo unul dintre prieteni m-a poftit în spatele scenei unde aveau loc ultimele pregătiri.

– Nu mai relua tot raţionamentul de data trecută, am pregătit materiale scrise şi literatură inspirată din prelegerile **** anterioare, ** doar continuă cu subiectul de unde rămăsesei, spectatorii vor avea ocazia să citească ei singuri tot ce s-a spus până acum.

– Foarte bine, am zis; e timpul?

– Mai aşteaptă ***** ****** **** ****, când vezi cortina că se ridică, intră şi ***** lucrarea.

***** ****** au trecut precum ***** ****; puteam observa printre ********* cortinei mulţimea, scena şi locul unde era amplasat **********; momentul discursului se apropia iar cortina s-a ridicat. Pe măsură ce mergeam spre microfon am realizat că am uitat tot ce voiam să spun şi ajuns în faţa oamenilor *** ******. ** cerut ajutorul lui Allah *******: „O, Allah, deschide-mi pieptul şi dezleagă nodul limbii ****!” Participanţii mă priveau nerăbdători şi deodată inspiraţia *** purtat pe un *** de claritate şi precizie, încât, fără a *** *** pe gânduri ** spus:

– Respectată audienţa, am ales această perioadă din an, * ********, pentru a deschide un subiect de mare importanţă pentru toţi credincioşii monoteişti din lume aşa cum el este numit în general de către oameni: moartea şi învierea lui Iisus, fie că au sau nu habar despre întâmplare, fie că sunt învăţaţi sau nu, iar aceste concepte circulă printre oameni ca adevăruri sigure şi fără de tăgadă, când de fapt realitatea este cu totul alta iar o sumedenie de aspecte cedează foarte uşor sub asaltul logicii şi al raţiunii. La prima vedere acest eveniment religios este uşor de înţeles cât şi de acceptat însă la o analiză mai amănunţită întreaga poveste a lui Iisus o vom descoperi alambicată, mistificată şi interpretată eronat încă de la început şi arc peste timp fabricată într-o cu totul altă poveste în care elemente păgâne, politeiste, artistice şi chiar politice au fost inoculate religiei universale, moartea lui Iisus de fapt nu a fost o moarte, învierea sa nu a fost o înviere iar natura sa divină nu este altfel decât umană. Toată această strâmbare a mesajului profetic al lui Iisus am numit-o, pentru cei care vor răspunsuri rapide, o Crucificţiune, o farsă în care ignoranţa, minciuna, interesul şi credinţa oarbă fără de ştiinţă au dus la schimbarea definitivă a adevărului religios cât şi al celui istoric. În ţara mea sărbătoarea Paştelui durează circa 4 zile, însă marile ramuri ale creştinismului îşi oficiază sărbătoarea în zile diferite, chiar săptămâni diferite, dar toţi încep cu ceea ce oamenii numesc generic Vinerea Mare. Dar de ce vinerea mare şi nu o vineri precum oricare alta? Spun creştinii că în această zi Iisus a murit pentru păcatele lor, şi spre a onora acest sacrificiu toate naţiunile creştine o sărbătoresc ca fiind o zi de mare importanţă în practica lor religioasă. Dacă veţi citi versiuni anterioare ale acestei prelegeri, care pot fi găsite în preajma dvs, veţi afla cum Iisus nu a stat pe cruce mai mult de câteva ore şi cu toată graba iscată în acel moment nu l-ar fi putut da jos şi nici îngropa mai devreme de asfinţit nimeni. Toate cele 450.000 de secte creştine care folosesc nu număr de 12 Biblii la ora actuală în lume se contestă între ele pe cele mai mici aspecte ale zilei de vineri, fie teologice, de tâmplărie, anatomice, istorice, ş.a.m.d., dar cu toţii sunt de acord că în noaptea de vineri Iisus se presupunea a fi în mormânt. Sâmbătă, la fel, se presupunea fi în mormânt, pe timpul zilei, şi în noaptea de sâmbătă se presupunea a fi în acelaşi mormânt. Însă în dimineaţa zilei de duminică Maria Magdalena vine la cavoul deţinut de Iosif din Arimateea, mai multe informaţii puteţi găsi în ediţii anterioare, şi descoperă mormântul gol. Am spus „se presupune” pentru că toate cele 27 de cărţi ale Noului Testament vorbesc doar despre înviere, în fapt nu avem nici o mărturie de la faţa locului că Iisus a murit pe cruce, sau cum a murit şi cum a fost dus în cavou. Dacă mâine-poimâine alt copil arab descoperă alte manuscrise „de la Marea Moartă” apărute de nicăieri, însă de această dată semnate de Iosif din Arimateea sau de centurionul Nicodim, acestea ne-ar ilustra felul cum Iisus a fost luat de pe cruce în acea seară de vineri şi dus în cavou, mai exact întreaga poveste a recuperării sale miraculoase. Nu este oare o coincidenţă stranie că singurii martori oculari ai acestui eveniment au dispărut din scrierile biblice? Dacă am avea aceste mărturii, cu siguranţă, s-ar vorbi cu totul altfel despre Vinerea Mare, crucificare şi înviere. Neadevărul poate fi uşor observat în însăşi derularea evenimentelor dacă numărăm zilele şi nopţile întâmplării. Aşadar avem, conform Evangheliei, numărătoarea care urmează: Vineri-ziua: 0, vineri-noapte: 1; sâmbătă-ziua: 1, sâmbătă-noapte: 1; duminică-ziua: 0, duminică-noapte: 0; în total 1 zi şi 2 nopţi. Din calculul realizat de mine şi conform Evangheliei, dacă priviţi spre tabelul de pe ecran, vom observa cum din cele 3 zile şi cele 3 nopţi profeţite de Iisus ca fiind „miracolul proorocului Iona”, nu regăsim decât 1 zi şi 2 nopţi. Nici Einstein, marele fizician şi matematician, prin nici un artificiu nu va scoate trei zile şi trei nopţi din o zi şi două nopţi; Iisus a spus ********: „precum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în burta peştelui”, la fel şi „fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului”; veţi găsi versetul în materialele aflate la dispoziţia dvs. Aşadar cine minte? Creştinii sau Iisus? Să răspund la această întrebare: există grupări creştine precum martorii lui Iehova, adventiştii, baptiştii, mormonii precum şi din alte ramuri ale creştinismului, care cunoscând titanica eroare ce e pasibilă de a răsturna întreg conceptul învierii lui Iisus, susţin mai nou teoria cum că Vinerea Mare este de fapt…

Un om din audienţă s-a ridicat strigând:

– Pot eu mai bine să răspund la întrebările dvs., sunt preot, de ce nu căutaţi să purtaţi un dialog cu noi? Chiar aşa trebuie să vă ascultăm ****** *********?

– Vă rog, să îmi închei ideea dacă îmi îngăduiţi; am continuat: …că Vinerea Mare este de fapt Miercurea Mare, dacă numărăm din ziua de duminică înapoi, vom ajunge cu numărătorea tocmai miercuri, aşadar Iisus a fost urcat pe cruce miercuri şi nu vineri; conflictele din sânul teologiei creştine se adună fără ca nimeni aparent să le poată rezolva, naşterea lui Iisus e sărbătorită în decembrie dar el nu s-a născut în decembrie, a fost răstignit vineri dar de fapt era miercuri, creştinii cred într-o treime care, de fapt, nu reprezintă 3 ci 1, Iisus a înviat dar se pare că nu a murit deloc, Paştele are loc pentru fiecare ramură a creştinismului în zile diferite, fiecare invocă lumina învierii într-o perioadă diferită; există 12 Biblii toate diferite între ele, există apostoli autorizaţi şi apostoli discreditaţi, există nenumăraţi fii ai lui Allah dar de fapt doar un singur fiul al lui Allah, există evanghelii îngăduite şi evanghelii eretice iar greşelile şi neclarităţile creştinismului au devenit deja o sursă de avere pentru o gamă largă de scriitori, jurnalişti şi oameni de ştiinţă. Mai mult piatra de temelie a creştinismului: învierea lui Iisus pare a fi doar o farsă numită Crucificţiunea; drept urmare vreau să vă întreb, cum e posibil ca de 2000 de ani popoarele creştine să trăiască într-o asemenea îndoială cu privire la propria religie dacă nu prin forţa coercitivă a instituţiilor bisericeşti care au asuprit popoarele cu interpretarea lor eronată şi greşită a religiei universale? Ce om dacă nu unul îndobitocit mai poate crede într-o religie fabricată după demonstrarea acestor adevăruri? Şi cine este responsabil pentru denaturarea mesajului lui Iisus şi apariţia religiei false numită creştinism? Cum s-au strecurat aceste greşeli printre ortodocşi, care se laudă că păstrează religia creştină nealterată cu surse care merg până la apostolii lui Iisus, cum au apărut aceste greşeli printre catolici, care se mândresc cu o linie neîntreruptă de papi care coboară din însuşi „sfântul” Petru? Cum persistă aceste greşeli printre protestanţi, care acum se atestă printre creştini ca fiind cei mai avansaţi şi erudiţi dintre ei? Nu oare, şi vedem cu toţii, că fundaţia creştinismului este o minciună? Şi că aţi trăit o farsă până acum? Nu vedeţi oare lumina care răsare după lunga noapte a tatălui, fiului şi sfântului duh?

– Satana! a răspuns omul de mai devreme; aparent fără nici un sens. Ăsta e de vină! E lucrarea necurată a diavolului care caută să pângărească singurul adevăr al lumii şi anume învierea lui Iisus Hristos, Fiul lui Allah, care a murit pe cruce pentru păcatele omenirii! Te arăt cu degetul slugă a iadului, pentru ce faci vei plăti un mare preţ! Vom ajunge la tine până la urmă!

– Eşti precum Toma necredinciosul care întâlnindu-l pe Iisus, opt zile mai târziu, nu crede că a supravieţut şi spune [Ioan 20:25]: Deci au zis lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta lui, nu voi crede. Iar Iisus îi arată [Ioan 20:27]: Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta mea şi nu fi necredincios ci credincios; iar el se minunează şi exclamă [Ioan 20:28]: A răspuns Toma şi i-a zis: Domnul meu şi Allah meu! Dar dacă Iisus nu i-ar fi arătat explicit şi nu l-ar fi convins tot nu ar fi crezut. Precum Toma necredinciosul sunt şi bisericile voastre, le arăţi adevărul dar se aruncă în prăpastie urmând minciuna fără nici un drept de apel, oameni ca tine sunt motivul pentru care nu putem fi fraţi, până nu vă veţi abandona crezul fals, vă spun că nu veţi putea sta lângă Iisus, însuşi Iisus vă va înfiera şi vă va alunga din prezenţa lui la întoarcerea sa pe lume.

– Minţi, vrăjitor nebun, piei!

– Cum veţi sta lângă Iisus, monoteişti în credinţă, creştini, evrei şi musulmani, laolaltă o singură oaste, un singur braţ împotriva răului lui Anticrist? Crezi că din tagma îndărătnicilor ca tine vor fi acei oameni? Crezi că Iisus va sta cu unii şi îi va certa pe alţii, crezi că Iisus îi va desconsidera pe musulmani, îi va vâna pe evrei, îi va alunga pe creştini? Va fi cu unii doar iar cu alţii nu? Aşa crezi că va fi omule? crezi că ura asta între credincioşi va continua şi în faţa lui Iisus? Vino să cădem de acord asupra unui singur crez, că nu vrem să îi asociem lui Allah nimic şi că doar Lui i se cuvine întreaga venerare iar Avraam, Noe, Moise, Iisus şi Muhamamd sunt profeţii lui.

– Iisus Hristos e Fiul lui Allah şi e în cer cu Allah pe când profetul tău e mort şi în pământ, ce speranţă crezi că ai? Mântuieşte-te cât mai poţi şi mărturiseşte-ţi credinţa în Fiul lui Allah, mahomedan ticălos care…

Spre finalul alocuţiunii o parte dintre ***** **** ********* spre el şi l-au zorit să iasă din sală întrucât discuţia ameninţa să se transforme într-un spectacol grotesc. În altă parte a sălii s-a produs, *** ***, *******, numeroşi oameni s-au apropiat de ***** strigând:

„Vrem dovezi clare! Dacă ai dreptate suntem pregătiţi să ne schimbăm religia în acest moment! Dar dacă minţi nu te mai lăsăm să continui circul ăsta!”

Era ***** apogeul ***** de ****.

–  Oameni buni, să vă arăt dovezile concrete? Să fac un *******? Am dovada că Iisus nu a murit şi că era VIU până când Allah l-a ridicat înapoi la El! Iar această dovadă va îngropa creştinismul ca religie după care nu va mai învia peste trei zile!

– Vorbeşte clar şi lasă poveştile! a strigat unul.

– Zi-ne direct, nu o mai lungi atât! s-a răstit un altul.

– Spune odată! a ********** unul dintre ei.

În acel moment jurnalişti, ziarişti, au dat buzna în sală, microfoane, lumini şi camere de luat vederi apăreau de nicăieri iar atenţia tuturor se concentra asupra ***.

Adevărul a coborât şi cu ajutorul lui Allah minciuna va fi izgonită.

** închis ochii şi după un moment de linişte totală, ***** înălţat mâinile şi, apoteotic, ** spus: …

*

Mulţimea de spectatori s-a amestecat cu jurnaliştii care îşi făceau loc printre rândurile amfiteatrului pentru a ajunge la scenă şi în scurt timp liniştea prelegerii a făcut loc forfotei şi agitaţiei. Câţiva oameni din audienţă, ale căror feţe nu le-am putut observa, au strigat către ****:

– Coborâţi, vă rog, pentru un interviu, unii au început deja să filmeze, nu putem trece de oameni!

– Urcaţi voi, prieteni, nu vă fie teamă, veniţi pe scenă şi să permitem oamenilor să se aşeze la locurile lor.

O clipă, două, au trecut şi aproape toţi ziariştii urcă pe scenă, un cameraman neatent se împiedică de o treaptă şi cade cu tot cu aparatura sa în râsetele oamenilor. Fără să *** permită să le dau cuvântul, un talaz de întrebări ** ia cu asalt din partea jurnaliştilor; orbit de lumina reflectoarelor încercam să disting situaţia în care am ajuns şi să mă concentrez asupra punctului culminant al tuturor prelegerilor de până acum însă fără mari sorţi de izbândă.

– Este adevărat că aveţi în plan ******** celui de-al treilea ****** ******* printr-o conflagraţie religioasă?

– Aţi afirmat că sunteţi adeptul revizuirii graniţelor ********; de unde aveţi curajul de a vorbi despre aceste lucruri? Cine vă susţine?

– Nu este nimeni care să…

– Există informaţii care atestă că sunteţi plătit de guvernul *******, cum răspundeţi?

– …

– Unii oameni spun că practicaţi în secret ritualuri *******, care este religia dvs.?

– Preotul de la ******** ** ********** şi ***** afirmă că aţi mers la închinat la el în biserică şi că nu sunteţi musulman, minte?

– **** preot…

– Prelaţii ********* susţin că îl veneraţi pe diavol conform unei mărturii a groparului de la cimitirul ********* care v-a văzut într-o noapte sacrificând animale în apropierea unui cavou *********, ce răspuns oferiţi?

– Nu vă este ruşine să vă oficiaţi prelegerea în aceeaşi zi cu ******** ******** ***** *******?

– Le-am oferit răgazul necesar pentru a-şi face slujbele iar acum este rândul meu să aduc oamenilor adevărul; i-am răspuns, ********* că nu s-a ***** ****** ******** ** * ** **** opoziţie ************* religioase ********.

Până la urmă adevărul şi minciuna nu sunt în competiţie, nu e un meci între galerii.

– Unele zvonuri atestă că lucraţi ca spion pentru ******* *********** ostile ***** *******, aţi fost recrutat? unde şi când aţi fost recrutat?

– Sunteţi securist?

– Sunteţi mason? Există oameni care au spus că deţin fotografii cu dvs. în incinta unei **** ********, ce aveţi de spus?

– Pot spune că…

– Prietenii din oraşul *** ***** susţin că sfinţenia dvs. aparentă este un tertip şi că aţi luat parte la ********* bahice şi de altă natură cu femei de moravuri ******, cum vă permiteţi să vorbiţi despre religie?

– Poftim? am răspuns, încercând să îmi aduc aminte cine ar fi putut spune asta.

– Aveţi probleme mintale, sunteţi nebun? Doctorii psihologi de la clinica *********** au concluzionat că aveţi probleme psihice, vă simţiţi bine?

– Este adevărat că aţi împărtăşit apropiaţilor dvs. că v-a ****** *****?

– Este adevărat că sunteţi afiliat unor grupări teroriste ******** din afara ţării şi că plănuiţi distrugerea catedralei ******** şi asasinarea unor figuri politice importante?

– Avem o informaţie care sugerează că aţi participat la uciderea unor ****** ***** alături de luptători ********, de ce nu s-au sesizat autorităţile în ceea ce vă priveşte, de ce se tem de dvs.?

– Ce-ați căutat în *****? cine v-a adăpostit în *****? este adevărat că sunteți căutat în acea țară pentru numeroase infracțiuni și fapte ***********?

– …

– Un tânăr din **** susţine că aţi petrecut mai multe ****** la ** ***** şi v-aţi întreţinut cu acesta într-o ******* ******, cum pledaţi?

– …

– Este adevărat că v-ați **** ***** cu *** **** *****?

– Este o minciună!

– Oameni ****, au intervenit ****** ***, ce faceţi voi nu e ***** şi oricine poate observa, ****** omul să-şi continue prelegerea altfel ** vom scoate afară, vă rog îndepărtaţi-vă puţin şi ******* cuvântul invitatului.

Fermitatea din cuvintele amfitrionului i-a convins pe ziarişti şi deodată s-a produs o linişte ******, aproape sinistră. În tot acest timp toate privirile erau aţintite asupra mea iar unul dintre fraţi îmi făcea semne disperate să încep să vorbesc. Pesemne dacă nu spuneam nimic s-ar fi pornit iarăşi haosul de dinainte; aşa că am spus:

– O, voi oameni! Răspunsuri la întrebările voastre nu am, nici nu vreau să ştiu cine v-a alimentat cu aceste inepţii, însă deţin răspunsul la o întrebare mult mai importantă, o întrebare care preface toate slujbele ************* în praf spulberat de vânt: Era Iisus în VIAŢĂ până la înălţare sau a MURIT pe cruce şi a înviat? O, voi oameni, vă spun astfel: Iisus, fiul Mariei, Mesia, nu a fost nici omorât nici crucificat ci a scăpat VIU şi nevătămat până la înălţare; întrucât:

1. IISUS NU VOIA SĂ MOARĂ – pentru că îşi făcuse în grădina Ghetsemani un plan de apărare împotriva evreilor şi se ferea de ei deoarece voia să rămână în VIAŢĂ.

2. IISUS S-A RUGAT LUI ALLAH PENTRU AJUTOR – în lacrimi şi rugăciuni s-a rugat lui Allah pentru a rămâne în VIAŢĂ.

3. ALLAH I-A „ASCULTAT” RUGA – ceea ce înseamnă că Allah i-a şi acceptat rugăciunea şi urma o evadare MIRACULOASĂ din ghearele evreilor şi romanilor.

4. UN ÎNGER VINE SĂ ÎL ÎNTĂREASCĂ – pentru a îi oferi speranţa că Allah îl va SALVA.

5. PILAT ÎL GĂSEŞTE PE IISUS NEVINOVAT – un motiv bun de a rămâne în VIAŢĂ.

6. NEVASTA LUI PILAT PRIMEŞTE UN VIS ÎN CARE I SE SPUNE – că nu trebuie să i se facă nici un rău lui Iisus şi că trebuie SALVAT.

7. STĂ PE CRUCE DOAR TREI ORE – şi conform metodei romane, crucificarea, care urmărea chinuirea vinovatului, Iisus NU AVEA CUM SĂ MOARĂ.

8. CEI DOI OAMENI CRUCIFICAŢI LÂNGĂ IISUS RĂMÂN ÎN VIAŢĂ – aşadar nici Iisus, în aceeaşi perioadă de timp NU A MURIT.

9. ENCICLOPEDIA BRITANICĂ LA CAPITOLUL CRUCE – afirmă că atunci când suliţa îl străpunge pe Iisus, acesta era ÎN VIAŢĂ.

10. DIN RANĂ ŢÂŞNEŞTE SÂNGE AMESTECAT CU APĂ – semn clinic ce arată că Iisus era ÎN VIAŢĂ conform medicilor care confirmă că acest efect e produs de un şoc nervos la nivelul vaselor de sânge.

11. PICIOARELE NU I-AU FOST ZDROBITE – aşa cum cerea profeţia, picioare care nu îi putea fi de folos decât unui Iisus VIU.

12. CUTREMUR, FURTUNĂ ŞI ÎNTUNERIC SUBITT – minune apărută pentru a alunga gloata sadică ce îi voia moartea şi care a permis discipolilor secreţi, Iosif din Arimateea şi Nicodim, să ÎL SALVEZE DE PE CRUCE.

13. EVREII SE ÎNDOIAU DE MOARTEA LUI – nu credeau că a murit şi merg a doua zi la Pilat pentru a se convinge că e mort, cu alte cuvinte îl bănuiau ÎN VIAŢĂ.

14. PILAT SE MIRĂ CĂ IISUS MOARE AŞA DE REPEDE – pentru că ştia din experienţă că nimeni nu moare pe cruce în doar trei ore şi le îngăduie celor doi discipoli să ÎL SALVEZE.

15. CAVOU SPAŢIOS ŞI AERISIT – aflat la îndemână şi unde este dus, nu un mormânt sau o groapă săpată, loc unde Iisus îşi revine pentru că NU MURISE.

16. PIATRA DATĂ LA O PARTE ŞI GIULGIUL DAT LA O PARTE – acţiuni realizate, evident, doar de un om rămas ÎN VIAŢĂ.

17. CERCETĂRI FĂCUTE ASUPRA GIULGIULUI – oameni de ştiinţă germani au analizat „giulgiul din Torino” şi au concluzionat că inima lui Iisus nu se oprise şi ca atare era ÎN VIAŢĂ.

18. IISUS SE DEGHIZEAZĂ – după ce îşi revine se îmbracă în haine de grădinar, haine care nu sunt necesare unui înviat care deja a învins moartea, dovadă că era VIU.

19. IISUS ÎI INTERZICE MARIEI MAGDALENA SĂ O ATINGĂ – „nu mă atinge” îi spune pentru că se afla încă în dureri şi recuperare de pe urma EVITĂRII MORŢII.

20. „NU M-AM SUIT ÎNCĂ LA TATĂL” – spune Iisus, în limbajul său şi în simbolistica limbajului evreilor însemna NU AM MURIT ÎNCĂ.

21. MARIA MAGDALENA NU SE TEME SĂ ÎL RECUNOASCĂ – pentru că văzuse încă de vineri semne de viaţă şi căuta un IISUS VIU.

22. APOSTOLII ÎNLEMNESC LA VEDEREA LUI IISUS – pentru că tot ce auziseră despre moartea lui era doar din auzite şi în realitate nu ştiau nimic despre soarta lui şi ca atare nu puteau crede că este ÎN VIAŢĂ.

23. IISUS MĂNÂNCĂ DE MAI MULTE ORI – foame care este specifică doar unui om VIU, morţii şi înviaţii nu mai mănâncă, nu se refac, nici nu beau.

24. IISUS NU SE ARATĂ INAMICILOR SĂI – pentru că încă se ferea de ei de teamă să nu încerce să îl omoare, pentru un înviat aceasta nu e o problemă întrucât cine a murit o dată nu moare de două ori.

25. IISUS NU UMBLĂ PE DISTANŢE LUNGI – pentru că nu se putea teleporta şi încă era slăbit, trebuia să umble cu atenţie, stare clandestină necesară doar unui OM VIU.

26. MĂRTURIA OAMENILOR DE LÂNGĂ MORMÂNT – „De ce căutaţi pe cel viu între cei morţi?” [Luca 24:4-5] le spun oamenii celor două Marii venite la mormânt, dovadă că ERA VIU.

27. MĂRTURIA ÎNGERILOR – „…au venit zicând că au văzut arătare de îngeri, care le-au spus că el este viu”. [Luca 24:23] nicăieri nu este menţionat cuvântul „înviat” ci „VIU”.

28. MĂTURIA MARIEI MAGDALENA – „Şi ei, auzind că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut.” [Marcu 16:11] Maria nu văzuse un duh, o fantomă sau un semi-zeu înviat, ci un bărbat în VIAŢĂ şi DEGHIZAT însă apostolii nu cred.

29. TOMA STRIGĂ ÎN EXALTARE –  „A răspuns Toma şi i-a zis: Domnul meu şi Allah meu!” [Ioan 20:28] fiind stupefiat de povestea miraculoasă a EVADĂRII LUI IISUS.

30. IISUS ÎŞI PREZICE SUPRAVIEŢUIREA PRIN COMPARAŢIA CU MIRACOLUL LUI IONA – conform întâmplării lui Iona, Iona era în viaţă în apă, în burta peştelui şi este adus la mal tot în viaţă, nicăieri NU MOARE.

Mulţimea ** privea înmărmurită, acum nu mai aveau nici o întrebare incomodă, nici un argument şi nici o idee prin care să ** contrazică; deodată dintre oameni *** pe câţiva vorbind între ei:

– Are dreptate, Iisus e profetul lui Allah! a spus unul.

– Iisus nu a fost decât un om ca şi noi, trimis de Allah, nu e Allah! a răcnit un altul.

– S-a născut din fecioară dar ăsta e miracolul lui, credem! Are dreptate! a zis un altul *********** agitat.

– Nu e adevărat, minte, eu cred ce spun preoţii! Nu vă e ruşine în Vinerea Mare să ascultaţi pe un blasfemiator şi mincinos!

– Pleacă de aici, să mergem la **********! a strigat la el un om în timp ce rupea un scaun într-un gest pe care doar el îl înţelegea.

– Suntem un popor *******! Unde-s voievozii?! Să vină *****! s-a răstit un cetăţean în timp ce căuta să-l lovească pe cel care rupea scaunele.

– Noi credem în Iisus, fiul Mariei, profetul lui Allah, nu mai acceptăm îndobitocirea Bisericii, să nu ne mai ceară bani!

Un grup de oameni a preluat sloganul strigând în gura mare: „Să nu mai ceară bani! Să nu mai ceară bani!” , „Vrem banii înapoi!”, alţii strigau „Mincinoşii!” alţii „****** pleacă!” „Ne-au prostit pentru campania electorală!”, deodată un alt grup a scandat „Iisus vine!”, „Morminte văruite!”, „Fariseilor!”, „Să dărâmăm bisericile!”, „Să spargem crucile!”; iar în curând întreaga sală s-a umplut de strigăte care cu greu mai puteau fi distinse, fiecare urlând ce voia, alţii strigau către mine „să prindem blasfemiatorul!”, „e o minciună!”, „acest om e Satana!” în timp ce erau îmbrânciţi de participanţii care începuseră să îşi manifeste noua credinţă în profetul Iisus nestingheriţi; surprinzător îl aud pe un om de lângă mine spunând: Nu există altă divinitate în afară de Allah şi Iisus este profetul Lui; m-am apropiat de el şi i-am zis:

– Ai spus adevărul *****, vino cu ***, vino în ****** adevărului!

În tot acest timp jurnaliştii s-au dat la o parte şi filmau ce se întâmpla în sală, câţiva făceau live-uri, alţii îşi pierduseră din aparatură în ********* produsă. Deodată un individ cu o cagulă neagră pe cap se urcă pe un postament şi strigă:

NOTRE DAME IERI – MÂNTUIREA NEAMULUI AZI

*

Unul dintre ***** se apropie de mine, ne strânge laolaltă cu ceilalţi, şi spune:

– Lucrurile se precipită, în curând o să apară *******, e mai bine să plecăm.

– Şi sala? am întrebat.

– În paza lui Allah, ne-am făcut treaba, hai să plecăm, e o ieşire prin spatele scenei, să mergem.

*

După marea ******* din amfiteatru zvonurile şi răstălmăcirile presei au continuat zile bune iar povestea începea să ia amploare, aşa că ne-am întâlnit toţi ****** la *** dintre ******** ********* pentru a dezbate ce era de făcut în continuare. ******** unde ne găseam dădea către un ****** foarte **** dinspre care se auzeau, sporadic, zgomote de ****** şi lucrători ce vociferau. Trecând peste formulele de reverenţă şi poveştile cu ce făcuse fiecare anterior, ** deschis subiectul:

– Ce facem aici? Ce e locul acesta? am întrebat contrariat.

– A venit timpul să ****** ***** ***** frate, noi te înţelegem că ai gândit şi răzgândit toată *********** dar e cazul să lucrăm mai amplu şi cu mai multă putere!

– La ce te referi? am spus.

– Ascultă-mă, a spus un altul, câteva lucruri s-au schimbat de la ultima ******* *******, am ajuns cu ***** la ********* că trebuie ******* ****** **** ** podea, nu mai e timp de ******** şi nici loc ** *** ******, acum e ***** sau *****, ori ******** ori ******.

– Eşti sigur că vom reuşi? i-am răspuns fiind sceptic, date fiind mijloacele ******* *******.

– Veniţi cu ****, o să vă arăt; a spus încrezător *******.

Am apucat un felinar rezemat timid pe perete, l-am ******, şi ne-am afundat în bezna care se întindea ameninţător pe coridorul din faţa *******. După mai mulţi paşi am intrat într-o ******** imensă unde o ********* de ******, controlate de lucrători, ******** de zor mesaje, *********, ***** şi * ******** **** ** ********* editoriale.

– Ei bine, ce spuneţi?

– De unde ai făcut rost de aceste ******?

– Nu întreba, un lucru totuşi l-am înţeles din toate *********** ****, în timp ce ** ** zbaţi pentru adevăr şi ** ****** să eliberezi lumea din chingile întunericului, ** te înving la puncte mereu.

– În ce sens?

– În sensul că lupta ** e inegală, ** nu lupţi cu o *******, sau cu o *********, tu lupţi cu o ************ ******** *************** angrenată în afaceri de **** ** ********, cu corupţie, putere, toată clica. Ca să învingem trebuie să ******** la ******* ***** ca ei. ************ e înainte de toate o afacere, azi, a încetat să mai fie o *******, totul e comercial, comercialul laolaltă cu sminteala şi ignoranţa au dat mâna cu ********** şi nevoia de control a guvernanţilor şi a rezultat această formă teatrală de ************ care în acelaşi timp preia voturi, încredere, bani, practic strânge ** ****** *** din forţele poporului spre a-l subjuga: ********, ********, este o unealtă de control. ** aduci adevărul, dar adevărul nu poate trece de zidul făcut de **. A venit vremea să spargem zidurile, altă cale nu ******, ştii *** bine ca ****.

– Cum propui să facem asta?

– * ****** ** ********* pentru început, frate, tot ce ** lucrat **, acum * ** ***** rulantă şi cât ** ****** vom ****** **** cu mesajele adevărului.

– Allah e mare!

– Bine, dar, unde le vom *********, cum?

– Din *** ******** *******, *** ****** ******** manifeste, pe *** ******* ******, în ***** ** **** ****** *******, în *****, *****, ********, ********** *********** ********, ** ****** ******** *******, pe ****** ******** *********, peste tot vom răspândi mesajul: Nu există altă divinitate în afară de Allah şi Iisus este profetul Lui; asta îi va conduce la Muhammad oricum.

– Nu îţi e frică?

– Nu, vor încerca, desigur, să ** provoace să comitem violenţe, ticăloşii, trebuie să ** ***** **** şi să ** vedem de *******, nimeni nu ** poate persecuta pentru grai şi slovă.

– Incredibil, când ******* ****?

– *** ** ******, frate, *** ** ******, dar nu asta contează, e mai important să fim ****** că suntem cu ***** ******** **** şi că ***** s-ar întâmpla vom fi ******** ****, depuneţi acest jurământ?

– Jurăm ** ****** şi pe ********** **********! au strigat **** în cor.

Ochii ** sclipeau într-o lumină bizară în timp ce priveam unul către celălalt iar mâinile ** erau unite în binecuvântarea frăţiei, în ****** se putea distinge zgomotul metalic al ********** care ********* ** ***** ******* ******* ********* de până acum, rodul muncii *******. Pentru ***** oară după ***** *** ******* *** nou că **** *** ** *** cu ********.

******** începuse.